Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Spiritul viu al lui Andrei Pleșu, cel atât de apreciat, care l-a ținut tânăr și, prin imunitatea sa la legea gravitației, deasupra turbulențelor  vulgare ale vieții de turmă, a devenit, vai, ceva de domeniul trecutului. Cât am fi de nostalgici și ceremonioși,  trebuie să acceptăm realitatea:  pe acest spirit ce unora ne-a fost drag, nu la aniversări îl vom celebra de-acum incolo ci la parastase.

Omul insa, din care doar bretelele mai păstrează ceva autentic, exista inca. Pare un zeppelin cu rezerva de heliu epuizată, eșuat pe o plută fără cârmă, în apele năuce ale Lacului Morii. Mai poate fi recunoscut doar după rotunjimile carcasei, căci profunzimile i s-au evacuat demult,  cu elegiace fâsâituri.

În aceste condiții orice efort de a-l trata pe Andrei Plesu ca pe un zeu rubicond, capabil oricând, doar să vrea, de o nouă înălțare la ceruri, nu poate produce, în cei chemați să aprecieze, decât zeflemea sau compasiune.

Căci Andrei Pleșu, o tempora!,  a ajuns și el, azi, un om ca toți oamenii. Care, însă, obișnuit cu levitarea din vechea sa condiție, nu are antrenamentul purtării pe picioare a propriei greutăți și, de aceea, este tot mai des dus cu pluta.

O plută pusă la dispoziție în condiții de barter de un navigator încercat. O plută adormitoare, cu concavități pe măsura geometriei neeuclidiene a pasagerului și a rărunchilor din care acesta scrie.

Când creierul doarme, inima și plămânii nu stau. În cazul lui Andrei Pleșu ele nu doar ca pompează dar și dictează. Interviuri, editoriale, intervenții publice.

E interesant și instructiv să vezi cum scriu rărunchii unui om care până nu demult scria cu mintea. Stilistic, asemănător. Ideatic, vomant. Fierea e amară chiar și atunci când e folosită ca cerneală.

Andrei Pleșu și-a pierdut complet luciditatea. Ultimul interviu din Revista 22 o demonstrează încă o data (dacă mai era nevoie). S-ar putea scrie teze de doctorat despre delirul argumentativ, cu gogomanii absolut infantile, al acestui personaj dus cu pluta în mare derivă spre buza stăvilarului Ciurel. Să faci din logică un șomoiog de vată, bun doar de îndesat în urechi ca să nu te tragă curentul și să nu auzi ce nu-ți convine, asta da preocupare elitistă.

Nu mă voi lega de mojicia tot mai nestăpânită in ultima vreme cu care îi combate pe mulți dintre cei ce emit alte păreri decât ale dânsului, deși dezamăgirea constatării unei astfel de forme mutilante de uzură este foarte mare (deunăzi l-a jignit cu eructații de stomac resemnat pe Ministrul Culturii, Puiu Hașoti, imputându-i o afirmație pe care acesta nici nu o rostise; acum, în interviul menționat, o acuză pe dna. Zoe Petre că n-ar duce lupta politică pe care o duce din convingere ci din „umorile maternității”: „Vrei ca flăcăul tău să ajungă ministru, ei bine „žfaci totul”).

Voi comenta însă o referire a domnului Pleșu la cei 7,5 milioane de proști care s-au dus la referendum să voteze DA.

„Auzim tot timpul, pe toate posturile bine plătite din spațiul televiziunilor noastre, de cei 7,5 milioane care au votat pentru demiterea pre­șe­dintelui. Ideea e că aceste 7,5 milioane sunt românii „žbuni” și „žtrădați”…   Câți votanți spune USL că avem de fapt? 15 milioane.

 Bun. „¦ Dar asta înseamnă că există cel puțin alți 7,5 milioane care nu au venit la referendum și asu­pra opiniilor cărora noi nu avem nici o indicație. Da­că mi se spune „“ și aici începe frauda logică „“ că acești 7,5 milioane nu au venit la vot din supunere față de ordinul de boicot al lui Băsescu, răspund că e o afirmație ofensatoare la adresa electoratului ro­mân. Adică 7,5 milioane de români („žsabotorii” refe­rendumului) sunt niște oi decerebrate! Dacă Traian Bă­sescu le spune stânga-mprejur, toți execută. Pe de altă parte, dacă așa stau lucrurile, înseamnă că 7,5 mi­lioane de români îl susțin net pe actualul pre­șe­dinte. Dar știm noi, de fapt, de ce nu s-au prezentat la urne „žabsenții”? Unii n-or fi venit de lene, alții pen­tru că aveau alt program, iar alții, probabil des­tul de mulți, pentru că nu i-a interesat tema refe­ren­dumului. Li s-a părut că e o pierdere de vreme, că țara piere și baba se piaptănă, că acest re­fe­rendum este o „žfiță” a câ­torva supărăcioși… Ori­cum, nu avem o ra­di­o­grafie limpede a acestor 7,5 milioane. De ce mi se spune, atunci, că trebuie să mă supun unei ju­mătăți și să disprețuiesc cealaltă jumătate? Ce fel de conducere de țară e asta, care a decis că, din 19 milioane de români, nu merită respect decât 7,5 milioane”?

Să remarcăm întâi reflexul de manipulator nărăvit al domnului Pleșu, manifestat în chiar primul rând al textului citat: „”¦ posturile bine plătite din spațiul televiziunilor noastre”¦”. Ca și cum informația în sine, că cei 7,5 milioane care au votat pentru demiterea președintelui, nu ar fi fost adevărată ci doar o minciună pe bani. Pricepeți, adică: mogulii. Jenant! Sindromul flașnetă!

Să trecem însă la fond.

„Frauda logică” pe care o invocă autorul la începutul jongleriei sale cu cifre, este comisă chiar de domnia sa, în mod flagrant, atunci când în criză de argumente (dar excedat de presiunea rărunchilor), încearcă să platonizeze, falsând grav:   „De ce mi se spune, atunci, că trebuie să mă supun unei ju­mătăți și să disprețuiesc cealaltă jumătate”?

Vai, maestre, tocmai ne-ați demonstrat irefutabil ce nedreaptă este, în general, democrația, și ce proști am fost noi, în particular, la prezidențialele din 2009, (dar nu numai noi și nu numai atunci) când am acceptat să ne supunem unei treimi (5 milioane de votanți pro-Băsescu) disprețuind astfel restul de două treimi! Mă întreb: la efervescența dumneavoastră justițiară de ce oare nu ați reacționat atunci cu aceeași silogistică? Cumva pentru că atunci vă convenea?

Să-mi fie iertat dar, când te dedai la astfel de „alchimii” doar ca să scoți la culoare teorii mucegăite, nu pare a fi vorba de opinii oneste ci, mai degrabă, de „rău de plută”.

Contele de Saint GermainEditorialeandrei plesu,Lacul Morii,pluta,Puiu Hasoti,revista 22,stavilarul Ciurel,zeppelin,Zoe PetreSpiritul viu al lui Andrei Pleșu, cel atât de apreciat, care l-a ținut tânăr și, prin imunitatea sa la legea gravitației, deasupra turbulențelor  vulgare ale vieții de turmă, a devenit, vai, ceva de domeniul trecutului. Cât am fi de nostalgici și ceremonioși,  trebuie să acceptăm realitatea:  pe acest spirit...Blog politic si polemic