Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Spiritul viu al lui Andrei Pleşu, cel atât de apreciat, care l-a ţinut tânăr şi, prin imunitatea sa la legea gravitaţiei, deasupra turbulenţelor  vulgare ale vieţii de turmă, a devenit, vai, ceva de domeniul trecutului. Cât am fi de nostalgici şi ceremonioşi,  trebuie să acceptăm realitatea:  pe acest spirit ce unora ne-a fost drag, nu la aniversări îl vom celebra de-acum incolo ci la parastase.

Omul insa, din care doar bretelele mai păstrează ceva autentic, exista inca. Pare un zeppelin cu rezerva de heliu epuizată, eşuat pe o plută fără cârmă, în apele năuce ale Lacului Morii. Mai poate fi recunoscut doar după rotunjimile carcasei, căci profunzimile i s-au evacuat demult,  cu elegiace fâsâituri.

În aceste condiţii orice efort de a-l trata pe Andrei Plesu ca pe un zeu rubicond, capabil oricând, doar să vrea, de o nouă înălţare la ceruri, nu poate produce, în cei chemaţi să aprecieze, decât zeflemea sau compasiune.

Căci Andrei Pleşu, o tempora!,  a ajuns şi el, azi, un om ca toţi oamenii. Care, însă, obişnuit cu levitarea din vechea sa condiţie, nu are antrenamentul purtării pe picioare a propriei greutăţi şi, de aceea, este tot mai des dus cu pluta.

O plută pusă la dispoziţie în condiţii de barter de un navigator încercat. O plută adormitoare, cu concavităţi pe măsura geometriei neeuclidiene a pasagerului şi a rărunchilor din care acesta scrie.

Când creierul doarme, inima şi plămânii nu stau. În cazul lui Andrei Pleşu ele nu doar ca pompează dar şi dictează. Interviuri, editoriale, intervenţii publice.

E interesant şi instructiv să vezi cum scriu rărunchii unui om care până nu demult scria cu mintea. Stilistic, asemănător. Ideatic, vomant. Fierea e amară chiar şi atunci când e folosită ca cerneală.

Andrei Pleşu şi-a pierdut complet luciditatea. Ultimul interviu din Revista 22 o demonstrează încă o data (dacă mai era nevoie). S-ar putea scrie teze de doctorat despre delirul argumentativ, cu gogomanii absolut infantile, al acestui personaj dus cu pluta în mare derivă spre buza stăvilarului Ciurel. Să faci din logică un şomoiog de vată, bun doar de îndesat în urechi ca să nu te tragă curentul şi să nu auzi ce nu-ţi convine, asta da preocupare elitistă.

Nu mă voi lega de mojicia tot mai nestăpânită in ultima vreme cu care îi combate pe mulţi dintre cei ce emit alte păreri decât ale dânsului, deşi dezamăgirea constatării unei astfel de forme mutilante de uzură este foarte mare (deunăzi l-a jignit cu eructaţii de stomac resemnat pe Ministrul Culturii, Puiu Haşoti, imputându-i o afirmaţie pe care acesta nici nu o rostise; acum, în interviul menţionat, o acuză pe dna. Zoe Petre că n-ar duce lupta politică pe care o duce din convingere ci din “umorile maternităţii”: “Vrei ca flăcăul tău să ajungă ministru, ei bine „faci totul”).

Voi comenta însă o referire a domnului Pleşu la cei 7,5 milioane de proşti care s-au dus la referendum să voteze DA.

“Auzim tot timpul, pe toate posturile bine plătite din spaţiul televiziunilor noastre, de cei 7,5 milioane care au votat pentru demiterea pre­şe­dintelui. Ideea e că aceste 7,5 milioane sunt românii „buni“ şi „trădaţi“…   Câţi votanţi spune USL că avem de fapt? 15 milioane.

 Bun. … Dar asta înseamnă că există cel puţin alţi 7,5 milioane care nu au venit la referendum şi asu­pra opiniilor cărora noi nu avem nici o indicaţie. Da­că mi se spune – şi aici începe frauda logică – că aceşti 7,5 milioane nu au venit la vot din supunere faţă de ordinul de boicot al lui Băsescu, răspund că e o afirmaţie ofensatoare la adresa electoratului ro­mân. Adică 7,5 milioane de români („sabotorii“ refe­rendumului) sunt nişte oi decerebrate! Dacă Traian Bă­sescu le spune stânga-mprejur, toţi execută. Pe de altă parte, dacă aşa stau lucrurile, înseamnă că 7,5 mi­lioane de români îl susţin net pe actualul pre­şe­dinte. Dar ştim noi, de fapt, de ce nu s-au prezentat la urne „absenţii“? Unii n-or fi venit de lene, alţii pen­tru că aveau alt program, iar alţii, probabil des­tul de mulţi, pentru că nu i-a interesat tema refe­ren­dumului. Li s-a părut că e o pierdere de vreme, că ţara piere şi baba se piaptănă, că acest re­fe­rendum este o „fiţă“ a câ­torva supărăcioşi… Ori­cum, nu avem o ra­di­o­grafie limpede a acestor 7,5 milioane. De ce mi se spune, atunci, că trebuie să mă supun unei ju­mătăţi şi să dispreţuiesc cealaltă jumătate? Ce fel de conducere de ţară e asta, care a decis că, din 19 milioane de români, nu merită respect decât 7,5 milioane”?

Să remarcăm întâi reflexul de manipulator nărăvit al domnului Pleşu, manifestat în chiar primul rând al textului citat: “… posturile bine plătite din spaţiul televiziunilor noastre…”. Ca şi cum informaţia în sine, că cei 7,5 milioane care au votat pentru demiterea preşedintelui, nu ar fi fost adevărată ci doar o minciună pe bani. Pricepeţi, adică: mogulii. Jenant! Sindromul flaşnetă!

Să trecem însă la fond.

“Frauda logică” pe care o invocă autorul la începutul jongleriei sale cu cifre, este comisă chiar de domnia sa, în mod flagrant, atunci când în criză de argumente (dar excedat de presiunea rărunchilor), încearcă să platonizeze, falsând grav:   “De ce mi se spune, atunci, că trebuie să mă supun unei ju­mătăţi şi să dispreţuiesc cealaltă jumătate”?

Vai, maestre, tocmai ne-aţi demonstrat irefutabil ce nedreaptă este, în general, democraţia, şi ce proşti am fost noi, în particular, la prezidenţialele din 2009, (dar nu numai noi şi nu numai atunci) când am acceptat să ne supunem unei treimi (5 milioane de votanţi pro-Băsescu) dispreţuind astfel restul de două treimi! Mă întreb: la efervescenţa dumneavoastră justiţiară de ce oare nu aţi reacţionat atunci cu aceeaşi silogistică? Cumva pentru că atunci vă convenea?

Să-mi fie iertat dar, când te dedai la astfel de “alchimii” doar ca să scoţi la culoare teorii mucegăite, nu pare a fi vorba de opinii oneste ci, mai degrabă, de “rău de plută”.

Contele de Saint GermainEditorialeandrei plesu,Lacul Morii,pluta,Puiu Hasoti,revista 22,stavilarul Ciurel,zeppelin,Zoe PetreSpiritul viu al lui Andrei Pleşu, cel atât de apreciat, care l-a ţinut tânăr şi, prin imunitatea sa la legea gravitaţiei, deasupra turbulenţelor  vulgare ale vieţii de turmă, a devenit, vai, ceva de domeniul trecutului. Cât am fi de nostalgici şi ceremonioşi,  trebuie să acceptăm realitatea:  pe acest spirit...Blog politic si polemic