Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

A fost odată o fată frumoasă.

Părul bogat îi curgea pe umeri ca Dunărea, ochii fascinau, albaştri şi adânci ca Marea Neagră, formele balansau de-a nordul şi sudul taliei, de-a estul şi vestul trupului, semeţe şi arcuite ca lanţul munţilor Carpaţi.

Avusese o adolescenţă tristă, într-un orfelinat ca un lagăr, uniformizant, condus de legile fricii şi închinării la un idol gângav.

Când orfelinatul s-a desfiinţat, toţi s-au bulucit s-o seducă. I-au administrat vaccinuri împotriva spaimelor trecutului, i-au pus la dispoziţie stilişti să-i înlocuiască demodata sfiiciune cu liniile îndrăzneţe ale emancipării. Generalii imperiului i-au deschis cu morgă porţile garnizoanei şi au poftit-o direct în paturile lor de campanie, dându-i de înţeles că n-are a se fandosi din moment ce va fi tratată ca şi nevestele lor din stirpea licuricilor mari. A fost invitată la balul familiei continentului la periferia căruia fusese descoperită şi, în final, a fost chiar adoptată de această familie,  pentru că avea sânge proaspăt şi promitea copii vrednici să preia muncile grele ale casei.

Ani de viaţă liniştiţi şi promiţători s-au succedat, vreo 3, şi eroina noastră părea că înfloreşte şi chiar va rodi. Până când, neaşteptat, paloarea, sfârşeala şi tremurul fricilor de altădată au luat-o din nou in stăpânire.

Verdictul medicilor a fost unul nemilos: cancer. Au mai găsit ei şi alte afecţiuni, un ulcer, o scarlatină, dar pericolul acestora devenea neînsemnat în comparaţie cu gravitatea bolii principale.

O tumoare a fost identificată tocmai la centrul de comadă, la creier.

Patologii prudenţi  au recomandat  şicanarea ei prin chimioterapie, astfel ca ciclul fazei actuale, acute, să fie lăsat să se încheie natural,  fără bruscarea organismului şi aşa slăbit.

Patologii radicali au cerut însă extirparea imediată a tumorii. Orice amânare, susţineau ei, poate agrava până la ireversibil situaţia.

Ca să se ia o decizie, a fost întrebată frumoasa dar tot mai palida suferindă: extirpare? DA sau NU? În afara celulelor din zona afectată, toate celelalte celule, de 10 ori mai numeroase, au semnat încuviinţarea pentru DA,  înflăcărate de speranţa vindecării.

Dar nici tumoarea nu putea sta pe loc. Când te-ai înstăpânit pe aşa minunăţie de creier, cum să te dai extirpată fără să apuci a te realiza deplin prin nişte metastaze care te-ar face inexpugnabilă?

Aşadar, a apelat la o comisie de medici străini şi la una de medici români, toţi aleşi pe sprânceană.

-Vreţi să mă operaţi? – i-a întrebat tumoarea pe medicii străini. Treaba voastră! Dar nu uitati că tot voi aţi asigurat-o medical pe pacientă, deci nu veţi câştiga niciun sfanţ din tot efortul ăsta. Dimpotrivă, veţi plăti:  spitalizare, convalescenţă, complicaţii (ha ha, Doamne ajută). Sunteţi conştienţi de costuri? Asta vă trebuie acum, în plină criză mondială?

În faţa unei astfel de perspective, comisia internaţională de medici a decis cu excedent de voturi să ceară tratament ambulatoriu pentru pacientă şi sancţiuni disciplinare pentru iresponsabilii patologi radicali.

Comisia naţională a fost chiar mai inventivă. Medici autohtoni de notorietate, C.T.P., A.P. şi alte asemenea acronime de vraci cu rubrică, s-au pronunţat public, repetat şi vehement, pentru tratarea cu prioritate (şi, de ce nu, chiar exclusiv) a ulcerului şi a scarlatinei. Cât despre tumoarea asta ÎNCĂPĂŢANATĂ, mai bine să fie lăsată în pace. Ceea ce dânşii chiar şi fac. Critică pe unde apucă imaturitatea scarlatinei, găoşenia ulcerului, dar nu mai scot o vorbă despre  letalitatea cancerului. Dacă-i ia si pe ei în vizor? Oare nu a înţeles toată lumea că, pe principiul acţiunii şi reacţiunii, cu cât îl zgândăreşti mai mult cu atât devine mai ameninţător?

Povestea frumoasei fete a acestei istorisiri (a doua noastră mamă, sper c-ai priceput), este încă în derulare. Dar cu fiecare zi iţele tramei ei ne conduc spre o dramă.

Istoria se repetă. O naţiune care are propria ei familie, este încă o dată tratată ca si cum ar fi orfană.

Adică este încredinţată spre îngrijire nu celor mulţi din acelaşi pământ cu ea şi care îi vor binele ci propriului ei cancer.

Contele de Saint GermainEditorialeAP,cancer,CTP,Dunarea,istoria se repeta,Marea neagra,metastaza,muntii CarpatiA fost odată o fată frumoasă. Părul bogat îi curgea pe umeri ca Dunărea, ochii fascinau, albaştri şi adânci ca Marea Neagră, formele balansau de-a nordul şi sudul taliei, de-a estul şi vestul trupului, semeţe şi arcuite ca lanţul munţilor Carpaţi. Avusese o adolescenţă tristă, într-un orfelinat ca un lagăr, uniformizant,...Blog politic si polemic