Președintele-strigoi
Nu mă mai pot uita la imagini cu Traian Băsescu. Nu mai suport să-i văd chipul. Trăiesc același sentiment acut de intoleranță ca în cazul lui Ceaușescu pe vremea ultimilor ani ai obsesivului regim.
Am alergie la figura lui Traian Băsescu, iar atunci când mai și vorbește mă trezesc imprecând folcloric.
Ieri, brusc, ca într-un coșmar de care credeai c-ai scăpat și revine, a reumplut ecranele televiziunilor de știri după o tăcere rău prevestitoare. Doar câteva secunde, cât să înțeleg sub ce fațetă clinică ni se arată președintele – strigoi, curiozitatea mi-a învins repulsia și am ascultat. Tuna despre o majoritate care a vrut să facă țăndări statul de drept. Am schimbat repede canalul, cu aceeași oroare cu care am închis televizorul după discursul televizat al lui Ceaușescu din 20 decembrie 1989. Spunea acesta, atunci, cu doar 5 zile înainte de judecata implacabilă a plumbului:
„”¦ câteva grupuri de elemente huliganice au organizat o serie de manifestări și incidente, trecând la atacarea unor instituții de stat”¦ Organele de ordine, procuratura, au efectuat și continuă să efectueze cercetările corespunzătoare pentru a stabili cauzele și vinovații acestor fapte cu caracter net fascist, provocator”¦”
Nu vi se pare cunoscut? Nu aveți senzația că se repetă piesa dar cu altă distribuție?
În rolul lui Ceaușescu, Băsescu, iar în celelalte roluri figuranți aleși parcă să semene și fizic, nu doar comportamental, cu sinistrele lor modele: Bobu interpretat de Boc, Dăscălescu de Blaga, Dumitru Popescu Dumnezeu de Mihai Răzvan Ungureanu „¦ Până și pentru echipa de sunet și lumini castingul a găsit înlocuitori remarcabili: Andrei Pleșu pentru Adrian Păunescu, H. R. Patapievici pentru C.V. Tudor, Mircea Mihăieș pentru Eugen Barbu. Ce mai, s-a dat timpul înapoi!
Până la urmă lui Ceaușescu i s-a tras de la URSS, nu de la veșnica și dezamăgitoarea noastră speranță, SUA.
Fără vizionarul Gorbaciov, poate am fi asistat și azi la încleștarea pentru aurul longevității între Ceaușescu și Fidel Castro.
Susținerea încă neprăbușit a acestui Pinochio resentimentar care este Traian Băsescu, cu lemnul alcătuirii sale ciuruit la referendum de asaltul a peste 7 milioane de cari, susținere asigurată artificial, prin cleiul puturos al unor interese ce nu au nicio legătură cu interesele României, mă îndignează la fel de tare cum m-a indignat plimbarea cuplului Ceaușescu, alături de regina Angliei, în celebra caleașcă de la Buckingham Palace.
Toți acești  gitensteini, baroși și redinge, care s-au grăbit, la primele isterii macoveiciene,  să-și îndese adânc deștele jegoase în gură, pentru a fluiera alarma, precum șuții ținători de șase când se apropie potera, nu au găsit, în toată perioada scursă de la referendum, nici măcar o vorbă bună pentru românii care au mers la vot și acum se văd ridiculizati.
Dacă, pe lângă cinismul gangsterului care se știe puternic, ar fi avut măcar o brumă de spirit democratic, făceau minimul efort de a improviza niște fraze consolatoare pentru oamenii de rând care încă mai cred în demagogia politică a marilor rechini cu drapel național.
Nu le ajunge că ne-au furat, țin cu tot dinadinsul să ne și umilească.
Pentru ei poporul român nu există. Este doar un concept din terminologia discursurilor de campanie și uneori, ca acum, un factor ostil, cu anihilarea căruia l-au împuternicit pe Traian Băsescu.
Iar Traian Băsescu, recunoscător, va pune toată osârdia de care e capabil în această revanșă. Va fi un cântec de lebădă apt a-l excita mai abitir decât orice posibilă facere de bine amărăstenilor de același sânge cu el.
https://www.conteledesaintgermain.ro/presedintele-strigoi/05-09-2012Editorialeadrian paunescu,andrei plesu,Blaga,Bobu,Boc,C.V. Tudor,cantec de lebada,Ceausescu,Dascalescu,Dumitru Popescu Dumnezeu,Eugen Barbu,Fidel Castro,H.R. Patapievici,Mihai Razvan Ungureanu,Mircea Mihaies,Pinochio,presedintele strigoi,procuraturaNu mă mai pot uita la imagini cu Traian Băsescu. Nu mai suport să-i văd chipul. Trăiesc același sentiment acut de intoleranță ca în cazul lui Ceaușescu pe vremea ultimilor ani ai obsesivului regim. Am alergie la figura lui Traian Băsescu, iar atunci când mai și vorbește mă trezesc imprecând...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint GermainComentarii prin Facebook:
Spre deosebire de HENDRIX,cred ca seamana foarte bine perioada dec.89 a l’u tov.Ceausescu,cu cea actuala a binezis”strigoiului”securist revenit la Cotroceni.Ca atunci l-a infundat securitatea pe Primul secretar,inlocuindu-l cu Iliescu,nu are relevanta,dar situatia de strigoi,e aceeasi,cu toata sustinerea masiva a ”organelor”statului de ”drept”securist actual,SRI,procuratura,Gitenstein,etc.De fapt la gitenstein,trebuia, cred, sa-i trimit un protest,in care sa-i pun intrebarea cum i s-ar fi parut poporului american,ca cineva sa-i spuna,sa se bucure ca nu sannt lunetisti pitil lor?Mare hotie trbuie sa fie,daca atata CE si trimisi americani vor mentinerea statului securistic bashitlerist,ca altfel nu se explica sustinerea ”Inaltelor Porti”actuale,num’a vad ca secretul hotiei e bine pastrat si nimeni nu-l descopera.
@golan Cred ca nimeni nu are vreo indoiala asupra caracterului malefic al lui ba-secu si securistilor care il inconjoara, poate cu exceptia basistei @corina care incerca ieri sa ne convinga ca ,,timpul lui Crin a trecut” si alte idei basiste. Se pot face destule comparatii intre sinistrul ceasca si securistul de la Anvers, intre regimul securist de atunci si cel patronat de ba-secu. Eu nu astfel de comparatii am vrut sa fac, ci sa reliefez faptul ca cele 2 momente istorice invocate nu pot fi nicicum comparate. Macar pentru faptul ca in 89 eram in dictatura comunista si acum suntem cat de cat intr-o democratie. Ideea este ca atunci ceasca a fost TRADAT de propria lui Securitate in vederea continuarii regimului comunist cu alta fata mai umana( ,,democratie originala”, mai tii minte?), pe cand acum ba-secu n-a fost tradat de nimeni din slugile sale, inclusiv din CCR, DNA, Procuratura Generala ori serviciile secrete. M-am facut mai bine inteles?
Tocmai ca traim acum intr-o democratie un om ca ba-secu trebuie inlaturat CONSTITUTINAL si nu prin forta, ca in 89. Acum a scapat gratie slugilor sale din CCR, a unei aspazii care a defectat la momentul potrivit. Gratie smecheriei cu cvorumul si apoi boicotarii votului de catre basisti. Gratie sustinarii fatise a unor persoane din UE si SUA. Nu cred ca isi va da demisia nici daca intreg palatul Cotroceni ar fi inconjurat de sute de mii de persoane, pentru simplul motiv ca Sistemul securisto-mafiot ii dicteaza ce sa faca. Solutia? Doar o noua suspendare fara cvorum. Dupa cum a guitat deja marti, se pare ca ba-secu va da cu batul in balta suficient cat sa fie din nou suspendat. Definitiv!
Nu cred ca se poate face o asemanare intre momentul politic 20 decembrie 89 si cel actual. Marea deosebire consta in faptul ca atunci ceasca a fost TRADAT de o mare parte din propira lui Securitate, bineinteles ca sub obladuirea lui Gorbaciov si cu implicarea directa de rusi la Timisoara si nu numai in ceea ce avea sa devina lovitura de stat, realizata si cu concursul lui ilici & Cie. Intrebare intrebatoare pentru tine: a fost tradat ba-secu de vreunul din securistii care sunt in spatele sau? A fost tradat ba-secu de vreunul din oamenii politici importanti din jurul sau? A fost cineva care sa se fi dezis de el? L-a atacat cumva vreun propagandist din presa scrisa si audiovizuala aservita lui? Raspunsul meu la toate aceste intrebari este ca NU!
Ceasca avea dreptate pe 20 decembrie 89 cand acuza ,,agenturi straine”, facand referire directa la rusi. La acei rusi care invadasera Timisoara inainte de 15 decembrie, acei tineri atletici, inarmati cu bate care in mod organizat au creat…haosul!(vestitii rusi care intrasera in tara la bordul a zeci de masini Lada si neinregistrati oficial nicaieri, dar vazuti cam peste tot). Adica acele conditii pentru a iesi lumea in strada si sa strige Jos dictatorul! Filmul s-a repetat mai apoi si in Bucuresti pe 21 decembrie. Ceasca a fost UCIS tocmai de comunistii sai din Est, pentru simplul motiv ca nu intelegea sa se supuna lui Gorbaciov si politicii sale. In celelalte tari foste comuniste ,,revolutiile” au fost de catifea, la Bucuresti a fost nevoie de o baie de sange care sa dea impresia unei ,,revolutii” care sa duca la ,,democratie originala” si ,,economie sociala de piata”.Daca vrei, putem sa mai discutam, nicio problema.
Într-adevăr,și eu îl urăsc pe băSSecu mai mult decât pe Ceaușescu.Lui Ceaușescu îi doream moartea naturală,lui băSSecu îi doresc o moarte ca a altui prieten al americanilor numit Saddam Hussein!Totuși,ce este în gena acestui popor că,periodic,în momente istorice diferite,generează aceleași tipuri de conducători?Ex.Cuza,Carol II,Ceaușescu,băSSecu.Cred că este o genă a anarhiei care trebuie compensată prin regimuri autoritare.Adică,gena românească nu este compatibilă cu conducerea democratică.Sufletul românesc este anarhic,dar fiindcă anarhia nu este eficientă economic,sărăcia îi împinge la dictatură.Ciudat!
Daca cineva critica USL inseamna ca e basist? USL nu are scaderi, imperfectiuni, nu face greseli? Eu sunt de acord cu Corina.
Alo, tovarasa, vezi ca aici nu este forumul Exrementului Zilei si nci madam Ble..ragy, ai inteles? Mirosi de la o posta a basista, mey tovarasico, dar ai incercat sa-ti ascunzi, fara prea mare succes, maioul tau portocaliu. Esti jalnica in incercarea de a convinge pe cineva ca ,,ai nostri au fost primii care ne-au umilit”( vezi Doamne fiind nepregatiti!!!), ,,timpul lui Crin a trecut” (ai vrea tu, ca si shleahta ta de basisti!), ,,urmatorul candidat USL va fi unul caruia nu e nevoie sa-i „iertam” nimic”( nu poti tu sa-i ierti lui Crin ca nu ar stapani la perfectie engleza!).
De multe ori mi-am muscat limba si m-am ferit sa-ti spun ceva. ste prima data cand iti spun ce am de spus si te sfatuiesc sa te cai pe bloguri portocalii, unde vei fi in largul tau muscandu-l de c.r pe Crin. …
Nu cumva tu esti cu treburi pe aici?… ca faci propaganda mai bine ca un bashist pur-sange! hehehe! Gm.
Era pt Corina.
Eu nu pot pune in sustinerea unui politician sau partid politic pasiunea furibunda, neconditionata si eterna a unui suporter de fotbal. De la politicieni am pretentii. Dar sa stii ca pretentii au si cei care tac si se tin departe de urne in ciuda tuturor ademenirilor. Stacheta trebuie ridicata. E singurul lucru convingator.
Adevarul e ca ti-ai pus nervii la incercare in mod exagerat urmarindu-l pana acum.
Ceea ce ni s-a intamplat a fost concentrat intr-un titlu de articol care mi s-a parut biciuitor. Spunea ceva de genul „Decizia poporului roman nu a fost valida.” Era citat Hannes Swoboda de la PE. Decizia poporului”¦ sa nu fie valida”¦ Repeti si ramai ca tampit. Te simti calcat in picioare. Adica poporul poate sa vrea ceva degeaba. Poporul. Majoritatea. In secolul 21.
Si totusi, ai nostri au fost primii care ne-au umilit, chemandu-ne cu milioanele fara sa se fi pregatit cum trebuia. Acum, cred ca e de bun augur timpul ramas si nu mai trebuie facuta nici o modificare in calendarul electoral. Vor plati si vor pleca cei care au incercat sa fure la referendum, daca au existat astfel de politicieni. Nu avem nevoie de ei, nu fac decat sa ne compromita. In plus, intre timp se va gasi un candidat mai competent la prezidentiale. Trebuie. Timpul lui Crin a trecut, iar Oprescu e si el e prea putin, dupa atata asteptare. Urmatorul candidat USL va fi unul caruia nu e nevoie sa-i „iertam” nimic. Nici slaba cunoastere a englezei, nimic. Va avea de castigat demnitatea noastra. Nu are rost sa ne mai facem sange rau pana atunci. Nu ma voi ralia nimanui care ar vrea sa precipite lucrurile. Un asemenea grup sau individ nu poate fi decat impotriva intereselor noastre.