Scorul acestui articol
[Total: 1 voturi. Media: 5]

(Comentariu postat partial la articolul lui Andrei Plesu din Adevarul intitulat ” O nedumerire”, articol ce poate fi citit accesand linkul http://www.adevarul.ro/andrei_plesu_-_opinii/O_nedumerire_7_503419660.html)

 

Nu știu când o fi simțit domnul Pleșu pentru prima oară că-l doare capul, in centrul frunții, ca apoi să descopere, pipăindu-se timid, micul cucui, rădăcina uriașului corn de azi.

Trebuie că a trecut ceva timp de-atunci, după dimensiunile rinocerului care a devenit și perfecta sa integrare în armata atotstăpânitoarelor pahiderme cu pielea groasă, irizând portocaliu.

Pentru rinoceri, Berangerii sunt niște ființe demne de tot disprețul din cauza incapacității lor de a se adapta noii „normalități” impuse de imparicopitate.

Doina Cornea, Adrian Sobaru, devin obiecte de subțire ridiculizare atunci când se pune în discuție încăpățânarea lor de a rămâne oameni, de a nu capitula în față valului de îndobitocire ce pare a deveni, în reluare, o religie a lipsiților de Dumnezeu.

Andrei Pleșu crede că, dacă jignești persiflând cu ipocrită condescendență, rămâi mai degrabă în rangul bunei creșteri decât dacă ai jigni frust, explicit. Eu nu văd lucrurile așa. Îmi inspiră mai multă încredere cel care-mi spune de-a dreptul”ești un incult” decât cel care-mi spune „poate că dacă ai fi asimilat niște lecturi fundamentale, gândeai altfel”.

Mi se pare o șmecherie de țață cultă, încercând să seducă un juriu de bune maniere, să afirmi „renunț să fac observații meschine despre proprietatea unora din termenii scrisorii (protest „žtranspersonal” ș.a.)”, în timp ce, în realitate, dând exemplul pe care îl dai între paranteze, tocmai asta faci: observații meschine.  Oi fi dumneata, AP, mai bun decât DC la mânuit cuvinte dar aici e vorba despre demnitatea umană față în față cu sisteme politice opresive. Or în acest domeniu, oricâți pumni de catifea ai slobozi asupra stilului literar al doamnei Cornea, nu poți compensa imensul handicap de onorabilitate socială ce te desparte de această doamnă.

Un alt exemplu de măgărie livrată diplomatic este și afirmația: „Faptul de a fi fost, într-un ceas al vieții, la înălțime nu e o garanție de infailibilitate în orice domeniu și pe termen nelimitat”. Când te mai și lauzi că ai proprietatea termenilor, devine de neiertat tentativa de falsificare a timpului și spațiului în folos propriu. Doamna Cornea nu a fost la înălțime doar într-un ceas al vieții, într-o fulgurantă secvență de curaj rarisim, ci de-a lungul mai multor ani (1982 „“ 1989) ai unui infernal deceniu. Apoi nu e vorba de garanție de infaibilitate „în orice domeniu” ci exact în același domeniu în care domnia sa „a spălat obrazul intregii națiuni”, domeniul luptei de unul singur cu sistemul.

Dar derapajele domnului Pleșu în acest jenant articol în care se străduiește din răsputeri să omologheze pasivitatea lașă în detrimentul temerității eroice ne zgârie simțul onoarei la tot pasul.

Paralela cu Liviu Babeș este dusă deliberat într-o zonă a totalei obnubilări logice. Când faci un protest radical, având ca miză viața ta, este normal să încerci a-i maximiza efectul. Nu înseamnă nici narcisism, nici oportunism ci doar dorința de a-i cauza inamicului pierderi cât mai mari. Este absurd ce vrea să sugereze AP că Liviu Babeș, dac-ar fi putut, nu ar fi făcut gestul său cu o mai mare vizibilitate.

Tendențiozitatea autorului se vede însă cel mai bine în modul în care concluzionează respectiva paralelă: „Contextele celor două gesturi nu pot fi comparate, dacă avem o minimă bună-credință”. Păi exact minima bună „“ credință l-ar fi obligat pe AP să nu uite că înainte de gestul limită al lui Adrian Sobaru o altă formă de protest radical tocmai se încheiase (greva foamei, de 72 de zile, a doamnei învățătoare Cristina Anghel), în indiferența și disprețul total ale autorităților. Și atunci? Ce etape ar mai fi rămas de parcurs înaintea sinuciderii? Tocmai prin această lipsă de speranță, că lucrurile ar putea fi îndreptate și pe căi mai puțin traumatizante, devin comparabile și asemănătoare contextele celor două gesturi. Dar Andrei Pleșu  preferă să reacționeze exact cum ar fi reacționat și autoritățile ceaușiste dacă cineva le-ar fi cerut explicații despre gestul lui Liviu Babeș”: încearcă să mute cazul în derizoriu incidentelor de Spitalul 9.

În fine, ipocrizia maximă: Doina Cornea folosită drept contraexemplu pentru susținerile Doinei Cornea: „Doina Cornea nu s-a sinucis, ci a ales un alt mod de luptă, care constituie cu adevărat o lecție”.

Stimate rinocer, când Doina Cornea și-a ales forma de protest, contextul crea aproape echivalență între această formă de protest și sinucidere. Opțiunea domniei sale a fost însă pentru o jertfă cu maxim impact mediatic. Exact ca și opțiunea lui Adrian Sobaru. De-asta i-a mulțumit Doina Cornea. Pentru că l-a înțeles și s-a regăsit în gestul lui.

Dar ce să mai lungim vorba… Pentru talentul domniei tale ar fi, desigur, un triumf, dacă într-un final atât Doina Cornea cât și Adrian Sobaru ți-ar da dreptate și ar exclama, precum Beranger: „„Sunt un monstru, niciodată n-am să pot deveni rinocer, aș vrea să mă schimb atât de tare dar nu pot”¦ ce urât sunt! Mi-e ruÈ™ine.”

Contele de Saint GermainEditorialeAdevarul,Adrian Sobaru,andrei plesu,Beranger,Cristina Anghel,Doina Cornea,greva foamei,O nedumerire,Rinocerii,sinucidere(Comentariu postat partial la articolul lui Andrei Plesu din Adevarul intitulat ' O nedumerire', articol ce poate fi citit accesand linkul http://www.adevarul.ro/andrei_plesu_-_opinii/O_nedumerire_7_503419660.html)   Nu știu când o fi simțit domnul Pleșu pentru prima oară că-l doare capul, in centrul frunții, ca apoi să descopere, pipăindu-se timid, micul cucui, rădăcina uriașului corn...Blog politic si polemic