Scorul acestui articol
[Total: 1 voturi. Media: 5]

(Comentariu postat partial la articolul lui Andrei Plesu din Adevarul intitulat ” O nedumerire”, articol ce poate fi citit accesand linkul http://www.adevarul.ro/andrei_plesu_-_opinii/O_nedumerire_7_503419660.html)

 

Nu ştiu când o fi simţit domnul Pleşu pentru prima oară că-l doare capul, in centrul frunţii, ca apoi să descopere, pipăindu-se timid, micul cucui, rădăcina uriaşului corn de azi.

Trebuie că a trecut ceva timp de-atunci, după dimensiunile rinocerului care a devenit şi perfecta sa integrare în armata atotstăpânitoarelor pahiderme cu pielea groasă, irizând portocaliu.

Pentru rinoceri, Berangerii sunt nişte fiinţe demne de tot dispreţul din cauza incapacităţii lor de a se adapta noii “normalităţi” impuse de imparicopitate.

Doina Cornea, Adrian Sobaru, devin obiecte de subţire ridiculizare atunci când se pune în discuţie încăpăţânarea lor de a rămâne oameni, de a nu capitula în faţă valului de îndobitocire ce pare a deveni, în reluare, o religie a lipsiţilor de Dumnezeu.

Andrei Pleşu crede că, dacă jigneşti persiflând cu ipocrită condescendenţă, rămâi mai degrabă în rangul bunei creşteri decât dacă ai jigni frust, explicit. Eu nu văd lucrurile aşa. Îmi inspiră mai multă încredere cel care-mi spune de-a dreptul“eşti un incult” decât cel care-mi spune “poate că dacă ai fi asimilat nişte lecturi fundamentale, gândeai altfel”.

Mi se pare o şmecherie de ţaţă cultă, încercând să seducă un juriu de bune maniere, să afirmi “renunţ să fac observaţii meschine despre proprietatea unora din termenii scrisorii (protest „transpersonal” ş.a.)”, în timp ce, în realitate, dând exemplul pe care îl dai între paranteze, tocmai asta faci: observaţii meschine.  Oi fi dumneata, AP, mai bun decât DC la mânuit cuvinte dar aici e vorba despre demnitatea umană faţă în faţă cu sisteme politice opresive. Or în acest domeniu, oricâţi pumni de catifea ai slobozi asupra stilului literar al doamnei Cornea, nu poţi compensa imensul handicap de onorabilitate socială ce te desparte de această doamnă.

Un alt exemplu de măgărie livrată diplomatic este şi afirmaţia: “Faptul de a fi fost, într-un ceas al vieţii, la înălţime nu e o garanţie de infailibilitate în orice domeniu şi pe termen nelimitat”. Când te mai şi lauzi că ai proprietatea termenilor, devine de neiertat tentativa de falsificare a timpului şi spaţiului în folos propriu. Doamna Cornea nu a fost la înălţime doar într-un ceas al vieţii, într-o fulgurantă secvenţă de curaj rarisim, ci de-a lungul mai multor ani (1982 – 1989) ai unui infernal deceniu. Apoi nu e vorba de garanţie de infaibilitate “în orice domeniu” ci exact în acelaşi domeniu în care domnia sa “a spălat obrazul intregii naţiuni”, domeniul luptei de unul singur cu sistemul.

Dar derapajele domnului Pleşu în acest jenant articol în care se străduieşte din răsputeri să omologheze pasivitatea laşă în detrimentul temerităţii eroice ne zgârie simţul onoarei la tot pasul.

Paralela cu Liviu Babeş este dusă deliberat într-o zonă a totalei obnubilări logice. Când faci un protest radical, având ca miză viaţa ta, este normal să încerci a-i maximiza efectul. Nu înseamnă nici narcisism, nici oportunism ci doar dorinţa de a-i cauza inamicului pierderi cât mai mari. Este absurd ce vrea să sugereze AP că Liviu Babeş, dac-ar fi putut, nu ar fi făcut gestul său cu o mai mare vizibilitate.

Tendenţiozitatea autorului se vede însă cel mai bine în modul în care concluzionează respectiva paralelă: “Contextele celor două gesturi nu pot fi comparate, dacă avem o minimă bună-credinţă”. Păi exact minima bună – credinţă l-ar fi obligat pe AP să nu uite că înainte de gestul limită al lui Adrian Sobaru o altă formă de protest radical tocmai se încheiase (greva foamei, de 72 de zile, a doamnei învăţătoare Cristina Anghel), în indiferenţa şi dispreţul total ale autorităţilor. Şi atunci? Ce etape ar mai fi rămas de parcurs înaintea sinuciderii? Tocmai prin această lipsă de speranţă, că lucrurile ar putea fi îndreptate şi pe căi mai puţin traumatizante, devin comparabile şi asemănătoare contextele celor două gesturi. Dar Andrei Pleşu  preferă să reacţioneze exact cum ar fi reacţionat şi autorităţile ceauşiste dacă cineva le-ar fi cerut explicaţii despre gestul lui Liviu Babeş”: încearcă să mute cazul în derizoriu incidentelor de Spitalul 9.

În fine, ipocrizia maximă: Doina Cornea folosită drept contraexemplu pentru susţinerile Doinei Cornea: “Doina Cornea nu s-a sinucis, ci a ales un alt mod de luptă, care constituie cu adevărat o lecţie”.

Stimate rinocer, când Doina Cornea şi-a ales forma de protest, contextul crea aproape echivalenţă între această formă de protest şi sinucidere. Opţiunea domniei sale a fost însă pentru o jertfă cu maxim impact mediatic. Exact ca şi opţiunea lui Adrian Sobaru. De-asta i-a mulţumit Doina Cornea. Pentru că l-a înţeles şi s-a regăsit în gestul lui.

Dar ce să mai lungim vorba… Pentru talentul domniei tale ar fi, desigur, un triumf, dacă într-un final atât Doina Cornea cât şi Adrian Sobaru ţi-ar da dreptate şi ar exclama, precum Beranger: ““Sunt un monstru, niciodată n-am să pot deveni rinocer, aş vrea să mă schimb atât de tare dar nu pot… ce urât sunt! Mi-e rușine.”

Contele de Saint GermainEditorialeAdevarul,Adrian Sobaru,andrei plesu,Beranger,Cristina Anghel,Doina Cornea,greva foamei,O nedumerire,Rinocerii,sinucidere(Comentariu postat partial la articolul lui Andrei Plesu din Adevarul intitulat ' O nedumerire', articol ce poate fi citit accesand linkul http://www.adevarul.ro/andrei_plesu_-_opinii/O_nedumerire_7_503419660.html)   Nu ştiu când o fi simţit domnul Pleşu pentru prima oară că-l doare capul, in centrul frunţii, ca apoi să descopere, pipăindu-se timid, micul cucui, rădăcina uriaşului corn...Blog politic si polemic