Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Multă vreme am sperat că salvarea ne va veni de la generația copiilor noștri. Nici tarată de bolile caracterologice ale comunismului, nici deviată spre răzbunare  de ură sau resentimente ci doar motivată de o memorie colectivă asupra binelui și răului din perspectiva pățiților lor antecesori.
Prima dezamăgire a constituit-o imensul sentiment de dezinteres al acestor tineri, un fel de blazare ironic „“ superioară, față de tot ce  bunicilor și părinților lor le distrusese viața.  „Nu înțelegeți nimic din sensul profund al existenței” „“ par ei a ne spune. „Sunteți o adunătură de roboți ancrasați (sau defectați de comunism, cum vă place vouă să vă plângeti de milă) care judecă totul prin prisma depersonalizantă a socialului și politicului, fără nici măcar a bănui că fericirea e ceva menit să fie individual, la purtător și nu un elixir administrat prin reprezentanți”.
Consecința acestei juvenile infatuări: un absenteism masiv la vot  în momente de cumpănă nu atât pentru prezentul nostru cât pentru viitorul lor și o viziune fără culori și nuanțe, doar în alb și negru, asupra a ceea ce-i înconjoară. „Toți politicienii sunt la fel, demni de cel mai ruinător dispreț, toți ne mint, toți ne fură, nu merită niciunul atenția și deranjul nostru, cu atât mai puțin votul nostru de încredere”. Anarhică atitudine, de o suficiență sinucigașă pe termen lung, viziunea unei lumi atomizate formată din turnuri de fildeș fără punți între ele, terenul perfect pentru invazii ideologice totalitare.
A doua dezamăgire a venit odată cu apariția, totuși, în ringul politic, a unor tineri combatanți, cu efectele netocite de trecute războaie: Claudiu Crăciun (cu tonifiantul discurs din Parlamentul European), Mihai Neamțu ( cu doctorat în teologie la King”™s College London), Nicușor Dan (cu doctorat în matematică la Universitatea Paris XIII), Remus Cernea (cu absolvirea Facultății de Filozofie a Universității București, fără a susține insă lucrarea de licență).
Un prim lucru pe care il observi imediat la toți cei numiți este o anume abilitate a discursului, deprinsă în universități de prestigiu, viclenia de a-și epata într-o primă instanță ascultătorii. Știu să evite rumegușul limbajului de lemn și să folosească expresii de conspect recent, transnațional, reușind să pară deopotrivă instruiți, emancipați și de bună credință.
Această impresie inițială nu durează însă mult. De îndată ce le dai timp să-și devoaleze nu doar vocabularul și locvacitatea ci și vectorii definitorii de opțiune,  începi să descoperi în comportamentul lor public anomalii  îngrijorătoare. Mai puțin Nicușor Dan, care pare ceva mai discret și dispus a asculta și alte opinii, toți ceilalți sunt de o opacitate descumpănitoare la tot ce nu-i confirmă, de o intoleranță și un fanatism proprii uniformelor cu epoleți grei de trese. Este evidentă mentalitatea lor de predicator implacabil, rolul pe care și-l autoatribuie de a face prozeliți pentru tezele lor. Nu-i interesează și nici nu sunt capabili de un dialog onest intelectual, de căutare, de descoperire, de progres.
Claudiu Crăciun a optat pentru specializarea în mitinguri de largă respirație și în gesturi de vitrină. Altfel nu se explică (după episodul de succes din Parlamentul European) ce căuta în dirijarea comandoului care l-a pândit pe ministrul Barbu într-o fundătură pentru a-i organiza o ambuscadă, pentru a-l înghionti la intimidare și a-i vandaliza mașina.
Mihai Neamțu s-a autoridiculizat și mai și. Episodul cu funia de usturoi, de la referendumul de anul trecut, dar mai ales intrarea frauduloasă în Parlamentul României pentru a-i arunca lui Victor Ponta în față o pungă cu monezi zornăitoare, sunt adevărate semne clinice de creieraș plecat cu sorcova verzulie la un colindat prematur.
În fine, onctuosul Remus Cernea. Caricatura nonconformismului. Inspirat de un model, Florian Pittiș, cu infinit mai mult har și îndreptățire de a se prezenta lumii într-o postură artistică, Remus Cernea și-a propus să ne amintească de imaginea adolescentului întârziat. Chiar dacă pretinde că se ocupă de lucruri proprii oamenilor mari. Cu părul prins bidinea, batistă eco pentru buzele-i veșnic umede, cu o placiditate uncheșească în a-și susține teoriile prin raționamente nicicând duse până la capăt, din lipsă de argumente, acest parlamentar migrator (dar cu idei cât se poate de fixe) încerca să ne convingă zilele trecute despre îndreptățirea recentelor mișcări anti Roșia Montană de a nu se supune legii privind desfășurarea manifestațiile publice.
După mintea sa, supraîncălzită de coama creață prinsă la spate cu elastic, marșurile săptămânale, blocând bulevardele marilor orașe pe trasee anunțate din timp pe rețelele de socializare, ar fi mișcări spontane și prin aceasta și-ar câștiga dreptul la neautorizare.
Geaba i se livra definiția din DEX a cuvântului „spontan” ( „care apare brusc, pe neașteptate”), geaba i se explica, după modelul instructajelor cu deținuți, din penitenciare, că unde-i lege nu-i tocmeală și că, prin urmare, chiar dacă am accepta, în extremis, că aceste mișcări sunt spontane, legea în vigoare nu acordă nicio dispensă pentru spontaneitate; totul se lovea ca de un zid de replica mecanică a robotului telefonic  ce-i ținea loc de discernământ domnului Cernea și ce zădărnicea orice progres: „nu-i așa, nu sunt de acord!”.
Dacă aceștia sunt exponenții noii generații, dacă unor astfel de creiere fixiste și împătimite  ar trebui să încredințăm gestionarea zilei de mâine, atunci perspectiva nu e deloc îmbietoare.
Oamenii cu adevărat valoroși vor putea ieși in față numai după ce palavragii și panglicarii ce au ocupat acum scena vor fi trimiși, cu huiduielile publicului, în culise.

Contele de Saint GermainEditorialeClaudiu Craciun,Kin'g College London,Mihai Neamtu,Nicusor Dan,Parlamentul European,Remus Cernea,Universitatea Bucuresti,Universitatea Paris XIIIMultă vreme am sperat că salvarea ne va veni de la generația copiilor noștri. Nici tarată de bolile caracterologice ale comunismului, nici deviată spre răzbunare  de ură sau resentimente ci doar motivată de o memorie colectivă asupra binelui și răului din perspectiva pățiților lor antecesori. Prima dezamăgire a constituit-o...Blog politic si polemic