Cu domnul Mihăieș la psihiatru

  (Comentariu scris la articolul lui M. Mihăieș din EVZ, 25 oct. 2010, intitulat " Jurnalism, numele tău e nemernicie", ce poate fi citit accesând linkul ) (Freud: "tendințele sau dorințele profunde ale individului vin în conflict cu convingerile sale morale și sunt alungate în subconștient, de unde tind să reapară sub o formă travestită".) Dl. Mihăieș, prin ce și cum scrie în așa zisele sale editoriale, ne transmite tot mai des simptome in loc de idei.  De aceea voi apela și la puțină psihanaliză în completarea  analizei pe text. Temele alese de MM par a avea, în ultima vreme, profunde explicații freudiene. Dotat de la natură cu un viguros caracter cameleonic, a încercat cu obstinație, mai ales de când unii interesați i-au dat iluzia că ar putea fi confundat cu un intelectual subțire, să-și alunge în subconștient  toate atributele  rele venite la pachet cu caracterul: superficialitatea, oportunismul, geometria variabilă…
continuare...

Mitlauferul Liiceanu

  (Scris pe 2010) Când una dintre temele propuse de dna. Muller este "raportul dintre intelectualitate și dictatură", când, spune dânsa, "intelectualii în loc să fie vocea națiunii împotriva dictaturii, s-au închis în turnul lor de fildeș, devenind "tovarăși de drum" sau complici ("mitläufer") ai regimului comunist", cum de tocmai dl. Liiceanu este îndreptățitul de a o intervieva la Ateneu? Nu este asta o cinică ironie? Nu i-o fi fost măcar un pic de rușine? Ceea ce se întâmplă azi în România reprezintă o tentativă clară de instaurare a unui regim dictatorial. Sigur, nu unul comunist, dar ce importanță mai are culoarea dictaturii, dacă este roșie sau portocalie, atunci când toate puterile statului sunt om cu om, dosar cu dosar, șantaj cu șantaj, acaparate de un lider și camarila sa: Parlamentul, Serviciile Secrete, Guvernul, Curtea Constituțională, Televiziunea Națională "“ într-o singură mână. În aceste condiții, apropo de tema doamnei Muller,…
continuare...

Intelectualii alibiurilor

  ( Comentariu postat la articolul lui M. Cărtărescu din EVZ, 29 oct. 2010, intitulat "Un costum gol în fruntea mulțimii", ce poate fi citit accesând linkul  ) ("Aceștia sunt românii "žobiectivi", care aleg întotdeauna să nu se lupte cu răul pentru că binele are și el defectele lui, dacă stai să le cauți atent" "“ Alina Mungiu Pippidi) Å¢ara e bolnavă în fază terminală. După un cancer inițiat la Cotroceni, metastazele s-au generalizat: la Interne, la Finanțe, la Apărare, la Învățământ, la Sănătate, la Dezvoltare, la Parlament, la toate Consiliile Județene, oriunde mai e ceva de furat. Anticorpii, câți au mai rămas (opoziție politică, sindicate, societate civilă), bâjbâie bezmetic printre ruine, unii mai încercând un rânjet de luptă, ca niște câini în lanț încolțiți de hoți cu bâte, cei mai mulți căutând disperați un pat de veci cu acces la perfuzii. Buletin medical. Românii mor de-a-n picioarelea, palizi și…
continuare...

Cărtărescu: între vorbe și fapte

  (Comentariu postat la articolul lui M. Cărtărescu din EVZ din 08 oct. 2010 intitulat  "O nedreptate", ce poate fi citit accesând linkul ) "Nici Dimov, nici Gellu Naum, nici Radu Petrescu, nici Mircea Horia Simionescu, nici Mircea Ivănescu, nici cei mai mulți optzeciști n-au vorbit direct împotriva sistemului, căci a vorbi direct era sinucidere . Ei au preferat să reziste în felul lor specific: scriindu-și cărțile, nefăcând concesii, nealăturându-se corului de delatori și cântăreți ai regimului." Din acest citat rezultă mesajul subliminal al articolului dlui. Cărtărescu: "n-am făcut mai mult pentru că mi-era frică". Domnia sa nu spune: "ei au preferat să LUPTE în felul lor specific" ci "ei au preferat sa REZISTE în felul lor specific". Deci în mentalitatea sa de atunci, ca și de acum, miza era una personală și nicidecum una națională. Asta cred că-i reproșează și Herta Muller: că nu a ieșit la luptă, că…
continuare...

Inadaptatul (?) Liiceanu

  Scris pe data de De când lumea, curvele de vocație s-au bucurat de mai multă înțelegere decât cele de conjunctură. Reversul armonizator este insă că, pentru rafinați, delicatese au fost mereu considerate ultimele. Nu l-aș suspecta  pe dl. Băsescu de prea mult rafinament dar, performanța sa de a strange într-un buchet spectaculos câțiva intelectuali "delicatese" și de a le induce acestora, prin abile pase iluzionistice, elanul de a se metamorfoza liber consimțit din buchet artistic în pămătuf domestic pentru toaletarea părților sale intime, mai ales pe vremuri de deranjamente stomacale, merită semnalată. Alături de Patapievici și Cărtărescu, în buchetul pămătuf s-a evidențiat prin efectele sale dulceag - dezodorizante și Gabriel Liiceanu, în scene antologice precum aceea a acceptării cu un zâmbet oleaginos a înaltei autocritici prezidențiale cum că școala românească produce tâmpiți. Când un "filozof", un "gânditor", "nu înțelege să-și cauterizeze simțul etic" (ci și-l extirpează, de-a dreptul, pentru…
continuare...

Cultura lui „Am greșit, îmi cer scuze” la români

  Scris pe Motto Prin recunoașterea greșelii spiritele bărbătești se înalță și se întăresc.  (Johann Wolfgang von Goethe) Atitudinea românului statistic față de greșeală depinde de  autorul acesteia si nu de gravitatea ei. Dacă el personal a greșit, încearcă să o redefinească până la a o transforma intr-o virtute. Dacă a greșit un apropiat (prieten sau rudă), încearcă să o plaseze în cârca altcuiva. Dacă a greșit un indiferent sau un dușman, este necruțător. Să verificăm pe dl. Cărtărescu. El nu recunoaște că ar fi greșit când a mizat pe Băsescu și s-a înrolat în armata acestuia propulsându-l în jilțul din care binele și răul se pot face la superlativ. Cel mult dă de înțeles că a fost puțin naiv, puțin idealist și cum se cuvine de anticomunist. Față de haosul actual din țară, pe care începe să-l recunoască drept efectul unor greșeli, vinovat nu îl  găsește pe Băsescu (puțin…
continuare...

Cruciatul Pleșu atacat cu praștia de eretici

  (postat în Adevărul din data de , la articolul lui Andrei Pleșu "Despre curaj",                      cu referire și la articolul lui Andrei Pleșu din Dilema Veche "Cine pe cine beștelește", ) Este limpede că pe Andrei Pleșu l-au lăsat nervii. Nu la modul trivial al forumiștilor, al nubilei țanțoșe fără statut, ci la modul elevat al plinului care vrea să dezintegreze din vorbe golul. Al plinului de sine sufocat de indignarea descoperirii că uneori, adesea, golul de îndreptățire îl ridiculizează prin substanțialitate. Inițial am crezut că răbufnirea sa, urât mirositoare, de infatuare corcită pe ciocoism, publicată în Dilema Veche sub titlul "Cine pe cine beștelește?" este efectul secundar al vreunei indigestii balonante. Nu eram obișnuit să întâlnesc la AP atâta prostituare stilistică prin adjectivită sudalmică la adresa unor voci incomode: "fierea meschină, previzibilă a unor idiosincrasii mlăștinoase", "žcohortă de lătrători isterici", "žumorile sumbre", "žAutorul, mai curînd placid și ,…
continuare...

Andrei Pleșu și umbrele sale

  (Postat pe in Dilema Veche la editorialul lui Andrei Pleșu "Ce nu trebuie să spună un președinte", ce poate fi citit accesând linkul: )   Textele lui Andrei Pleșu degajă energie pozitivă. Asta, în bună măsură, datorită luminozității lor. Dar în același timp și incită, proiectând când trebuie umbre subtile, care nasc un fel de voluptate voaieristă. Articolul de față dezvoltă curiozități din acest registru. Aplică tușe gri pe portretul până acum solar al președintelui. Ne vom da seama dacă sunt ceea ce par sau doar niște cearcăne afectuos plasate sub doi ochi triști propuși compasiunii, doar atunci când timpul ne va permite accesul la întreg tabloul pe care domnul Pleșu îl completează periodic prin editorialele sale. De aceea nu mă entuziasmez. Deși tentația există. Pentru că ar fi suficient, de exemplu, un addendum prin care autorul să ne asigure că, în pofida atâtor spuse de nespus de către…
continuare...

Spiritism și pornografie

(publicat pe ) - Cine e pentru? "“ răzbate, din anticamera gheenei, vocea subversivă, cu intonație de cartier, a Robertei Anastase. În dreapta ei, secundul la manșă în acest picaj spre dezonoare, Sever Voinescu, speră să inducă rarefiatei audiențe pactizarea cu turpitudinea. Smucește violent stânga-n sus, ca un înotător la stilul "spate". E atât de crispat  când își lansează votul pe orbită încât parcă și-ar apăra barbișonul de un brici justițiar, destinat anatemizării prin epilare. - 150 pentru, 7 abțineri, 3 contra "“ îi informează Roberta, asupra propriei lor prestații, pe cei 90 de prezenți dimpreună cu fantomele ce bântuiau la acea oră Casa Poporului. Glasul nu-i tremură, privirea nu-i șovăie, obrazul nu i se împurpurează. Personifică infractoarea perfect dezinvoltă. Până și pe Sever îl descumpănește atâta autentică nesimțire, atâta eficiență spiritistă la o persoană altfel artificială și debordând de materie. Energica lui mâna electoare coboară parkinsonian în gelul frezei,…
continuare...

Atenție, Mihăieș! Batista la nas!

Comentariu la articolul lui M. Mihaies, intitulat "Ponta = Ilici + Chucky" si publicat in EVZ din ce poate fi vizualizat la adresa: Nu prea am timp azi să mă ocup de poluțiile lui Mihăieș. Totuși, câteva idei, scrise cu batista la nas, nu s-au lăsat reprimate. Trăind foarte mult virtual, în pseudorealitatea fantasmelor sale de Cațavencu la curtea jupânului cu damă bună și blondă (ce dacă artificială), individului i se întâmplă compensatoriu, mai ales după weekenduri exagerat proteice, ca așternutul cocoloșit sub el să-i transmită fierbințeală de crupă nădușită de adversar politic. Se simte atunci viril, stăpân, sfichiuind cu pintenii, iscând nechezături de îndârjită supunere. Astfel climaxul e gata și, de aici, poluția. Cineva cu respect pentru higienă dar și cu simț al umorului, voaieristul șef de la ICR, a avut ideea de a-i plasa sub fund, înainte de culcare, în loc de mușama, un exemplar din Ev. Z.…
continuare...