Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Ei spun că manifestanții sunt puțini. Că mitingurile nu progresează.

Ei speră că protestul se va stinge de la sine. De-asta și  trag de timp. Curtea Constituțională amână să se pronunțe, Traian Băsescu amână să se arate, puterea amână să ia măsuri de dezamorsare. Așteaptă să ne declarăm învinși. Așteaptă să ne umilească în continuare. Vor să ne râdă în față, disprețuitor, că suntem puțini și nereprezentativi.

În realitate , nemulțumiții care scandează la fel ca în piață, doar că din fața televizoarelor, sunt mult mai mulți. Sunt milioane. Dacă mâine Traian Băsescu și-ar anunța demisia, am vedea pe străzi un val de entuziasm ca la căderea lui Ceaușescu.

Cine vine în Piața Universității observă lesne un aspect care la televizor nu se poate sesiza: lumea e în permanentă mișcare. Unii vin, alții pleacă. Se manifestează în schimburi. Se încearcă întreținerea flăcării.

În afara nucleului dur, format din circa 1000 de oameni, care stă pe poziții zi de zi, de la 5-6 seara până la 10 „“ 11 noaptea, prin piață se perindă, pentru a protesta, unii câteva minute, alții câteva ore, alte mii de nemulțumiți care speră la un miracol. Am văzut multe cupluri de vârsta a treia, superbe prin tinerețea lor spirituală, prin neîmpăcarea lor cu abuzurile, minciuna și, mai ales, obrăznicia conducătorilor, traversând piața braț la braț, lent, unii cu bastoane în cealaltă mână, și intrând pentru o clipă în corul celor care scandau „Jos Băsescu” ori „Anticipate, nu comasate”.

Sunt zile lucrătoare, afară e ger, mulți bătrâni nu pot ieși din casă de boală ori neputință, studenții sunt în sesiune. Cei din piată, pe care îi vedem la televizor, sunt doar jumătatea sau sfertul celulei protestatare care este familia lor. Iar în locul miilor care vin, stau o oră și pleacă, înlocuiți de alții, noi vedem și numărăm doar câteva sute care umplu, non stop, imaginea.

E nevoie să le dovedim oprimatorilor noștri,  într-un mod de necontestat, că suntem mulți, vii și uniți. De aceea lansez o propunere: să instituim ORA DE DOVADÄ‚.

Să stabilim o oră pe săptămână, ORA DE DOVADÄ‚, care ar putea fi, de exemplu, în fiecare sâmbătă de la 7 la 8 seara, în care să IEȘIM TOÅ¢I ÎN STRADÄ‚, în locurile consacrate pentru miting și să DOVEDIM. Tăcut sau zgomotos, palpitând odată cu pulsul mulțimii sau doar privind miracolul solidarității. Dar SÄ‚ DOVEDIM! Că suntem mulți și hotărâți.

Imaginați-vă ce efect demoralizator ar avea asupra celor pe care îi detestăm o astfel de solidarizare de o oră. Și ce mândri am fi noi de noi înșine că ne-am dovedit capabili să depășim comoditățile, blazarea, poate lipsa de speranță, și să contribuim la ceva atât de nobil cum este recuperarea respectului de sine și, mai ales, a demnității naționale declarată de multă vreme dispărută pentru români.

Vi se pare mult o oră? O oră pe săptămână, din această viață cenușie, dedicată binelui comun?

ORA DE DOVADÄ‚,

IEȘIM TOÅ¢I ÎN STRADÄ‚!

Dacă sunteti de acord cu ideea mea, dați-o mai departe să prindă viață.

 

Contele de Saint GermainEditorialeBasescu,Ceausescu,Ora de dovada,Piata UniversitatiiEi spun că manifestanții sunt puțini. Că mitingurile nu progresează. Ei speră că protestul se va stinge de la sine. De-asta și  trag de timp. Curtea Constituțională amână să se pronunțe, Traian Băsescu amână să se arate, puterea amână să ia măsuri de dezamorsare. Așteaptă să ne declarăm învinși. Așteaptă...Blog politic si polemic