Scorul acestui articol
[Total: 40 voturi. Media: 4.7]

 

 

Uneori, articole publicate pe acest blog stârnesc comentarii remarcabile, care aÈ™ vrea să fie citite de cât mai multă lume. Cum este prezentul comentariu al doamnei doctor ce se semnează @cris, doamnă căreia vreau să-i muțumesc pentru că, la cât de solicitată este de profesia domniei sale, îÈ™i mai găseÈ™te, totuÈ™i, timp să ne viziteze È™i chiar să intre în dialog cu cei prezenți aici.

Avem de-a face cu un mic eseu, transmis ca răspuns la articolul meu recent despre C.T. Popescu È™i Gabriel Liiceanu, articol intitulat „žGrimasele urii”.

„žConte, aveti nedumerirea si revolta omului absolut normal in umanitatea lui care incearca sa inteleaga cumva, pre limba sa omeneasca, neomenescul altuia. Daca imi ingaduiti, fac o descriere mult mai putin, hmmm, normala, mai pre limba lor, a caracteristicilor lor:

Elie Wiesel: „Opusul iubirii nu e ura, ci indiferenta. Opusul artei nu e uritenia, ci indiferenta. Opusul credintei nu e erezia, ci indiferenta. Opusul vietii nu e moartea, ci indiferenta.„

In cazul acestor oameni nu e vorba de ura, ca un om viu interior sa urasca un om viu, pentru dumnealor oamenii sunt doar obiecte, iar dumnealor, in nesimtirea lor, nu au emotii profunde, nu au sentimente. Vorbim de narcisism, adica de un egoism extrem, cel grandios, in care propria persoana e perceputa ca fiind buricul pamintului, unicul, supremul, indreptatit la orice, iar ceilalti oameni sunt sau slugi sau dusmani (obiect, gunoi „“ vedeti tirada aceea a lui Liiceanu despre stirbi). Emotiile lor se opresc la suprafata pielii si a neuronului date cu Clinique sa nu aiba riduri, nu au nevoie de iubire ci de adulatie si placere, asa cum au nevoie si de indivizi pe care sa proiecteze propriile micimi (au nevoie de „portrete” maleabile care sa le absoarba uritenia, ca un portret al lui Dorian Gray, drept care gasesc inclusiv tinte pe care le intretin, dar si distrug, ritualic de-a dreptul). Aceasta incompetentza a emotiilor profunde/sentimentelor ii face lipsiti de orice urma de empatie: nu au niciun fel de perceptie a personalitatii reale, emotiilor, nevoilor ori drepturilor altora, acestia sunt perceputi ca obiecte ( „drepturile omului sunt un lux” „“ va amintiti? e o manifestare de narcissism nu doar de gindire comunistoida) carora poti sa le faci orice rau, nu conteaza, caci doar sunt obiecte, dispozabile. Aroganta in a folosi alti oameni ca pe niste dispozabile e extrema „“ ei sunt papusarii. Desigur au pe undeva bine ascunsa constiintza propriei nemernicii, in consecinta sunt dependenti, ca drogatii, de admiratia altora, de putere, de privilegii, de cult al propriei personalitati daca e posibil (Hitler, Mussolini, cei mai teribili sefi ai unor secte), asa cum un drogat e dependent de ceea ce il face sa uite propria mizerie si sa se simta „bine”, iar pentru acest drog sunt capabili de orice mizerie ori crima chiar, complet indiferenti la citi oameni ranesc. Multi sunt fermecatori, carismatici, si mint cu o dezinvoltura extraordinara, au un tupeu paralizant pentru orice om normal „“ vezi basescu. Desigur au si capacitatea sa mimeze grija pentru altii, mimeaza principiile morale, mimeaza onorabilitatea, mimeaza emotia. Sunt si „contagiosi”, creaza intregi societati dupa chipul si asemanarea lor, formate din narcisisti si obiecte (slugi/dusmani), metastazeaza ca un cancer si transforma viata tuturor in iad pentru propria placere „“ cum e posibil sa atraga oameni normali in aberatiile lor? hmmm, vedeti experimentul lui Milgram despre cit de usor le este oamenilor sa fie convinsi ca ce fac e corect, ca nu au nicio responsabilitate si ca altii nu sufera in urma actiunilor lor, ori pe cel de la Stanford al lui Zimbardo (gardieni si prizonieri) ca sa intelegeti mecanismele unor orori ca holocaustul, Rwanda ori Abu Ghraib, cartile si conferintele unei Margaret Singer pentru psihologia sectara, discutiile despre omul masa ale unui Ortega y Gasset sau Hoffer ca sa fie clar ce soi de oameni sunt permeabili la narcisism.

Acesti oameni nu urasc, un om care uraste e capabil in aceeasi masura de iubire, ei nu sunt capabili de niciuna, ei doar dispretuiesc, pe sine in strafundurile lor si pe ceilalti pe care ii considera doar unelte, compensatii pentru propria micime si pentru avansarea propriei persoane. La ei, desigur, ranchiuna e la fel de obsedanta ca dorinta de admiratie, dar nu e ura. Bref: tinichelele nu stiu ce e ura. Ura se simte, iar ei sunt, la propriu, ne-simtiti. Indiferent cit de inteligenti ar fi „“ parca de la Socrate ne vine ideea ca inteligenta si morala sunt lucruri complet diferite, inteligenta e un instrument pe care il poti folosi la fel de eficient/eficace in actiuni bune sau rele. In cazul narcisistilor, inteligenta doar le potenteaza dorinta de admiratie si capacitatea de a face rau; in ce priveste moralitatea nu sunt imorali ci amorali”.

Contele de Saint GermainEditoriale@cris,Elie Wiesel,Eric Hoffer,experimentul lui Milgram,experimentul lui Zimbardo,incompetenta a emotiilor profunde,indiferenta,Margaret Singer,narcisism,oaspeti pe blog,Ortega y Gasset    Uneori, articole publicate pe acest blog stârnesc comentarii remarcabile, care aÈ™ vrea să fie citite de cât mai multă lume. Cum este prezentul comentariu al doamnei doctor ce se semnează @cris, doamnă căreia vreau să-i muțumesc pentru că, la cât de solicitată este de profesia domniei sale, îÈ™i mai...Blog politic si polemic