Scorul acestui articol
[Total: 58 voturi. Media: 4.9]

Klaus Iohannis ocupă, de mai bine de 8 ani, cea mai puternică poziţie politică din România. Este, altfel spus, şeful suprem al ţării. O fi însă, domnia sa, şi un lider?

James Humes, un renumit autor de discursuri prezidenţiale format la şcoala politicii pragmatice a lui Winston Churchill, s-a remarcat de-a lungul timpului prin spiritul său lucid, prin maniera de a înţelege şi judeca lumea după nevoile şi aşteptările acesteia. A scris majoritatea discursurilor pentru Ronald Reagan şi, ca o profesiune de credinţă, ne-a lăsat următoarea afirmaţie: “Arta comunicării este limba pe care o vorbesc liderii”.

De aici vreau să plec! Căci este aproape inevitabil, citind asta, să nu te gândeşti la modul extrem de personal şi stângaci în care comunică preşedintele Klaus Iohannis cu poporul său. Dacă ar fi să ne luăm doar după percepţia din sondaje şi după mitologia inspirată de industria mobilei (dulap) creată în jurul său de prestaţii mai mult decât neconvingătoare, KWI este un comunicator lamentabil. O fi vorbind, domnia sa, germana, româna, engleza, limba de lemn, dar la arta comunicării nu-mi amintesc să fi dat, măcar o dată, semne de pricepere.

Lipsit de spontaneitate, fără idei şi vocabular, fără ritm şi intonaţie, fără afect şi patos, rostirile sale publice se transformă mai degrabă în ziduri decât în punţi. Îţi zici, ascultându-l crispat în faţa televizorului, că e complet artificial. Că nu găseşti nimic în comun cu acest om. Că parcă ar face play-back mimând cuvinte înregistrate dinainte. Că parcă încearcă să se achite de nişte obligaţii chinuitoare de la care nu s-a putut sustrage.

Şi totuşi, este dovedit, şi cele mai reci persoane, cele mai lipsite de sentimente, criminalii, mizantropii (născuţi sau deveniţi) au clipele lor de afecţiune autentică: faţă de un cal, faţă de un câine, faţă de o pisică, faţă de un papagal… Găsesc ei ceva (mai mare sau mai mic) în care să aibă încredere, în care să investească iubire şi, atunci, cu acea fiinţă, ajung să comunice onest, convingător, peste orice bariere.

Samuel Smiles, scriitor britanic şi reformator guvernamental aprecia că “o comunicare eficientă se poate realiza atunci când există iubire şi respect”. Oare nu găsim aici explicaţia pentru lacunele de comunicare ale lui KWI? Poate că aceia cărora e obligat să se adreseze public nu-i inspiră iubire şi respect şi din acest motiv mesajele sale sună fals?! Poate că dacă l-am vedea răsfăţându-şi animalele de companie ni s-ar părea mult mai autentic şi mai uman?!

Să continuăm seria citatelor celebre prin intermediul cărora încercăm să-l descifrăm pe KWI în latura sa comunicaţională, să-i înţelegem inaptitudinea faţă de dialogul cu ceilalţi.

Cu un secol înainte de Hristos, scriitorul latin Publilius Syrus, parcă anticipând întrebările noastre din articolul de faţă, ne-a îmbogăţit cu următoarea maximă: “Vorba este icoana sufletului: cum e omul, aşa-i şi felul său de a vorbi”. Dacă Syrus a avut dreptate atunci este trist nu doar pentru KWI ci şi, deopotrivă, pentru noi. Căci la ce fel de om ne putem aştepta care să corespundă unei vorbiri atât de lente, de împleticite, de seci şi de lipsită de empatie?

Baltazar Gracian este considerat cel mai important eseist spaniol al secolului XVII. Contribuie şi el, tot printr-o maximă, la analiza noastră despre comunicarea lui KWI: “Vorbele sunt umbra faptelor”.

Indiferent ce sens determinist am alege, de la fapte către vorbe sau de la vorbe către fapte, performanţele de preşedinte ale lui KWI confirmă întru totul maxima lui Gracian. La aşa fapte, debile, aşa vorbe, palide. Şi viceversa! Deşi, aici, aş avea un amendament. Cu puţină asistenţă de specialitate, cu tehnologia actuală de înfrumuseţat nimicuri, chiar în lipsa faptelor consistente umbra (vorbele / discursul) ar putea fi încărcată, cât de cât, cu ceva substanţă şi cu un înviorător roşu în obraji. Pentru asta, însă, ar trebui nişte consilieri adevăraţi la Cotroceni, ceea ce nu e deloc cazul.

Pe Albert Einstein nu vi-l mai prezint. Mesajul său pentru acest articol este: “Principala problemă în ce priveşte comunicarea este iluzia că ea a avut loc”.

Chiar m-am întrebat adeseori: oare KWI e conştient de cât de prost comunică? De cât loc de îmbunătăţire ar fi la acest capitol dacă ar accepta realitatea şi ar fi dispus să mai înveţe câte ceva? Să iasă din suficienţa asta arogantă şi să lucreze la minime retuşuri personale?

Nu exclud faptul că, înconjurat de oportunişti mediocri şi de yesmeni anume aleşi să-i lustruiască reverele, s-ar putea să nu se fi găsit nimeni prin preajmă care să-i spună verde în faţă că această perseverenţă în muţenie, că această comunicare rară şi scremută sunt dezastruoase pentru imaginea şi posteritatea lui.

Poate că Einstein are şi de data asta dreptate şi că, într-adevăr, KWI trăieşte cu iluzia că e un excelent comunicator, că, da, comunicarea pe care toţi i-o reproşează, chiar a avut loc şi a fost la superlativ.

Sau… poate… nu-i pasă!

Un ultim citat, care mi se pare extrem de potrivit si puternic, aparţine lui Emil Hossu: “Indiferenţa este esenţa lipsei de comunicare

M-am gândit mult până să decid să închei cu acest citat. Pentru că sună grav, ca o sentinţă fără recurs: un preşedinte indiferent!

De-asta nu comunică el cu poporul său? Pentru că poporul acesta îi este indiferent? Nu e nimic mai groaznic decât indiferenţa. Nici măcar ura.

De-asta nu acordă interviuri? De-asta se fereşte de declaraţii spontane? De-asta citeşte mereu după foi sau prompter şi evită cât poate să vorbească liber? De-asta nu a încercat nici măcar o dată să-şi pună sufletul pe tavă, să arate o minimă emoţie faţă de suferinţele atâtor compatrioţi? Din INDIFERENŢĂ?

Putem lua acest citat de final şi invers: “Lipsa de comunicare este esenţa indiferenţei”. Parcă, pentru cazul de care ne ocupăm, suna chiar mai realist decât originalul. Şi mai dur!

Dacă arta comunicării este limba pe care o vorbesc liderii atunci, sigur, Klaus Iohannis nu este un lider.

Asta răspunde întrebării din titlu.

Dar cu indiferenţa cum rămâne?

https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2023/01/KI-mutenie.jpghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2023/01/KI-mutenie-150x150.jpgContele de Saint GermainEditorialearta comunicarii,indiferenta,Klaus Iohanns,liderKlaus Iohannis ocupă, de mai bine de 8 ani, cea mai puternică poziţie politică din România. Este, altfel spus, şeful suprem al ţării. O fi însă, domnia sa, şi un lider? James Humes, un renumit autor de discursuri prezidenţiale format la şcoala politicii pragmatice a lui Winston Churchill, s-a remarcat...Blog politic si polemic