Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Gabi, o foarte placuta vizita, de fiecare data, pe acest blog, mi-a trimis comentariul de mai jos. Vi-l impartasesc, cu bucuria de a constata cat de bine completeaza el ideile ce m-au starnit sa scriu articolul „Panteonul fariseilor”.

Articolul dumneavoastra imi aminteste de problema lui 2+2=4 din Jurnalul Fericirii (imi cer scuze pt lungimea mesajului).

„Tiraniile nu interzic rostirea adevărurilor, ci numai a unora, mai bine zis a unuia anume, a celui de care o doare pe respectiva tiranie.
Revoluția franceză era gata să îngăduie proclamarea multor adevăruri, dar pedepsea cu moartea pe cel care îndrăznea să îngâne că simplul fapt de a te fi născut nobil nu este un argument îndestulător pentru a ți se tăia capul fără altă procedură decât simpla identificare. Și pe vremea lui Cromwell și a puritanilor se spuneau multe lucruri bine intenționate, dar vai de cel care punea la îndoială absoluta validitate a prescripțiilor morale din Vechiul Testament, în sensul lor absolut literal.
Secretul, așadar, iată-l: doi și cu doi fac patru este o formulă algebrică: nouă ne revine de fiecare dată sarcina s-o aritmetizăm.
A spune că doi și cu doi egal patru nu înseamnă a declara ca Tudor Vianu că Goethe a scris Poezie și Adevăr, că Voltaire a murit în 1778 ori că Balzac, domnilor, e un realist romantic. Sau a ține, ca George Călinescu,admirabile inedite prelegeri despre viața și opera lui Eminescu. Când alături de tine oamenii sunt tăiați cu ferăstrăul, dacă vrei să enunți că doi și cu doi fac patru înseamnă că trebuie să urli cât te ține coșul pieptului: este o nedreptate strigătoare la cer ca oamenii să fie tăiați în două cu ferăstrăul. Sub domnia lui Robespierre afirmau că doi și cu doi fac patru cei care se revoltau împotriva faptului că niște oameni erau trimiși la ghilotină numai pentru că se născuseră nobili. Sănătoasă aritmetică ar fi făcut cine i-ar fi expus lui Caligula îndoielile sale cu privire la putința de a conferi calitatea de consul unui cal. Și așa mai departe de fiecare dată. Pe doi ori doi patru, alde Vianu, Călinescu sau Ralea l-ar fi putut aritmetiza vorbind, bunăoară, despre Canal, drumul cel fără pulbere.
De fiecare dată ecuația generală algebrică se cuvine a fi aritmetizată, adică întrupată în adevărul acela anume ascuns și osândit de tiranul aflat la putere.E povestea lui Andersen, a regelui gol. La ce bun să afirmi întristat că unirea ortodocșilor cu biserica romană s-a făcut în mod silnic ori să te ridici cu vehemență împotriva cotropirii otomane în
perioada când altele erau chestiunile arzătoare la ordinea zilei: chestiunile arzătoare la ordinea zilei erau închisorile, erau procesele însoțite de recunoașteri și autoacuzări ale inculpaților, erau pedepsele administrative; a le denunța pe acestea ar fi însemnat să rostești că doi și cu doi fac patru. Evidențierea de către părintele Stăniloae a marilor
abuzuri săvârșite de catolicism sub Habsburgi ori înfierarea de către profesorul Giurescu a jugului turcesc luau „” oricât de savanți și de bine intenționați ar fi fost cei doi cărturari „” un aer foarte înrudit cu 21-ul lui Cațavencu și cu Europa lui Farfuridi, fie spus fără pic de răutate ori lipsă de respect, dar și fără convenționale ocoluri.
2+2=4
Formula aceasta aparent numerică este de fapt abstractă și algebrică, ea cerându-se mereu tradusă, exemplificată, surprinsă în timp; și anume de fiecare dată în conformitate cu adevărul atunci interzis. A! bieții de noi, tot robi ai istoriei suntem și tot sub vremi”.
Contele de Saint GermainMusafiri pe blog2+2=4,Jurnalul fericirii,Nicolae Steinhardt,panteonul fariseilorGabi, o foarte placuta vizita, de fiecare data, pe acest blog, mi-a trimis comentariul de mai jos. Vi-l impartasesc, cu bucuria de a constata cat de bine completeaza el ideile ce m-au starnit sa scriu articolul 'Panteonul fariseilor'. Articolul dumneavoastra imi aminteste de problema lui 2+2=4 din Jurnalul Fericirii (imi...Blog politic si polemic