Panteonul fariseilor
(Acest comentariu a fost postat la editorialul din EVZ al lui Mircea Cartarescu intitulat ” Mizerie in paradis „, editorial ce poate fi citit accesand linkul http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-mizerie-in-paradis-919502.html )
De câte ori nu ne-a fost dat să vedem oameni care, trecând pe lângă o faptă reprobabilă, întorceau capul în altă parte, scărpinându-se la ceafă și fluierând a detașare.
Această formă de evaziune a fost practicată pe vremea comunismului de multe „caractere” publice de pe la noi care azi umblă pe stradă cu batista la nas de câtă vulgaritate și plebeism le înconjoară.
Domnul Cărtărescu este unul dintre aceste caractere. A traversat sistemul concentrațional comunist „cu nasu-n vânt” (apud Herta Muller) făcându-se că nu vede persecutarea unor intelectuali ai vremii și invocând, ca pe o scuză a acestei lașități, faptul că nu asculta Europa Liberă.
Cum „năravul din fire n-are lecuire”, constatăm că, și azi ca și înainte, MC, dimpreună cu alții ca el, alege „neobservarea”. Decât să se încarce cu realul sumbru, cu hidosul cotidian, mai bine îi întoarce spatele. Doarme și mai liniștit și își și arvunește astfel, în schimbul complicității, un loc la împărțirea „înalturilor”.
Se împlinește în curând o săptămână de când autodenunțata muscă Mircea Mihăieș, s-a năpustit cu labele pline de toate excrementele din dotare, să păteze blazonul doamnei Zoe Petre. În exact ziua producerii acestei scatologii, care chiar și pe omul cavernelor l-ar fi declasat, am scris un comentariu intitulat „Mihăieș și vulpea turbată”. Acest comentariu se dorea un semnal de alarmă cu privire la proliferarea, deocamdată doar la periferia lumii bune a literelor, a unei estetici a sordidului, cu un pandemic potențial invaziv.
M-aș fi așteptat ca dinspre kilometrul zero al acestei lumi bune a literelor, dinspre chiriașii instalați de actualii guvernanți în Panteonul ei, cu actele deja depuse pentru luare definitivă în spațiu, Â să pornească o reacție de protest, de autoapărare, o minimă respingere a agresiunii venite dinspre mahala. O săptămână am așteptat un gest de onoare. Nimic.
Andrei Pleșu și-a întors privirea, diplomatic, spre strada Christian Tell pentru a ne fluiera la ureche „O veste bună”. Despre restaurarea și redeschiderea Centrului de Studii Bizantine «Sfinții Petru și Andrei». Ce reacție promptă, veți spune. Câtă sensibilitate la cultură, istorie și tradiții. Desigur. Dar autorul nu uită să strecoare în final o ironie la adresa celor care l-au huiduit la Iași pe ministrul Baconschi. Pentru domnul Pleșu, un distins umanist, acele huiduieli s-au plasat, ca gravitate, mult deasupra partidei de bowling a domnului Mihăieș care, dintr-o singură lansare, lovește cu bila sa goală nu doar o doamnă, un profesor universitar, pe distinsa Zoe Petre dar și, prin ricoșeu, pe iluștrii predecesori ai acesteia: Grigore Moisil, Constantin Daicoviciu, Emil Condurachi. Halal respect pentru valorile spirituale ale acestei țări, domnule Pleșu.
Mircea Cărtărescu ocolește subiectul Zoe Petre pe la Sângeorz „“ Băi. Epuizat de șarjele la beregata lui Crin Antonescu, cu nările inflamate de zgura toxică a diatribelor la ordin, preferă să se retragă în „civilizația fânului”, să ne împărtășească de-acolo experiențe bucolice, decât să protesteze în vreun fel, chiar în surdină, chiar fără nominalizări, față de ieșirea în peisaj a colegului său de Senat EVZ.
A, dac-ar fi fost vorba de Vladimir Tismăneanu, al cărui tată, a cărui familie, au făcut infinit mai mult bine poporului român decât patibularii străbuni ai doamnei Zoe Petre, n-ar fi rămas pasiv. S-ar fi încătușat, de-a stânga cu Traian Radu Ungureanu, de-a dreapta cu Mircea Mihăieș și ar fi pornit, într-un marș de protest al conștiințelor treze, să scoată din letargie toate așezămintele cu cramă ale Uniunii Scriitorilor.
https://www.conteledesaintgermain.ro/panteonul-fariseilor/28-01-2011EditorialePolemiceandrei plesu,EVZ Mircea Cartarescu,Mircea Mihaies,Mizerie in paradis,Senatul EVZ,Zoe Petre(Acest comentariu a fost postat la editorialul din EVZ al lui Mircea Cartarescu intitulat ' Mizerie in paradis ', editorial ce poate fi citit accesand linkul http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-mizerie-in-paradis-919502.html ) De câte ori nu ne-a fost dat să vedem oameni care, trecând pe lângă o faptă reprobabilă, întorceau capul în altă parte,...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint Germain
Comentarii prin Facebook:
Articolul dumneavoastra imi aminteste de problema lui 2+2=4 din Jurnalul Fericirii (imi cer scuze pt lungimea mesajului)
„Tiraniile nu interzic rostirea adevărurilor, ci numai a unora, mai bine zis a unuia anume, a celui de care o doare pe respectiva tiranie.
Revoluția franceză era gata să îngăduie proclamarea multor adevăruri, dar pedepsea cu moartea pe cel care îndrăznea să îngâne că simplul fapt de a te fi născut nobil nu este un argument îndestulător pentru a ți se tăia capul fără altă procedură decât simpla identificare. Și pe vremea lui Cromwell și a puritanilor se spuneau multe lucruri bine intenționate, dar vai de cel care punea la îndoială absoluta validitate a prescripțiilor morale din Vechiul Testament, în sensul lor absolut literal.
Secretul, așadar, iată-l: doi și cu doi fac patru este o formulă algebrică: nouă ne revine de fiecare dată sarcina s-o aritmetizăm.
A spune că doi și cu doi egal patru nu înseamnă a declara ca Tudor Vianu că Goethe a scris Poezie și Adevăr, că Voltaire a murit în 1778 ori că Balzac, domnilor, e un realist romantic. Sau a ține, ca George Călinescu,admirabile inedite prelegeri despre viața și opera lui Eminescu. Când alături de tine oamenii sunt tăiați cu ferăstrăul, dacă vrei să enunți că doi și cu doi fac patru înseamnă că trebuie să urli cât te ține coșul pieptului: este o nedreptate strigătoare la cer ca oamenii să fie tăiați în două cu ferăstrăul. Sub domnia lui Robespierre afirmau că doi și cu doi fac patru cei care se revoltau împotriva faptului că niște oameni erau trimiși la ghilotină numai pentru că se născuseră nobili. Sănătoasă aritmetică ar fi făcut cine i-ar fi expus lui Caligula îndoielile sale cu privire la putința de a conferi calitatea de consul unui cal. Și așa mai departe de fiecare dată. Pe doi ori doi patru, alde Vianu, Călinescu sau Ralea l-ar fi putut aritmetiza vorbind, bunăoară, despre Canal, drumul cel fără pulbere.
De fiecare dată ecuația generală algebrică se cuvine a fi aritmetizată, adică întrupată în adevărul acela anume ascuns și osândit de tiranul aflat la putere.E povestea lui Andersen, a regelui gol. La ce bun să afirmi întristat că unirea ortodocșilor cu biserica romană s-a făcut în mod silnic ori să te ridici cu vehemență împotriva cotropirii otomane în
perioada când altele erau chestiunile arzătoare la ordinea zilei: chestiunile arzătoare la ordinea zilei erau închisorile, erau procesele însoțite de recunoașteri și autoacuzări ale inculpaților, erau pedepsele administrative; a le denunța pe acestea ar fi însemnat să rostești că doi și cu doi fac patru. Evidențierea de către părintele Stăniloae a marilor
abuzuri săvârșite de catolicism sub Habsburgi ori înfierarea de către profesorul Giurescu a jugului turcesc luau „” oricât de savanți și de bine intenționați ar fi fost cei doi cărturari „” un aer foarte înrudit cu 21-ul lui Cațavencu și cu Europa lui Farfuridi, fie spus fără pic de răutate ori lipsă de respect, dar și fără convenționale ocoluri.
2+2=4
Formula aceasta aparent numerică este de fapt abstractă și algebrică, ea cerându-se mereu tradusă, exemplificată, surprinsă în timp; și anume de fiecare dată în conformitate cu adevărul atunci interzis. A! bieții de noi, tot robi ai istoriei suntem și tot sub vremi
Multumesc, Gabi. Mi-ai luat-o inainte. Pe lista mea de trimiteri figureaza si o serie de fragmente din Jurnalul Fericirii, printre care si cel transmis de tine. Acum, ca l-ai introdus in circuit, am sa postez comentariul tau pe blog, pentru ca se aseaza intr-o exemplara continuitate cu ideile din comentariul meu.