Kelemen Hunor trebuie să aducă dovezi sau să îşi ceară scuze
Octavian Ştireanu publică în Cotidianul de azi un editorial intitulat “Josnicia casă bună cu prostia”.
L-am citit cu interes, subiectul acestui editorial având legătură şi cu articolul meu de ieri “Cum va fi scos din joc Călin Georgescu?”. Legătura o face declaraţia recentă a lui Kelemen Hunor conform căreia Călin Georgescu ar fi fost omul vechiului sistem, cu conexiuni în reţeaua de spionaj Mihai Caraman.
Domnul Ştireanu se arată indignat de faptul că domnul Hunor, prin afirmaţiile sale lipsite de orice probă concretă, vrând să îl decredibilizeze pe Călin Georgescu, atinge prin ricoşeu reputaţia unui mare intelectual – matematician al istoriei noastre recente, academicianul Mircea Maliţa.
Pe măsură ce parcurgeam editorialul amintit descopeream tot felul de asemănări între biografia mea şi a domnului Ştireanu: amândoi am făcut aceeaşi facultate, am absolvit aceeaşi secţie a respectivei facultăţi, am făcut jurnalistică în publicaţii universitare şi, culmea, ne-am născut în aceeaşi zi (dar nu şi în acelaş an).
În plus, domnia sa a numit aproape cu evlavie o serie de profesori celebri pe care i-am avut şi eu şi cărora le sunt profund recunoscător: Solomon Marcus, Octav Onicescu, Grigore Moisil.
Din toate aceste motive, dar, mai ales, din nevoia de solidaritate cu o poziţie pe care o consider justă, scriu articolul de faţă.
Textul domnului Ştireanu este unul de atitudine morală, nu de pledoarie politică. Dânsul îl acuză pe Kelemen Hunor că a comis un sacrilegiu declarând că “Mircea Maliţa poate fi descris prin reţeaua Caraman” şi că a produs astfel “terfelirea uneia dintre cele mai luminate minți ale țării noastre din perioada contemporană”.
Eu, în articolul meu de ieri, afirmam că “UDMR-ul ne-a obişnuit, de-a lungul prestaţiilor sale politice din ultimii ani, cu un comportament discret, caracterizat prin sobrietate, prin respectarea cuvântului dat şi printr-o foarte atentă măsurare a declaraţiilor lansate în spaţiul public”.
Acum, prin prisma editorialului domnului Ştireanu şi în acord cu apelul acestuia de a nu tolera discreditarea nemeritată a unei mari personalităţi a acestei ţări cum a fost Mircea Maliţa, simt nevoia să revin cu o completare: domnul Kelemen Hunor ar trebui să se simtă obligat de calităţile pe care le-am asociat partidului său şi de rigori deontologice aplicate sieşi să se explice şi să aducă dovezi (dacă există) în sprijinul spuselor sale. Iar dacă nu, să îşi ceară scuze.
Ce înseamnă în gândirea sa că “Mircea Maliţa poate fi descris prin reţeaua Caraman” şi, mai ales, ce dovezi deţine că “CG a fost… parte a reţelei de spionaj Mihai Caraman”.
În lipsa unei argumentaţii solid probate, declaraţiile domnului Hunor îl transformă pe acesta într-un gargaragiu de duzină, într-un personaj politic marginal, manipulator şi necredibil.
Înţelegem că ţinta domniei sale a fost Călin Georgescu, prezentarea acestuia ca fost securist şi spion. Dar lansarea unei asemenea acuzaţii doar pe baza unei tranzitivităţi mai mult decât discutabile (Mircea Maliţa omul lui Caraman, Călin Georgescu omul lui Maliţa, deci Călin Georgescu omul lui Caraman) îl face pe autorul ei nimic altceva decât un politruc derizoriu.
P.S.
Într-o declaraţie preluată de DCNews, pastorul Tőkés László îl susține pe Călin Georgescu și îndeamnă la Revoluție, Ar fi interesant să aflăm cum comentează Kelemen Hunor această poziţie.
https://www.conteledesaintgermain.ro/kelemen-hunor-trebuie-sa-aduca-dovezi-sau-sa-isi-ceara-scuze/18-01-2025https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2025/01/Malita.pnghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2025/01/Malita-150x150.pngEditorialeCalin Georgescu si reteaua Caraman,Kelemen Hunor,Mircea Malita,Octavian Stireanu,probe sau scuzeOctavian Ştireanu publică în Cotidianul de azi un editorial intitulat “Josnicia casă bună cu prostia”. L-am citit cu interes, subiectul acestui editorial având legătură şi cu articolul meu de ieri “Cum va fi scos din joc Călin Georgescu?”. Legătura o face declaraţia recentă a lui Kelemen Hunor conform căreia Călin...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint GermainComentarii prin Facebook:
S-au obișnuit să arunce toți acuze fără dovezi, ca pastile, că nu le mai pasă dacă prind sau nu și cine le dezamorsează pe termen lung sau dacă mai face cineva asta, fiindcă în România nu plătești dacă faci acuze din astea, iată, de la cel mai înalt nivel (CCR, Președinte, Servicii) până la președinți de partide etc.
Cineva zicea bine pe un blog – scrâșnesc din dinți că nu reușesc să găsească nimic – disperarea însă îi face să arunce cu minciuni evidente, doar ca să dezamorseze valul care vine din spatele acestui om, care a devenit el împreună cu valul, un fenomen mistic, de nestăvilit, greu de calculat, dar care îi face să tremure, pentru că vine întărit de Adevăr și cu Adevărul în față.
Dumitru – ianuarie 23
De acord cu tot ce scrii despre reactia unor autoritati debusolate, in fatza unui fenomen (mistic?) neasteptat. Dar care „Adevar” vine si cine-l aduce? Omul C.G.?
Adevărul cu „A” e Dumnezeu, draga domnule @Cristescu, Îl numesc asa uneori, după Propria Fiinta/ontologie, ca să ne aducem aminte ca Adevărul, adică Lumina tuturor oamenilor în discuția intima cu propria conștiință, e o Persoana și Acea Persoana are dreptul, ca din când în când, sa mai intervină și foarte evident în Istorie, acolo, în popoarele unde este Bine-primit.
Pentru mine, este o lucrare mistica, începută de Dumnezeu, și va avea o anumita urmare, de epurare și curățire pentru ceea ce trebuie sa vina – e o tranziție pentru România și al nostru popor, care altfel nu ar mai exista pentru evenimentele ce vor urma -. Sa nu invitam niciodată violența în stradă, iar dacă se va întâmpla (acum sau peste câtva timp) sa lucram orice numai sa o stingem;.. deși știu clar ca dacă Doamne ferește – precum se știe, totuși – numai prin varsare de sânge se va putea curați tara și neamul acesta, nu știu ceva mai eficient și puternic, ca rugăciunea, pentru aceasta.
Eu am mai zis lucruri pe aici, ci ne a putut și a vrut sa înțeleagă, a mai înțeles câte ceva – lucrurile, în lume și în acest popor, merg într o anumita direcție, și personal, zic eu ca cunosc direcția, dar detaliile le observ și eu odată cu toti.
Trebuie văzute lucrurile și dincolo de omenesc (politică, social, patima), că să nu ne intrebam/certam/zabovim degeaba, fiecare !
Românul – ianuarie 21
1. Sunt „terminat” ca nu vrei sa polemizezi cu mine. Ce m-oi face in viatza asta fara…?
2. Care „noi”? Sunteti mai multzi „Romanul”?
DD – ianuarie 21
Fiecare soldat are in ranitza bastonu’ de maresal, se pare c-ar fi zis Napoleon B. Unii confunda bastonu’ cu un ciot uscat gasit pe jos. E crestineste sa-i incurajam sa-si traiasca iluzia…
Eu cred mai degrabă în creştinescul aducerii cu picioarele pe pământ. Să nu li se urce prea tare la cap.
DD – ianuarie 22
Cine-i garanteaza existenta? Aparenztele…
De ce oare deontologii, comentatorii de top sau mai pe romaneste bagatorii de seama se retrag din discutie atunci cand râmân fara cuvinte? Ei cred ca se sunt pe un piedestal in agora de unde pot arunca cu verdicte si mai ales cu sentinte. Stiti ca este o diferenta intre verdict si sentinta? Asta ar fi explicatia lor .
Neeeeeee! Nu cred!
E mult mai simplu !
Mintea lor proceseaza o cantitate imensa de informatii ( jos pălăria) achiesata din diverse surse( scuipati, dumicați si da chiar si unele chestii pertinente recunosc) dar au o problema in a le compila si mai ales in a vedea adevarul. Adevarul pentru ei nu exista. Adevarul este ceea ce cred ei ca trebuie expulzat in natura, in speta postat pe blog.
M-am gandit la o comparatie.
Este ca un mamifer ce mănâncă, rumega, digera in disperare as spune, dupa care are o problema. Ce sa faca cu rezultatul efortului depus? Adica ingrasamant natural. Are si el rolul lui in natura, nu? Dar … Pentru ca exist un dar, e prea mult pentru sistemul lor de valori!
Exista un moment in care trebuie sa expluzeze „”rezultatul sfortarilor mele” cum ar spune Stanica Rațiu.
Aici intervin unii ca mine sau altii care inteapa rumegătoarele in burta( nu le lovește) ca sa iasa gazele. Ati vazut si voi ce se intampla atunci cand iasa gaze din stomacul unei rumegătoare? Nu?
Cititi postarile deontologilor si veti avea cea mai clara idee despre ce se întâmplă in stomacul, pardon in creierul lor!
In rest sa auzim numai de bine!
Conte, vă aduceți aminte?
„DD – decembrie 8th, 2024 at 23:45
Sâmbătă seara um urmarit emisiunea Ancăi Alexandrescu, în care Călin Georgescu a facut o afirmație foarte grava. Spunea că se dorește intrarea noastră în război înainte ca Trump să poata depune juramântul, pentru că, pe vreme de război, Constituția SUA ar interzice depunerea jurământului noului președinte. Că vom intra în război, ca să rămână Biden președinte…
Contele de Saint Germain – decembrie 9th, 2024 at 00:17
Ideea transmisa era ca pana la sfarsitul anului Romania va fi atrasa in razboi.
Si mie mi s-a parut f. grava afirmatia, spusa si cu multa emfaza. Avantajul este ca in 3 saptamani ne vom lamuri: adevar sau baliverne.
DD – decembrie 9th, 2024 at 00:50
Este bine că ați punctat, Conte.
Eu sunt convins că omul nostru minte. Din nou și din nou…”
____
Uite că 2024 a trecut, au mai trecut apoi vreo 20 de zile și, în momentele acestea, Trump este investit ca președinte al SUA.
Uite că războiul trâmbițat de prezidențiabilul mincinos și diversionist, Georgescu, nu are loc…
Dar, individul nu se lasă. Săptămâna trecută, în emisiune la Turcescu, a susținut din nou că NATO va ataca Rusia, pornind de la bazele sale militare din Kogălniceanu. Presa din China: Candidatul român de extremă dreapta la președinție, Georgescu: NATO încearcă să declanșeze al treilea război mondial în Ucraina – „Poarta de intrare este România”.
Îmi pun întrebarea ce se va alege de România, dacă va ajunge să fie condusă de un tip fără discernământ, care ne pune de pe acum în situații de neacceptat.
Ti-as da o replica da’, la fel ca si cu alt ”guru” de pe aci, mi-as ”raci tastatura” de pomana. Ca si aluia iti spun si tie acelasi lucru: NU SINT FAN CG. ”Individul care nu se lasa” ma intriga. Si de aici i-am luat niste afirmatii ”la purecat”. Chestia este ca pina si in asta cu ”razboiu” ARE DREPTATE. Si nu ma duc orbeste dupa vorbele lui. Am verificat si NA! SURPRIZA! Sint pe net ”neste” analize ale unor experti (si da! chiar americani) care sustin acest lucru insa in termeni mult mai duri si mai indirjiti. Da’, din nefericire, sint in engleza, franceza, italiana pen’ca nu am invatat mandarineza (sic!) ca sa pot citi ce spun chinezii. Am citit si ”io” in ce limbi am priceput. Ti-as da ”neste” link-uri da’ ar fi un efort inutil. In laptopu’ meu am si ”neste” pdf-uri care mi s-au parut mai acatari. N-o sa fac efortul de a le urca pe Google Drive desi m-ar costa doar citeva click-uri si citeva secunde cu 2GB pe fiberglass connection. Ca si in cazul celuilalt ”Gica contra”, as consuma ”margaritare”. Da, sint circumspect cu CG. Si il VERIFIC. Pina acum, in ”grila” mea apare doar ”check” in dreptul lui. Evident ca nu sint un guru si nu am de unde-i sti toate afirmatiile. A propos de chestia aia cu ”channel” Marea Caspica-Marea Neagra am auzit ca a fost o emisiune la un post TV in care s-a cam dovedit ca ARE dreptate si ca RUSII contesta proiectul, ii pun piedici si il saboteaza peste tot. S-a dus si asta cu ”omu’ rusilor”? Eu ma intreb ”ce se va alege de România” cu asemenea indivizi ”fără discernământ” care nu sint decit ”neste trompete” ale unei propagande abjecte. Si ca si celuilat, iti spun ca si pe tine te citesc de cind ai aparut pe aici. Is lamurit si de tine. Probabil ca esti din constelatia hahaitorului bisnitar ori a sifonierului actual. Asa ca acreala cu care ataci orice mi-este cunoscuta. Si nu ma impresioneaza si nici nu-mi schimba ideile putine si fixe. Inchei citindu-te: ”Eu sunt convins că omul nostru minte. Din nou și din nou”.
Nimeni, de ce te obosești să demonstrezi cu orice preț că ești un micuț arogant limitat, care, deși, nu întelege nici textele pe care le comentează, are pretenția că este un personaj bine informat?
”Insulta este recunoasterea infringerii” spune ”un tip fără discernământ” drag tie. Cit despre ”un personaj bine informat” nu pot decit sa rid si sa te depling. Ramii asa dragule! Iti ajungi tie insuti. Eu voi ramine vesnic un sceptic si un ”searcher”.
Măi nimeni, aşa că nu ți-e ruşine?!
Este a doua oară când comentezi la postările mele, insultându-mă… cu subtilitate, crezi tu… iar dacă îți răspund cu aceeaşi monedă, faci pe bosumflatul?!
Poate cineva sa explice cu subiect si predicat de ce fascismul german din Romania sub forma Grupului Etnic este cool ,ba chiar unul dintre liderii organizației care a mostenit tot patrimoniul ei a ajuns presedinte, iar fascismul de origine melteneasca cu al sau pseudoexponent este câh? Sa ne înțelegem, fascismul sub orice forma este o chestie care trebuie repudiata si scoasă din viata cotidiana!
Crimele legionarilor nu trebuie niciodata iertate dupa cum nici participarea sasilor in trupele SchutzStaffel nu trebuia uitata. Ca nu cumva vreun consangvinizat sa creada ca sunt de partea lor . Daca înțelege sa faca ce a facut Puiu!
La fel si comunismul cu ai săi copiii gen Volodea Tismenitki care urla , uitand ca tatal lui a fost un criminal si un jegos si care sigur este in iadul( crestin sper, sa nu apuce la produse Kosher) trebuie distrus si scos de tot din agora . Uitam crimele comise de comunistii veniti din Rusia al caror nume a fost schimbat pentru a putea fii asimilati mai ușor. Uitam crimele comise de parintii acelora care au mostenit de la acestia anumite sinecuri si mai ales anumite pârghii( verificați arborele ginecologic al majoritatii celor din servicii si veti vedea ca sunt urmasii demni ai torționarilor din perioada de dinainte de răscoală) cu care ne conduc viața.
.
Despre prietenii nostri maghiari ce sa spun. Niciunul dintre ei, nu a condamnat masacrele de la Ip, Traznea, Moisei dar asta e viata. Cand ești curva unora din servicii trebuie sa prestezi decat ceea ce iti cer aia, sau ti se pot intampla multe, pentru ca daca te iau aia la mataranga neaoșă ai pus-o original! Aia care o executa pe Carmencita, de toti vecinii din Sibiu se plang ca urla cainii ca la cutremur!
Asa ca un sfat prietenesc alora care urla despre inotator si legionarism. Scoateti barna SS din ochi de sticla din aia cheap de China( cea care ne polueaza si ne asculta cu urechea) si incercati sa mirosiți adevarul. Nu am zis iarba verde sa nu credeti ca e o aluzie. Mirositi si ascultati adevarul. Ca de văzut, nici daca va musca de acel apendice folosit doar la mictionare, nu va dati seama!
Dacă nu ești cretin,îti dai seama din câteva subiecte pe care le abordează Honor că individul este o sulfa maghiară care face jocul Budapestei ptr așa zisa intregire a ungurilor.
Mai deunazi când a ieșit Burduja să ne spună că vânzarea Eon catre guvernul maghiar nu o sa se facă,a sărit ungurul în apărarea intereselor guvernului maghiar mai ceva decât dacă lbar fi oparit cineva.
Dar nui așa, de vina ptr politica lor iredentista nu e altul decât CIOLANUL PSD ist,BOLOVANUL PNL ist si JOHANUL sovinist!
Așa că asta avem printre români, asta culegem!
Dar sa ținem minte,cine seamănă vânt culege furtună.
Sper ca imbecilii noștri din servicii să iasă de sub slugarnicia politică, să renunțe la cascavalul din care se hrănesc ca șobolanii și să vadă care este interesul României în ecuația geopolitică actuală!
Să dea ordin așa cum o fac de 35 de ani,mizerabililor politruci de la CCR,sa și revizuiască hotararea loviturii de stat,și să avem un președinte patriot!
Că de turnători la securitate nu le-a putitPetrov),de agenți străini nu le a putit(Johanis),dar le pute de un ROMÂN-GEORGESCU!
Românul – ianuarie 19 -„Dacă nu ești cretin,îti dai seama din câteva subiecte pe care le abordează Honor că individul este o sulfa maghiară care face jocul Budapestei ptr așa zisa intregire a ungurilor.’
Presupunand ca am fi- unii dintre noi-, si nu ne dam seama, poate ca niste citate „iredentiste” ale sus-zisei „sulfe maghiare” (scris cu „u”, nu „o”) ne-ar lamuri si ne-ar aduce pe drumu’ cel bun. In rest, un cantec patriotic sa cantam:
„Noi suntem români
Noi suntem români
Noi suntem aici
În veci stăpâni”
E posibil ca si ei sa cante: „Noi suntem maghiari,Noi suntem maghiari, Noi suntem aici( adica la ei) Pe veci stapani”.
Muzica!
Uite,nu vreau să polemizez cu tine, dar cititorul care votează dau sens celor spuse de noi.
trebuie facuta o lista publica cu persona non grata in Romania, care sa fie actualizata permanent :
Kelemen Hunor
Cristian Terhes
…
awk – ianuarie 18
N-ar fi mai simplu cu aia „grata”? Incepand cu awk…
Nimeni – ianuarie 18
Eu m-am straduit – atat cat am putut- si ti-am furnizat cateva cifre. Reale.
Tu imi furnizezi indicatii.
Multumesc frumos! Mai ai?
Da! Am. Insa nu pentru tine si nici pentru cei asemenea tie. Tu, voi, sinteti cei cu stampila si sentintele. Un DIALOG se poate dezvolta doar intre persoane care percep si inteleg notiunea. In nici un caz nu se poate naste un dialog intre un om obisnuit, cit de cit rational si unul sau unii care sint cu stampila in buzunar si sentinta pe buze. Spui ca te-ai straduit. Se vede din cosmos si ”cit ai putut”. Eu nu sint atit de ”mintos” ca ”inaltimea” ta. Nu ma pot abstractiza atit de mult pe cit o faci tu. Sint mai ”din topor”, mai taran. Pentru mine cifrele tale sint prea abstracte. Insa, asa ”bolovan” cum sint, am calculat cite kilograme de carne de porc cumparam dintr-un salariu in 1989 si cite acum. Uitindu-ma pe cifrele tale zdrobitoare ma apuca plinsu’. Si neintelegerea. Si furia. Si constientizarea a ceea ce ma inconjoara si traiesc. Toti handicapatii economico-financiari ii dau cu PIB-ul tarii, al tarilor. Da’, tot ”bolovan” cum is, ma gindesc si ”io” la PIB-ul asta. Si ma intebam cum se formeaza si ce reprezinta PIB-ul asta. Si uite asa, incercind sa gindesc, m-am ”luminat”. Am comparat cit ma costa pe mine un tuns, aici in Romanika cu cit ma costa la Los Angeles, la Paris, la Milano sau la Beijing. Ori la Harare. Si uite asa am aflat de ce PIB-ul asta este marea ”smecherie” pentru ”bolovanii” ca mine. De asta ”licuriciul” are ”chestia aia atit de mare” si tremura toti. Cind, de fapt, ”chestia aia” este la fel de mare sau normala ca la toata lumea. Sa vorbesc de Bretton Woods, de EUROSTAT, de ”tiparnita” de verzisori si de alte chestii anoste si insignifiante cu tine ar fi peste puterile mele. Si, din nefericire, nici nu mi-am luat stampila atunci cind s-au dat la promotie. Iar de sentinte, ce sa mai spun… Asa ca voi ramine in bancuta mea si ma voi uita la ineptiile unor guru in ale sarcasmului, analizelor si a ”fitilelor bagate” atunci si unde trebuie, fara a incerca sa dialoghez cu persoane atit de sus-puse si atit de elevate. Si inca ceva cristescule! Te citesc de prea mult timp ca sa nu stiu cine esti. Sincer? Ma plictisesti.
Nimeni – ianuarie 19.
Ma declar flatat de atata atentie cata mi-ai acordat si politetea ma obliga sa-tzi raspund. Pe puncte, cu materialu’ clientului:
1. “Da! Am. Insa nu pentru tine si nici pentru cei asemenea tie. Tu, voi, sinteti cei cu stampila si sentintele….” .
– Sufar ca m-ai exclus din randul celor carora le impartasesti din cunostintele tale. Norocu’ mi-a fost c-am prins macar si primul tau text.
– Nu stiu ailalti cum sunt, da’ io nu mai folosesc de mult stampila; ca s-a scos. Cat despre sentinte, n-am prerogative in acest sens si ma feresc sa practic fraudulos o meserie pentru care n-am patalama.
2. “De asta ”licuriciul” are ”chestia aia atit de mare” si tremura toti. Cind, de fapt, ”chestia aia” este la fel de mare sau normala ca la toata lumea”
– Dimensiunea aleia a „licuriciului” imi excede cunostintele; no comment!
3. “Si ma intebam cum se formeaza si ce reprezinta PIB-ul asta. Si uite asa, incercind sa gindesc, m-am ”luminat”. Am comparat cit ma costa pe mine un tuns, aici in Romanika cu cit ma costa la Los Angeles, la Paris, la Milano sau la Beijing. Ori la Harare.”
– Incercarea ( mai ales ca sa gandesti, chiar si rar) moarte n-are; mai ales cand iesi “luminat” din ea.
– Io ma tund in Bucuresti, Romania ( nu “ika”); intrucat preturile tunsului difera sensibil intre mahalaua in care locuiesc si tzentru, ma retin sa-l iau drept indicator al nivelului vietzii . Mai ales ca nu-mi furnizezi date comparative macar si din Vanuatu si Ouagadougou, ca sa-l pot oficializa. Asa ca ma limitez la PIB ( eventual “per capita”), ca totzi neluminatzii…
4. “Nu ma pot abstractiza atit de mult pe cit o faci tu.”
– Nu-i niciun bai; se poate trai si fara pe la casa omului. Mai greu e cand iesi pe piata, care poate avea gropi in care, neatent fiind, sa cazi…
5.” Eu nu sint atit de ”mintos” ca ”inaltimea” ta.”
– La inaltime ma nimerishi: 1,87m. cu burta cu tot. La ailalta, nu stiu daca ar trebui sa ma simt flatat de comparatie…
6. “…am calculat cite kilograme de carne de porc cumparam dintr-un salariu in 1989 si cite acum.”
– Sigur le si cumparashi asa, cu kilele? Sau doar le calculashi?
7. “ Si inca ceva cristescule! Te citesc de prea mult timp ca sa nu stiu cine esti. Sincer? Ma plictisesti.”
– Numele proprii se incep, pe-aici, cu majuscule. Sau oi fi fost tu mai sarcastic si nu m-am prins?!
– Pai nu-mi spui si mie cine sunt? Poate inteleg si io.
– Daca ma citesti de atata timp si totusi te plictisesc, poti schimba canalu’. Sau o fi cumva ceva masochism pe-acolo pe la tine?
8. “ Asa ca voi ramine in bancuta mea si ma voi uita la ineptiile unor guru in ale sarcasmului, analizelor si a ”fitilelor bagate” atunci si unde trebuie, fara a incerca sa dialoghez cu persoane atit de sus-puse si atit de elevate.”
– Da’ de ce sa te retzii, cand ai atatea de spus : “ …de Bretton Woods, de EUROSTAT, de ”tiparnita” de verzisori si de alte chestii anoste si insignifiante…” .Da-le drumu’ sau, daca continui „sa te uiti la ineptziile unor guru”, intoarce-te la pct.1.,la dl. Masoch.
– Si-apoi, nu pari a fi om de doar o bancutza. Sunt atatea banci mari pe piata care te asteapta.
9. “Sint mai ”din topor”, mai taran. Pentru mine cifrele tale sint prea abstracte. Insa, asa ”bolovan” cum sint,…”.
– N-o sa–ti contrazic „tomnai” io propriile-ti aprecieri. Doar ca, impreuna cu nickname( pe romaneste, neica) “nimeni” te indrum, din nou, spre pct.1. E loc in cetate pentru toata lumea…
– Cifrele, alea cateva indicate- nu-s ale mele ci-s preluate din statistici oficiale
– Prin natura lor cifrele- ele insele- sufera de abstract. Eventual, atasandu-le unor notiuni (PIB, gen) pentru a le defini, pot deveni, impreuna, concrete.
10. “Un DIALOG se poate dezvolta doar intre persoane care percep si inteleg notiunea”
– Acu’, cand mi-e clar ca tu ai si perceput-o si-ai si intzeles-o, io ma retrag rusinat, cu coada-ntre picioare. Nu-s persoana potrivita unui DIALOG la asa nivel. Recunosc, regret: spre deosebire de tine, nu m-am plictisit citindu-te; ba, din contra, mi-am inveselit ziua.
Stimate Conte.
Felicitari pentru reconsiderarea declaratiei lui Kelemen Hunor. Care, btw, nu e chiar Marko Bela.
Citesc postarea contelui cu oarecare tristețe. Atât contele cât si O. Știreanu fac apel si se mândresc a fi cunoscut direct oameni de mare personalitate ….dar uită să adauge observatia esentială: Mircea Malița, Corneliu Mănescu si altii au fost posibili câtă vreme România a fost Țară Independentă.
Fără independență trăim in vremea absurdului….
La ce au folosit inainte de 89 sacrificiile , inclusiv al libertatii de exprimare a omului de rănd? Au folosit tocmai la libertatea de exprimare a politicii romanesti in cadrul reuniunilor internationale.
Legat de dinaite de 89 mi-a rămas in memorie o întâmplare reală din tinerețe, ca o paralelă intre sensul constrângerilor de Atunci si Acum. Poate fi lecturată pe oldtagseven.blogspot.com
Se pare că in lumea politicii de azi nu educatia ci interesul dă caracterul…..de unde rezultă Absurdul deciziilor.
Tagetes – ianuarie 18
Ne place sau nu, dupa indepartarea Romaniei de URSS ( in 1958, dupa zdrobirea revolutiei ungare din 1956 armata sovietica a parasit Ro.) inceputa pe vremea lui Gh. Gh. Dej si continuata de Ceausescu( ca o reactie nationalista , la inceput economica-la planul Velev si, apoi, politica, la incercarea de impunere a politicii de dominatie sovietica in tarile Pactului de la Varsovia) Romania a devenit tot mai prizabila in occident. Apropierea Ro. de China lui Mao (devenit dusman al URSS), de Israel(dusman al tarilor arabe si al OEP ) da’ si cu care aveam relatii diplomatice si economice, ne-a tranformat intr-un intermediar/ purtator de mesaje intre partile aflate in conflict. Iar asta a presupus existenta unei diplomatii bine fundamentate ( pericolul sovietic era imens) cu oameni educati, de buna calitate. L-as mai mentiona- alaturi de cei pomeniti de tine- pe Valentin Lipatti, printre altele, seful delegatiei Ro. la Conferinta privind Drepturile Omului de la Helsinki.
Ne place sau nu, atunci Ro. avea o voce distincta in organizatiile internationale si-si afirma raspicat pozitia de independenta fata de URSS. Asta, pana in ’85, cand Gorbaciov a schimbat fundamental politica URSS, incurajand revolutiile anului 1989 si ducand tara la dezmembrare. Iar pe Ceausescu, tot mai paranoic, lasandu-l in ofsaid.
Din acest punct de vedere, actuala politica externa slugarnica fata de stapanii din occident
( si care nici macar nu ne baga-n seama), imi da imaginea decaderii unei meserii de elita.
Tagetes – ianuarie 18
Ulterior primului raspuns, ti-am „lecturat”, la indemnul tau, intamplarea. Abstractie facand de modul „ingenuu” in care niste tarani – trecutzi prin viatza – incearca sa fenteze, la vedere(?!), un sef local meseriash, ramane problema in sine, pe care ne-o explica tanarul cu scoala. Si care e a oricarui tip de economie, fie ea comunista, socialista, capitalista si cate-or mai fi: cat ia din plus produs (profit) statu’ si cat ii ramane cetateanului. Pen’ca statu’ cam aceleasi probleme le are de rezolvat cu partea pe care si-o trage: cheltuieli cu infrastructura, scoli, spitale, armata,jandarmerie, institutii bugetare, „servicii”, etc., etc.; toate, gratuit, la dispozitia cetateanului. Cand intervine in aceste domenii si „privatu'”, atunci e pe bani. De aceea nu platim pe autostrazile facute din bani publici, da’ vom plati in caz de PPP( posibil Ploiesti – Brasov)
In rest,iti doresc cat mai multe flori,cu care sa faci primavara; ca doar cu una,stim ca nema!
”Omul e clar cu inteligență scăzută. Vorbește aiurea, incoerent. A auzit tot felul de teme și le combină haotic. DAR – a scos o bombă la un interviu ieri. Zice ca EL va face un canal Marea Neagră – Marea Caspică. E absurd”
”Norocul e ca e imposibil de făcut – ar fi 700 de km, de câteva ori mai lung decât canalul din Suez sau Panama. O aberație.”
https://en.wikipedia.org/wiki/Eurasia_Canal
https://globaldatabase.ecpat.org/Book/sign-pdf-form/Sitewide:O2F4/fetch.php/caspian-black-sea-canal.pdf
https://www.google.com/url?sa=t&source=web&rct=j&opi=89978449&url=https://www.scirp.org/pdf/gep_2023041415072038.pdf&ved=2ahUKEwihsp_okv-KAxVn8LsIHdzSMCMQFnoECDkQAQ&usg=AOvVaw0ScIfmRA95XWNhljrvw-p1
Canalul Panama – 77 km
https://ro.wikipedia.org/wiki/Canalul_Panama
Canalul Suez – 193 km
https://ro.wikipedia.org/wiki/Canalul_Suez
”E un plan pur rusesc, făcut de un institut de cercetare din Moscova. A fost propus public de Putin prin 2007.” De fapt este din 1932. Al dreaq Putin, ce longeviv este. Mai are putin si face suta.
Esti sigur pe tot ceea ce postezi? Bagi mina in foc? Ca Scaevola? Nu este un proiect eurasiatic? Nu cumva un asemenea proiect ar aduce mai multe beneficii de exemplu Kazakhstanului, decit Rusiei? Asadar afirmatiile ”Omul e clar cu inteligență scăzută. Vorbește aiurea, incoerent” se potrivesc 100% tuturor celor care fac asemenea afirmatii si care nu sint decit ”trompete” ale unei propagande oficiale. Deh! Rusii astia care ne-au spalat pe toti pe creierele oricum netede ca sticla optica. Daca au facut-o este un act igienic necesar si benefic multora. Doar un pic de lectura pe net (da’ or fi grele limbile engleza, franceza sau altele) ar oferi destula circumspectie in tratarea macar a acestei teme. Nu sint un fan CG. Dar macar verific ceea ce spune omu’ si nu dau cu piatra inainte de a cunoaste macar daca are un palid simbure de adevar in afirmatiile lui. Ca si chestia aia cu ”benzina de un leu”. ”Aproape” adevarata. Tributarii psd-pnl-usr NU POT gindi decit in termenii de mai sus. Ei NU SINT SPALATI pe creiere. Nuuuu! Ei sint rationali, logici, cu inteligenta ridicata. Si, mai ales, sint obiectivi. Datorita lor sintem AICI, dupa 35 de ani. Singura tara din Europa cu RESURSE peste necesar, Romania este in coada clasamentelor la tot ce conteaza. Si conducem detasat la tot ce este negativ. Austria, fara iesire la mare, fara resurse, ajunge mare operator de energie in Europa. Ungaria, Franta, Germania ”sug” TOT ce li se ofera pe tabla. Habar nu am ce este de capu’ lui CG. Dar vad ce s-a ales de noi cu ”ASTIA” de ne conduc de 35 de ani. Unde este ”absurditatea” deontologule? Intreb da’ nu am nevoie de un raspuns. Pentru ca IL STIU. Nu te obosi sa mi-l confirmi. ”Nu există dubiu. Ghinion. Sictir.”
Nimeni, pe aia cu conducta de apă care va supraînălța economia României o ştii?
Conducta de apă a lui Georgescu este salvarea noastră, votează-l şi data viitoare, ca să-i dai posibilitatea individului să demonstreze că toate promisiunile lui electorale sunt nişte aberații halucinatorii care pot fi debitate doar de cei duşi cu pluta.
Ma autocitez: ”Nu sint un fan CG”. N-am votat NICIODATA din 1990 pina azi. Asa ca ”votează-l şi data viitoare” are semnificatie doar pentru votanti.
Nimeni – ianuarie 18 -„Dar vad ce s-a ales de noi cu ”ASTIA” de ne conduc de 35 de ani.”
Ia vezi tu aici ce „s-a ales de noi”:
„Potrivit datelor analizate de Ziarul Financiar, PIB-ul României, indicatorul care măsoară nivelul de trai al unei țări, a crescut în ultimii zece ani de la 632 de miliarde de lei la 1.600 de miliarde, adică o creștere de 153 la sută.( in ultimii 35 de ani de f’o 9 ori !-n.m.)
Ionuț Dumitru, economist: „Nu mai poate să fie considerată o țară săracă dacă prin anii 2000 eram la coada clasamentului european și avem un PIB cam la 24- 25% din media UE, acum suntem pe la 68% din media UE – la momentul anilor 2000 eram ultimii din Europa, astăzi nu mai suntem ultimii. Avem în spatele nostru câteva țări membre în zona euro, chiar Grecia care are un PIB per capita mai mic decât al nostru”.
Nu uita ca fata de cam toate tarile citate, noi „am lipsit” din istorie f’o mie de ani!
Nu mai bine meri tu pe EUROSTAT si vezi ce dezvoltati sintem?
Conte, crezi că dacă ar fi ieșit Iohanis, Ciolacu, Simonis, Bolojan sau Rareș Bogdan să facă asemenea afirmații, ar fi avut credibilitate?
Singurii care mai aveau o brumă de credibilitate, a fost UDMR-ul. Și acum le-a distrus-o Hunor.
Totuși, nu pot să nu mă minunez, ce conducători proști avem. Oare cât de proști trebuie să fie, ca să nu înțeleagă, că orice atac împotriva lui Georgescu, li se întoarce înapoi, împotriva lor.
Chiar c-avem conducători proști.
Dar …. nu-i așa, noi i-am pus acolo?
Adrian Cristescu, am găsit o explicație a afirmațiilor incoerente ale Mesianicului:
„Dovada clară ca cegeu e in mod evident agent Kgb.
Omul e clar cu inteligență scăzută. Vorbește aiurea, incoerent. A auzit tot felul de teme și le combină haotic. DAR – a scos o bombă la un interviu ieri. Zice ca EL va face un canal Marea Neagră – Marea Caspică. E absurd – dar atenție .
Omul a stat 10 ani lângă Viena intr-un sat PLIN de ruși agenți și oligarhi. A stat cu ei. L-au educat și pregătit ideologic. Și acolo printre alte mii de teme a fost discutat și canalul ăsta. Cegeu nu a înțeles nimic dar a ținut minte ca suna bine .
E un plan pur rusesc, făcut de un institut de cercetare din Moscova. A fost propus public de Putin prin 2007. Ideea Rusiei e următoarea :
– leagă Marea Caspică de Marea Neagră printr-un canal EXCLUSIV pe teritoriul Rusiei
– adică : ocolește ruta actuală Azerbaidjan – Georgia. Și îi face pe cei din Kazakhstan total dependenți de canalul ăsta deci îi capturează. Deci distruge independența și relevanța geopolitică a celor 3 țări.
Norocul e ca e imposibil de făcut – ar fi 700 de km, de câteva ori mai lung decât canalul din Suez sau Panama. O aberație.
Deci – e un proiect PUR, 100% rusesc, si obscur (doar un kagbebist rus știe de așa ceva). Nu are cum să îl facă România, evident. Doar rușii îl pot face fiind 100% pe teritoriul lor. Nici o țară în afară de Rusia nu îl vrea.
Așadar – cegeu ne-a demonstrat clar ca a fost “educat” in Viena de ruși direct. Nu există dubiu. Ghinion. Sictir.”
DD – ianuarie 18
Asta da precizare! Da’ no problem: ii invadam pe rusi si facem noi canalu’; cu votantii dlui. Georgescu si cu sprijin extraterestru. Io particip, asa cum m-am angajat, doar la metrou’ de-l propusesi…