Scorul acestui articol
[Total: 1 voturi. Media: 3]
Cine se așteaptă, deschizând această carte apărută recent la Humanitas, să regăsească un Andrei Pleșu îmbătător de la prima înghițitură, catifelat și ușor de asimilat ca un vin de împărtășanie sustras  prin favoruri ecleziastice direct  din pivnițe mânăstirești, se amăgește. Se va trezi în fața unui text baroc, arbustiv, în prezența unei adevărate exegeze, care îi solicită la intrare, pentru o bună acomodare, condiții minimale de acces: minte odihnită, imaginație, luxul continuității.

Cititorului astfel pregătit i se propune o hermeneutică pe trei nivele:

– o analiza comparativă a unor texte echivalente din Evangheliile apostolilor;

– un periplu bibliografic de o luxurianță invadând cărările până la rătăcire;

– o transfigurare a monologurilor hristice în substanță artistică inedită,  cu personaje biblice animând o dramatizare laică.

Subiectul ales este pe cât de marcat de idealul simplicității, spre a putea fi pe înțelesul cât mai multora, pe atât de abundent în capcane. Dintre care cea mai greu de înfruntat este aceea că materia supusă analizei, parabolele lui IIsus, nu i se livrează cercetătorului direct de la sursă ci prin intermediari care adesea funcționează precum telefonul fără fir. Una spune vorbitorul primordial, alta ajunge la urechea finală. Cuvintele lui Iisus sunt preluate de apostoli  și repovestite fotografic, în cadență reportericească, pe măsura nivelului de înțelegere și  a talentul narativ ale fiecăruia. Apoi, asupra acestor prime testimonii, cu rezoluția deja afectată,  intervin cărturarii, exegeții, interpreții culți sau intuitivi, religioși sau profani, fiecare cu instrumentul limitativ al limbii proprii, limbă care mai adaugă un strat de refracție deformatoare ideilor deja “mișcate” o dată ale Mântuitorului.

Să-ți plasezi relatarea în mijlocul acestui clocot de interpretări vii și contradictorii, să te contorsionezi pentru a ajunge cu microfonul în cotloanele cele mai ascunse ale unor rare și prăfuite biblioteci cu mărturii sacerdotale, denotă temperament de off road-ist,  dependență de adrenalină în formă cultă.

Să mai încerci, apoi, și turnarea acestei magme de teorii și demonstrații în lingouri marcate cu carataj de maximă puritate în ceea ce privește sensul dat din ceruri parabolelor in discuție, asta da aroganță de alchimist. Plătită însă cu imensul risc de a-ți vedea propria voce înghițită de tumultul care te înconjoară.

După un efort de maratonist al documentării și după experimentarea mai multor game, bâzâitul de fond al roiului de informații a fost convertit cu succes în sonorități armonioase. Impresia generală finală este de montare fastuos – hollywoodiană,  cu sponsori papillon-șteiniști și un corp tehnic de elită.

Cititorul este invitat să admire o  galerie de picturi cu colaje, în care singurul impediment in calea savurării depline îl poate constitui senzația că, de atâta submersie bibliografică, autorul te face să nici nu mai știi când vorbește el și când inspiratorii din care a decupat.

Cartea abundă în formulări memorabile (cum ar fi, ca să dau un exemplu: ” Parabolele sunt efectul răstignirii intelectului divin pe lemnul limitelor rațiunii omenești”), care îți provoacă mici furnicături și, pentru câteva clipe, îți înnobilează compoziția  aerului ce-l respiri, făcându-l mai prețios . Atunci,  parcă ai vrea să fii recunoscător  cuiva dar nu știi cui.

Pierdut între ghilimele, aldine și italice, invocări generice de influențe, adnotări de subsol de pagină și riguroase trimiteri la lista finală de titluri și autori, te simți ca un aspirant la inițiere asaltat din toate părțile de bune intenții și disputat de călăuze fără chip. Unde, care, când e Andrei Pleșu? ““ iată adevăratul mister al cărții.

Se poate trăi însă și fără răspunsul la această întrebare, după modelul degustărilor în orb. Esențial rămâne dacă îți place sau nu-ți place.

Iar eu cred că, până la urmă, fie că a fost doar regizor, fie că a fost și scenarist și scenograf și interpret, Andrei Pleșu a reușit să ne ofere un dar de păstrat, chiar de luat pe insulă.

Contele de Saint GermainEditorialeandrei plesu,apocalipsa,apostoli,degustare,Editura Humanitas,evanghelii,Iisus,off-road,paraboleCine se așteaptă, deschizând această carte apărută recent la Humanitas, să regăsească un Andrei Pleșu îmbătător de la prima înghițitură, catifelat și ușor de asimilat ca un vin de împărtășanie sustras  prin favoruri ecleziastice direct  din pivnițe mânăstirești, se amăgește. Se va trezi în fața unui text baroc, arbustiv,...Blog politic si polemic