Scorul acestui articol
[Total: 1 voturi. Media: 3]
Cine se aşteaptă, deschizând această carte apărută recent la Humanitas, să regăsească un Andrei Pleşu îmbătător de la prima înghiţitură, catifelat şi uşor de asimilat ca un vin de împărtăşanie sustras  prin favoruri ecleziastice direct  din pivniţe mânăstireşti, se amăgeşte. Se va trezi în faţa unui text baroc, arbustiv, în prezenţa unei adevărate exegeze, care îi solicită la intrare, pentru o bună acomodare, condiţii minimale de acces: minte odihnită, imaginaţie, luxul continuităţii.

Cititorului astfel pregătit i se propune o hermeneutică pe trei nivele:

– o analiza comparativă a unor texte echivalente din Evangheliile apostolilor;

– un periplu bibliografic de o luxurianţă invadând cărările până la rătăcire;

– o transfigurare a monologurilor hristice în substanţă artistică inedită,  cu personaje biblice animând o dramatizare laică.

Subiectul ales este pe cât de marcat de idealul simplicităţii, spre a putea fi pe înţelesul cât mai multora, pe atât de abundent în capcane. Dintre care cea mai greu de înfruntat este aceea că materia supusă analizei, parabolele lui IIsus, nu i se livrează cercetătorului direct de la sursă ci prin intermediari care adesea funcţionează precum telefonul fără fir. Una spune vorbitorul primordial, alta ajunge la urechea finală. Cuvintele lui Iisus sunt preluate de apostoli  şi repovestite fotografic, în cadenţă reportericească, pe măsura nivelului de înţelegere şi  a talentul narativ ale fiecăruia. Apoi, asupra acestor prime testimonii, cu rezoluţia deja afectată,  intervin cărturarii, exegeţii, interpreţii culţi sau intuitivi, religioşi sau profani, fiecare cu instrumentul limitativ al limbii proprii, limbă care mai adaugă un strat de refracţie deformatoare ideilor deja “mişcate” o dată ale Mântuitorului.

Să-ţi plasezi relatarea în mijlocul acestui clocot de interpretări vii şi contradictorii, să te contorsionezi pentru a ajunge cu microfonul în cotloanele cele mai ascunse ale unor rare şi prăfuite biblioteci cu mărturii sacerdotale, denotă temperament de off road-ist,  dependenţă de adrenalină în formă cultă.

Să mai încerci, apoi, şi turnarea acestei magme de teorii şi demonstraţii în lingouri marcate cu carataj de maximă puritate în ceea ce priveşte sensul dat din ceruri parabolelor in discuţie, asta da aroganţă de alchimist. Plătită însă cu imensul risc de a-ţi vedea propria voce înghiţită de tumultul care te înconjoară.

După un efort de maratonist al documentării şi după experimentarea mai multor game, bâzâitul de fond al roiului de informaţii a fost convertit cu succes în sonorităţi armonioase. Impresia generală finală este de montare fastuos – hollywoodiană,  cu sponsori papillon-şteinişti şi un corp tehnic de elită.

Cititorul este invitat să admire o  galerie de picturi cu colaje, în care singurul impediment in calea savurării depline îl poate constitui senzaţia că, de atâta submersie bibliografică, autorul te face să nici nu mai ştii când vorbeşte el şi când inspiratorii din care a decupat.

Cartea abundă în formulări memorabile (cum ar fi, ca să dau un exemplu: “ Parabolele sunt efectul răstignirii intelectului divin pe lemnul limitelor raţiunii omeneşti”), care îţi provoacă mici furnicături şi, pentru câteva clipe, îţi înnobilează compoziţia  aerului ce-l respiri, făcându-l mai preţios . Atunci,  parcă ai vrea să fii recunoscător  cuiva dar nu ştii cui.

Pierdut între ghilimele, aldine şi italice, invocări generice de influenţe, adnotări de subsol de pagină şi riguroase trimiteri la lista finală de titluri şi autori, te simţi ca un aspirant la iniţiere asaltat din toate părţile de bune intenţii şi disputat de călăuze fără chip. Unde, care, când e Andrei Pleşu? – iată adevăratul mister al cărţii.

Se poate trăi însă şi fără răspunsul la această întrebare, după modelul degustărilor în orb. Esenţial rămâne dacă îţi place sau nu-ţi place.

Iar eu cred că, până la urmă, fie că a fost doar regizor, fie că a fost şi scenarist şi scenograf şi interpret, Andrei Pleşu a reuşit să ne ofere un dar de păstrat, chiar de luat pe insulă.

Contele de Saint GermainEditorialeandrei plesu,apocalipsa,apostoli,degustare,Editura Humanitas,evanghelii,Iisus,off-road,paraboleCine se aşteaptă, deschizând această carte apărută recent la Humanitas, să regăsească un Andrei Pleşu îmbătător de la prima înghiţitură, catifelat şi uşor de asimilat ca un vin de împărtăşanie sustras  prin favoruri ecleziastice direct  din pivniţe mânăstireşti, se amăgeşte. Se va trezi în faţa unui text baroc, arbustiv,...Blog politic si polemic