Cine se aşteaptă, deschizând această carte apărută recent la Humanitas, să regăsească un Andrei Pleşu îmbătător de la prima înghiţitură, catifelat şi uşor de asimilat ca un vin de împărtăşanie sustras  prin favoruri ecleziastice direct  din pivniţe mânăstireşti, se amăgeşte. Se va trezi în faţa unui text baroc, arbustiv, în prezenţa unei adevărate exegeze, care îi solicită la intrare, pentru o bună acomodare, condiţii minimale de acces: minte odihnită, imaginaţie, luxul continuităţii. (more…)
continuare...