Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Frica face parte din dotarea noastră standard. Pe lângă alte funcţii ea joacă şi un sensibil rol de departajare: ajută la stabilirea diferenţelor de calitate umană între indivizi. Antidotul onorabil la frică nu este, cum s-ar crede, curajul ci caracterul. Proporţia dintre frică şi caracter stă la baza clasamentelor etice.

 

Curajul ia de multe ori forme aberante: curajul de a deschide paraşuta cât mai aproape de pământ, curajul de a ignora regulile de circulaţie, curajul de a paria la ruleta rusească. Nu există nimic virtuos, de demnitate umană, în astfel de gesturi. Ele reflectă mai degrabă o slăbiciune,  o cedare în faţa patimilor, o dependenţă de hormonii situaţiilor limită, o vulnerabilitate viscerală.

În faţa torţionarilor unii trădează, alţii rezistă. La frică egală departajarea o face caracterul. Tăria de a nu ceda în faţa cleştelui de smuls unghii este însă o altă formă de curaj. O formă de curaj nobil, controlat de principii înalte.

Cu frică au fost dăruiţi şi Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu. Pleşu a găsit însă în el minimul de curaj nobil, cerut şi de service-ul respectului de sine, pentru a replica jignirilor aduse de Patriciu lui Liiceanu, de Băsescu Regelui. Liiceanu nu a avut această resursă.  Deşi direct şi grav terfelit de Patriciu, deşi declarativ mult mai ataşat ideii de regalitate decât Pleşu, a ales să tacă mâlc, paralizat de frică, incapabil de a secreta altceva decât, probabil, sudori reci.

De multe ori curajoşii ostentativi ascund în străfundurile lor laşităţi dezgustătoare. De-asta şi sunt atât de preocupaţi de disimulare. Intensitatea propriei frici le arată cât de profitabilă ar putea deveni pentru ei frica altora. Şi atunci aleg să ameninţe, să intimideze, să domine prin tupeu şi fărădelege.

Un astfel de curajos ostentativ este Traian Băsescu. Succesul său nu ar fi fost posibil fără o agresivitatea de paradă, fără şantaj şi fără înconjurarea de oameni compromişi, timoraţi ori nevertebraţi. El este însă, în fond, un terorizat de frică. O dovedesc, printre altele, reacţiile sale disproporţionate în faţa amărâţilor care mai cutează să-l înfrunte pe la inundaţii ori pe la moaşte, o dovedeşte gudurarea antinaţională pentru ighenul udemerist, o dovedeşte giganticul proiect de falsificare a alegerilor prin instaurarea, în preajma acestora, sub pretextul reorganizării administrative, a haosului total în ţară. Lui Traian Băsescu îi e groază că va pierde puterea şi că va trebui să dea socoteală pentru abuzurile sale de preşedinte – premier, de naş – bulibaşă. De aceea nicio prudenţă în alegerea mijloacelor, nicio mijire de patriotism nu-l mai poate opri din cacealmaua supremă a vieţii lui de politician pe care o pregăteşte chiar acum: câştigarea alegerilor CU ORICE PREŢ!

 

Există frică dominată, există frică dominatoare. Iar la mijloc, noi! Înconjuraţi perpetuu de diverse chipuri ale fricii! Inclusiv de frica de a nu deveni nişte bieţi laşi, de dispreţuit.

Contele de Saint GermainEditorialeBasescu,frica,Liiceanu,Patriciu,Plesu,regele MihaiFrica face parte din dotarea noastră standard. Pe lângă alte funcţii ea joacă şi un sensibil rol de departajare: ajută la stabilirea diferenţelor de calitate umană între indivizi. Antidotul onorabil la frică nu este, cum s-ar crede, curajul ci caracterul. Proporţia dintre frică şi caracter stă la baza clasamentelor...Blog politic si polemic