Scorul acestui articol
[Total: 107 voturi. Media: 4.9]

 

Consemnul pe care l-a dat consilierilor săi, la angajare, pare a fi fost unul foarte strict: să nu-l streseze cu vești proaste. Așa se face că din sintezele zilnice de la prima oră i-a fost eliminată partea de revistă a presei care se referea la critici.Geaba toate gazetele naționale și tolkshow-urile de la televiziunile de știri îl făceau praf, geaba indolența, aroganțele și stângăciile lui deveneau muniție de bășcălie și imprecații, mesajele nu ajungeau la destinatar. Și, astfel, acesta nereceptându-le, nu reacționa la ele.

Așa se explică completa absență a președintelui din viața reală, decuplarea sa de actualitatea imediată și alunecarea în aberant când unui popor gata să dea în clocot îi recomanda să joace golf.

De o vreme, însă, s-a schimbat ceva. Probabil agravarea pandemiei, probabil zecile de mii de protestatari cerându-i demisia, probabil creșterea dementă a prețurilor la energie, probabil succesul moțiunii de cenzură i-au obligat pe parcimonioșii raportori din jurul său să mai dea drumul la robinetul informațiilor îngrijorătoare, să încerce, apelând la tot tactul lor de libidinoși, să-l prevină pe marele șef că a cam început să se clatine șandramaua cu ei și că ar cam trebui făcut ceva dacă vor să mai aibă cât de cât un viitor.

Prăpastia dintre utopia dulce în care trăise până atunci Klaus Iohannis și realitatea amară în care s-a trezit pe neașteptate a fost atât de șocantă încât din acest om parcă fără sentimente și pulsiuni au început să răzbată semne de emoții scăpate de sub control.

Întâi la nivelul limbajului verbal. Expresii precum „stat eșuat” și „situație dezastruoasă” apărute în discursurile lui recente au uimit total auditoriul atent la nuanțe. În gura acestui personaj placid ele sunau apocaliptic. Mai ales că asigurase nația, cu numai două săptămâni în urmă, cu acel rictus cauciucat galvanizându-i în sus colțurile gurii, că totul este sub control, că guvernul funcționează normal și că așa zisa criză politică e doar ceva derizoriu.

Eram obișnuiți ca din dolce far niente-le său să încerce a ne transfera ceva relaxare chiar și atunci când nu ar fi fost cazul (doar ne amintim cu toții cum prin iulie ne anunța că pandemia a fost învinsă).

De aceea, căderea în extrema cealaltă, a prefigurărilor catastrofice, capătă acum o cu totul altă semnificație. Pare a fi o reacție instinctuală de consternare și insecuritate. O formă de frică depășind prudențele nevoii de a salva aparențele.

Apoi la nivelul limbajului comportamental. După anunțul amânării pentru săptămâna viitoare a consultărilor pentru formarea noului guvern, un val uriaș de critici a invadat întreaga media. Pe pagina de facebook a președintelui au apărut în doar câteva ore de la anunț, mii de mesaje devastatoare. Faptul că de data aceasta ele au ajuns la cunoștința destinatarului s-a văzut imediat. Klaus Iohannis a ieșit în timp record la declarații, deși se afla în străinătate. A încercat să se explice, dar destul de timorat și deloc convingător. Azi, întors în țară și văzând că valul de critici s-a întețit,  a mai improvizat un eveniment, ceva cu centrala nucleară de la Cernavodă, doar ca să reia, ceva mai coerent, explicațiile legate de criza guvernamentală și să anunțe că a programat consultările de la Cotroceni pentru luni. Adică, oarecum, în regim de urgență. Ce concesie! Părea speriat, obosit, depășit de evenimente, fără soluții. A ascultat răbdător toate întrebările ziariștilor și a răspuns cu stereotipii când a venit vorba despre „statul eșuat” despre „situația dezastruoasă” și despre vinovății.

Situația țării este extrem de gravă! Noi o știam de mult, pe pielea noastră, dar la urechile președintelui se pare că cifrele reale privind magnitudinea răului au ajuns doar recent. E clar că l-au speriat. Și că a înțeles că acum, știindu-le, nu se mai poate deroba.

E foarte greu de cuantificat  care dintre crize e mai periculoasă. Pandemia, cu secțiile ATI sufocate și sutele de decese zilnice cauzate de COVID, pauperizarea galopantă a românilor care va alimenta inevitabil amorsarea unei bombe sociale sau tăvălugul crizei economice cu efectele sale de domino.

Pe lângă acestea, criza politică pare a fi răul cel mai mic. Pentru că rezolvarea ei, în teorie, e cea mai simplă. Soluția e evidentă, dar ea depinde de o mână de politicieni care ar trebui să renunțe la orgolii și să asculte de logică și de cifre. Iar logica și cifrele (care să asigure un guvern stabil) spun: PSD + PNL + UDMR + minorități = 65%.

Criza politică doar pare a fi răul cel mai mic. Pentru că, în realitate, rezolvarea tuturor celorlalte crize considerate mai grave depinde imperios de rezolvarea corectă și rapidă a crizei politice. Iar această rezolvare stă acum aproape exclusiv în mâna președintelui Iohannis.

Iată motivul pentru care domnia sa e speriat și dă primele semne de frică. Fiind, în fine, informat corect, înțelege gravitatea situației, înțelege că trebuie acționat rapid (ceea ce-i creează un uriaș disconfort) și înțelege că e obligatoriu să-și tempereze vanitatea sa nemăsurată dacă vrea să fie de partea românilor și să nu-și incarce conștiința cu sute de mii de victime nevinovate.

Vom vedea curând ce predomină în alcătuirea lui Klaus Iohannis: rațiunea sau orgoliul.

Nici rolul fricii nu e de neglijat. Doar că, în afara fricii de realitatea sumbră a țării și de responsabilitatea care îi revine în tratarea acesteia, se pare că domnul președinte mai are și alte frici, mult mai personale, care i-ar putea influența deciziile.

Ne vom lămuri în zilele următoare.

https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2021/10/frica.jpghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2021/10/frica-150x150.jpgContele de Saint GermainEditorialeconsultari,facebook presedinte,frica,Iohannis,propunere prim ministru,stat esuat  Consemnul pe care l-a dat consilierilor săi, la angajare, pare a fi fost unul foarte strict: să nu-l streseze cu vești proaste. Așa se face că din sintezele zilnice de la prima oră i-a fost eliminată partea de revistă a presei care se referea la critici.Geaba toate gazetele naționale...Blog politic si polemic