Scorul acestui articol
[Total: 110 voturi. Media: 4.9]
Motto
Nu judecați, ca să nu fiți judecați.
2 Căci cu ce judecată judecați, veți fi judecați, și cu ce măsură măsurați, vi se va măsura.
3 De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău și nu observi bârna din ochiul tău?!
4 Sau cum poți să-i spui fratelui tău: «Lasă-mă să-ți scot paiul din ochi!», când iată că tu ai o bârnă în ochiul tău?!
5 Ipocritule! Scoate mai întâi bârna din ochiul tău și atunci vei vedea clar să scoți paiul din ochiul fratelui tău!
Matei, 7

 

Târâtoarelor, opriți-vă din compromiterea noțiunii de intelectual.

Când îi auzi, una „“ două se împăunează cu acest apelativ! Le sună lor bine, ca un titlu de noblețe, ca un fel de uniformă ce impune încredere și respect.

Cu alte ocazii s-au semnat, la comun, „un grup de intelectuali”. Acum, mai nou, își zic „intelectuali publici”, „apărători ai valorilor euroatlantice”.

Sunt enervanți și demobilizatori prin infatuarea lor de neamuri proaste și prin feciorelnicia lor de bordel. După câte  libidinoșelii au făcut în trecut, după cum s-au jucat ori de-a preșu”™ ori de-a plutonul de execuție în funcție de foamea din gâți, au ajuns să nu-i mai creadă nici dracu”™! Și cu atât mai puțin societatea să le urmeze îndemnurile.

Într-una dintre cele mai negre perioade ale democrației românești lumea i-a botezat „intelectualii lui Băsescu”. N-au învățat nimic din rușinea asta. Dimpotrivă, s-au perfecționat în partizanate, în lustruiri. Apoi, ca râmele (târâtoarelor ce sunteți!), s-au multiplicat prin ruperi interne, s-au regenerat, o jumătate devenind liiceni (de la Gabriel Liiceanu), o alta corneeni (de la Andrei Cornea). Marele GDS nu i-a mai încăput pe toți și atunci au început să se golănească peste gard cu intelectualisme de lupanar.

Ei, pe ei, cu ei, la ștersul dușumelelor și la văruitul fațadelor! Ce spectacol fascinant de chivuțe de-a bușilea și de magraoni erecți contemplându-le crețurile.

Au publicat deunăzi un apel. Chivuțele doar, căci magraonii se țin deoparte țanțoși, bățoși, erecți până la capăt! Gașca rămasă la GDS, inflamată să dea în clocot, a declanșat fluierul oalei sub presiune: „Apel către liderii coaliției de guvernare să înceteze contactul cu AUR”!

Ce mai”¦! Chintezență de gândire și viziune. Materie densă, de gaură neagră. Å¢i-e și frică să evidențiezi pe vreunul dintre semnatari, să nu se dezintegreze, naibii, totul.

Un detaliu pe care sigur nu o să-l observați: Andrei Cornea apare în listă de două ori. Ca șef, era și cazul! Deși, în capul insurecției tronează Cristian Pârvulescu. Acest „Domn”™ profesor” afectat, mieros și mereu „pe linie”, ce ține cursuri, aproape seară de seară, la DIGI 24.

Problema cu Apelul ăsta nu e una de fond ci una de caracter. Nu e că se cere boicotarea partidului AUR pentru comportamentul public al membrilor săi ci că semnatarii Apelului nu au luat atitudine și atunci când partidul lor de suflet, USR, se comporta la începuturile lui politice exact la fel ca AUR.

Dubla măsură e religia lor! Dubla măsură îi caracterizează pe farsorii cu Apeluri la resurecție morală ce pretind altora să respecte reguli în care ei își bagă picioarele.

Dubla măsură este turnesolul lipsei lor de caracter. Pentru acești „intelectuali publici” golăniile useriștilor erau bune. Andrei Cornea chiar îi încuraja pe huliganii unui „alt fel de a face politică”, îndemnându-i public, în direct și la o oră de vârf, să-și hărțuiască prin orice fel de metode și mijloace adversarii politici. Acum, agresivitatea Dianei Șoșoacă îi deranjează, îi oripilează, îi împinge spre gestul extrem de a se face public de râs scriind un Apel nu doar inept democratic dar și duhnind de impostură.

Acești sensibili intelectuali, care vituperează la cel mai mic pai din ochii altora, dovedesc o muțenie de mormânt și un obraz de bivol când vine vorba de bârna din ochii lor.

Ei, distinșii „intelectuali publici”, nici măcar n-au tresărit (ce să mai scrie si vreun Apel???!!!) când s-a petrecut tragedia de la Matei Balș, când ministrul lor Vlad Voiculescu a spus că e hilar ce se întâmplă și când președintele lor Klaus Iohannis a comemorat morții încă neîngropați prin cristiane sprintene pe pârtia de la Păltiniș.

În condițiile în care dialogul guvernanților cu un partid parlamentar aflat în opoziție li se pare virginalilor „intelectuali publici” o atitudine „scandaloasă È™i inadmisibilă”, cinismul și nesimțirea favoriților lor mai sus menționați li se par OK!

Ce mă miră este faptul că am regăsit printre semnatari o persoană pe care o apreciez și o respect, Liviu Antonesei. Cum de s-o fi păcălit domnia sa să-i gireze cu propria onorabilitate pe alde Smaranda Enache, Cristian Pârvulescu, Mădălin Hodor, Rodica Culcer și, de două ori pe listă, Andrei Cornea, rămâne să ne explice vreodată, dacă va găsi de cuviință.

Definiția intelectualului ar trebui schimbată. La însușirile pe care le menționează dicționarele explicative în dreptul acestui cuvânt ar mai trebui adăugată una: intelectualul să fie om de caracter. Mamă, la ce rarefiere am asista!

Cine are o diplomă de studii superioare să se numească așa cum scrie pe diplomă: inginer, economist, doctor, profesor etc. Cine scrie cărți să se numească scriitor, iar cine face opere de artă să se numească artist”¦

Cât despre intelectual, acesta să fie aproape o abstracție. Un model de excelență pentru specie: instruit, cu șapte ani de-acasă, creativ, trăitor prin capacitățile minții sale, dar, mai ales, cu caracter.

Adică, musai, onest, moral, corect, cu vocația facerii de bine. Nu mincinos, nu oportunist, nu jigodie, nu cu dublă măsură.

Partea rea ar fi că am rămâne cu foarte puțini intelectuali.

Partea bună ar fi aceeași. Riscul de apariție a unor Apeluri morale ipocrite și riscul de compromitere, prin intermediul acestora, a noțiunii de intelectual, s-ar reduce considerabil.

Eu zic că ar merita!

https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2021/02/Rama.jpghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2021/02/Rama-150x150.jpgContele de Saint GermainEditorialeAndrei Cornea,apel,AUR USR,dubla masura,intelectuali publici,intelectualii lui Basescu,lipsa de caracter,rame,turnesol,un grup de intelectualiMotto Nu judecați, ca să nu fiți judecați. 2 Căci cu ce judecată judecați, veți fi judecați, și cu ce măsură măsurați, vi se va măsura. 3 De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău și nu observi bârna din ochiul tău?! 4 Sau cum poți să-i spui fratelui...Blog politic si polemic