Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Actul de justiție are, în linia lui primordială, o adresabilitate individuală, nu colectivă. Chiar dacă o infracțiune are mai mulți autori prezumați, aceștia sunt (ar trebui să fie) judecați individual și au dreptul de a se apăra individual. Această notă particularizantă a justiției derivă, printre altele,  din respectul datorat de procuror / judecător elementelor de specificitate ale fiecărui individ în raport cu ceilalți.
Practicile de justiție colectivă sunt caracteristice regimurilor totalitare. Să ne amintim doar cum, în regimul comunist, clasa muncitoare a judecat și a pedepsit, la grămadă, burghezo-moșierimea „exploatatoare” sau cum, în regimul fascist, rasa ariană a trimis în lagăre de concentrare și exterminare dușmanul sionist care amenința cu pervertirea rasei pure.
Justiția românească de dată recentă ne aduce în atenție o formă hibridă între adresabilitatea individuală și cea colectivă. În vreme ce demersul judecătorilor păstrează totuși normalitatea actului de justiție specific standardelor de procedură europeană atunci când optează pentru judecarea persoanei, nu a grupului, demersul procurorilor manifestă o deviație înacceptabilă spre autoritarism și teroare totalitară.
Selectați după modelul caracterului băsescian, unul culpabilizant și răzbunător, incurajați să aplice metodele băsesciene, unele abuzive,  invazive și intimidatorii,  procurorii de azi din România amintesc cu o inconștientă consecvență în rele, de procurorii staliniști. Ei nu caută, prin metode specifice, buruiana în lanul de grâu, pentru a o smulge și a o stârpi. Ei smulg tot ce găsesc pe tarla și cer fiecărui spic de grâu să se autodenunțe că-i neghină.
Așa au făcut cu desantul în vămi. Sute de vameși au fost săltați, înghesuiți prin debaralele parchetelor, tratați ca niște violatori în grup, strânși cu ușa să toarne, să semneze după dictare, să se angajeze că vor deveni, pe viitor, niște delatori model,  totul pentru a-și recăpăta ceva ce nimeni nu ar fi avut dreptul să le ia: prezumpția de nevinovăție.
Așa au făcut cu țăranii după referendum. Toată rezerva strategică de biblii a fost scoasă de prin depozitele de armament neconvențional ale foștilor securiști deghizați în popi, pusă la copt pe capotele încinse ale diviziilor de moto-mecanizate și chemați locuitorii satelor, acești odioși infractori în gumari,  să deseneze cruci pe deasupra cărților sfinte, ca la tăiatul mămăligii, și să recunoască ce ticăloși au putut fi, cum au votat ei multiplu ca să vitregească patria de binefacerile unui președinte providențial.
Așa au făcut cu un grup de bolnavi de cancer în fază terminală, cărora le-au oferit, gratuit, excursia de adio a vieții lor, pe traseul spital – procuratură – spital, în sfântul scop de a nu lăsa adevărul să treacă pe lumea cealaltă fără a fi valorificat judiciar.
Și, în fine, așa au făcut și cu elevii de la Bolintineanu, doar vreo 250, ce mare scofală. Le-au perturbat examenul de bacalaureat și le-au oferit gratuit un spectacol de strip-tease cu rol de a-i dezinhiba în fața nudităților adverse. Toți au fost prezumați infractori, căci dacă erau doar martori ce rol ar fi avut căutatul în chiloți, la bijuterii.
James Joyce spunea: „žÄ‚sta-i principiul legii: Mai bine să scape nouăzeci și nouă de vinovați decât să fie condamnat pe nedrept un singur nevinovat.” Procurorii lui Băsescu spun: „mai bine să condamn nouăzeci și nouă de nevinovați decât să scap un singur vinovat”.
Care a fost eficiența desantului în vămi (ca să-i putem găsi o minimă îndreptățire)? Vreo 5-10 inculpați (nici până acum condamnați) din sutele de oameni abuzați de procurori.
Dar eficiența interogării în grup a țăranilor la referendum? Zero, după ce au fost speriate și umilite sate întregi.
Poate chinuirea cu cinism a bolnavilor în fază terminală să fi meritat. Se pot lăuda procurorii cu ceva reușite în acel dosar? Dac-ar fi fost cazul ar fi făcut-o, fiți siguri.
Cât despre infractorii de la Bolintineanu, organizați pervers nu în clanuri mafiote ci în clase  școlare, eu zic că ar fi trebuit mobilizați și mascații. Riscurile asumate de procurori de a da nas în nas cu părinții revoltați ai infractorilor din bănci depășesc cu mult bunele lor intenții.
Procurorii nu răspund în față nimănui de abuzurile și greșelile lor? S-a sesizat, măcar formal, CSM-ul în vreunul dintre cazurile de mai sus? Aiurea!  Avem de-aface cu tăcerea complicității între două tentacule ale aceluiaș monstru, ceea ce este vizibil cu ochiul liber.
Una peste alta, primii care compromit justiția în România sunt procurorii clonați din Băsescu.  Și, dimpreună cu ei, marii lor patroni spirituali: Morar și Macovei.
Reacțiile isterice din ultimele zile ale acestora la declarațiile lui Ponta ridică ipocrizia și nesimțirea la nivelul insuportabil al superlativului absolut. Să-l acuzi de imixtiune în treburile justiției pe un prim-ministru care reacționează văzând pacea socială (de care el răspunde) amenințată de niște acțiuni iresponsabile ale unor procurori, asta în vreme ce ești orb, surd și mut la imixtiunile explicite și viscerale ale președintelui în actul de justiție, prin azmuțirea procurorilor asupra unor dușmani personali, reprezintă cea mai rapidă și directă metodă de a-ți ruina nu doar propria credibilitatea dar și de a compromite ceea ce clamezi că aperi, și anume justiția.
Morar și Macovei au ajuns niște figuri emblematice ale justiției ca armă politică în România. Portretele lor se lipesc, în mintea oricărui român normal la cap, de chipul și apucăturile lui Traian Băsescu. Nu doar juxtapunerea pomenită dar și fanatismul cu care aceste două odioase personaje mistifică și manipulează antipopular, doar pentru a trăi voluptăți totalitare, trezesc în cetățeanul de rând revoltă și negare.
Ce vedem în ultima perioadă că apără cu colții și cu ghearele Traian Băsescu nu este nicidecum justiția, cum îi place să ne prostească în față. Este doar o armă de creat teroare, interzisă în lumea civilizată, peste care a tras la repezeală o husă în formă de togă și de care a lipit, la derută, o cruce monobloc pe post de balanță sensibilă la adevăr și dreptate.

Contele de Saint GermainEditorialeCSM,Daniel Morar,infractorii de la Bolintineanu,judecator,justitie,Monica Macovei,procurorActul de justiție are, în linia lui primordială, o adresabilitate individuală, nu colectivă. Chiar dacă o infracțiune are mai mulți autori prezumați, aceștia sunt (ar trebui să fie) judecați individual și au dreptul de a se apăra individual. Această notă particularizantă a justiției derivă, printre altele,  din respectul datorat...Blog politic si polemic