Apel către livrele
Â
(Comentariu postat la articolul publicat în EVZ din 19 august 2010 de Vlad Stoicescu și intitulat ” Asasinul de la Cotroceni”. Puteți citi articolul accesând linkul http://www.evz.ro/detalii/stiri/editorialul-evz-asasinul-de-la-cotroceni-903527.html )
Motto
Ard ofrandă pruncii țării.
Noi, ca telespectatorii.
Președintele ce face?
Președintele se tace!
Au trecut trei zile și patru morți iar președintele nostru jucător tace. Probabil că este în concediu și nu poate fi deranjat. Sau trebuie să promulge niște legi importante și nu are timp de bagatele. Ca la inundații.
Ar fi putut să vorbească un minut, din buncărul lui securizat dacă în lume îi e frică să mai iasă. Să-și exprime atât: compasiunea. Să ne mai arate o lacrimă, din ochiul „albastru ca un bob de piper”, ca pe vremea când îl plângea pe Stolo. Să ne dea o speranță că încă îi mai pasă, că ceea ce se spune despre el, cum că ar fi început să urască acest popor de când nu-l mai ovaționează necondiționat, e fals. Mă întreb la ce o fi nevoie să plătească o armată de consilieri dacă nici atât nu sunt capabili să-l învețe, regulile unei elementare bune cuviințe.
Nici purtătorii de livrele portocalii nu cutează a se manifesta uman. Boc expediază tragedia copilașilor gazați la diverse iar gureșa Udrea, mai spilcuită ca oricând, își oferă o pauză de comunicare întorcând privirea languroasă în altă parte, să nu-și pericliteze fardul.
În aceste condiții cum să ne mai mire că posibilitatea declarării unei zile de doliu național nici măcar nu a fost trecută pe ordinea de zi a ședinței de guvern? Cum să își însușească ei o inițiativă a televiziunilor ostile? Ce dacă e de bun simț? Ce dacă e întru respectul propriei noastre demnități? Dacă ar fi fost ideea lor, desigur, dar așa… Moarte mogulilor!
Mai sunt și livrelele personificate generic sub numele „intelectualii lui Băsescu”. Acestea continuă, sfidând evidențe revoltătoare precum tăcerea lașă a presedintelui, să lustruiască obrazul acestuia tot mai ciupit de funingine, mai nou umană. Tuturor livrelelor mai sus menționate le dedic apelul următor, lansat ca un bumerang, cu 20 de ani în urmă, de chiar unul dintre purtătorii lor actuali, Gabriel Liiceanu:
„Nu mai strangeti o vreme, barbateste, mana colegilor vostri si nu-i mai priviti senini in ochi. Lasati sa se intrevada o urma de sfiala in privirea voastra. Fiti o vreme stingheri.
Nu mai apareti la televiziune.
Nu mai scrieti in ziare.
Nu va mai ridicati glasul decat pentru o scurta cainta, caci altfel il ridicati din nou in miciuna.
Lasati cuvintele sa spuna ceea ce spun; nu mai folositi o vreme vorbele „demnitate”, „libertate”, „constiinta”, „dreptate”, „popor”. Nu asasinati aceste cuvinte.
Sa nu va fie frica, ci doar, din cand in cand, o lunga si insuportabila rusine. CÇUTAÅ¢I UN PÇRINTE CARE ȘI-A PIERDUT ÎN ZILELE ACESTEA COPILUL ȘI CEREÅ¢I-I IERTARE. INTRAÅ¢I ÎN NOUL AN MEDITATIVI. ȘI APRINDEÅ¢I O LUMÂNARE PENTRU CEI MORÅ¢I ȘI PENTRU VOI.
Comentarii prin Facebook:
Faci un comentariu sau dai un răspuns?