Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Te înalţi cu adevărat doar când te deschizi heliului iubirii de semeni. Când te burduşeşti cu tine însuţi, cu fleici din propria-ţi  idolatrie, o iei spre pământ vijelios, ca un sac cu cartofi scăpat peste loitra căruţei.

Curba balistică din ultima vreme a lui Andrei Pleşu prevesteşte, în loc de o statuie în grădiniţa de la Humanitas, un crater ca de meteorit prin pârloagele de la Adevărul şi EVZ.  Din aerostatul de altădată, în care ne simţeam cu toţii bineveniţi spre a admira lumea de sus, scriitorul nostru rubicond a ajuns un soi de Hermes cu ghiulea la gleznă, trădat de zbor dar încă mesagerul zeilor, vâjâind cu mesajele înşelătoare ale acestora către prăbuşirea totală în simpatia cititorilor.

Prima parte a interviului pe care AP l-a acordat ziarului Adevărul, lasă impresia de reglare de conturi pripită şi plină de stângăcii. Ca un astmatic care, nesigur pe rezerva de aer, vrea să spună totul dintr-o singură suflare, şi AP se arată gata să renunţe la gradaţie, la subtilităţi, la argumente, doar pentru a nu rata împroşcarea eliberatoare, mărturisirea ranchiunei care-i stă ca un nod în gât.

În fix primul răspuns ne enunţă o axiomă a discuţiei ce va urma: “Eu când îl văd pe domnul – nu mi-e jenă să dau nume – , când îl văd pe domnul Crin Antonescu, ştiu sigur că nu are în cap nimic altceva decât să ajungă preşedintele ţării. Competenţele lui economice, juridice, culturale, politice sunt cvasi nule”. Judecată sumară, apodictică, de oracol. Domnul Pleşu nu apelează la ipocrizia falsei modestii. Domnia sa întruchipează însuşi adevărul absolut, ŞTIE SIGUR, precum pe vremuri inchiziţia şi, mai aproape, procurorii comunişti.

Din logica matematică reţinem că negarea lui “oricare ar fi” este “există un”. Prin urmare, dacă domnul Pleşu nu o fi cumva şi deasupra logicii matematice, un singur contraexemplu ar fi suficient pentru a demonstra că, în absolutizarea afirmaţiei citate, domnia sa şi-a ascultat ura, nu măsura.

Iată contraexemplul care demonstrează că, măcar în materie de politică, domnul Antonescu este competent: domnia sa a avut nu doar decisiva idee de a constitui USL dar şi ştiinţa de a-şi zdrobi cu această construcţie adversarii politici. Ştiu că e dureros pentru AP să recunoască acest adevăr dar, pe de altă parte, este şi imposibil să-l nege.

De fapt chiar domnul Pleşu, într-o fulgurantă reîntâlnire cu realitatea, acceptă că domnul Antonescu “este un bun orator” ceea ce, în sine, reprezintă pentru intervievat o autoaccidentare, un şut cu stângu-n dreptul. Mai apoi însă, regăsit, speriat de atâta lumină, AP se grăbeşte să adauge umbre de retuş: bun orator nu înseamnă neapărat o calitate. “Dacă ce spui nu arată o viziune, o gândire de perspectivă şi de detaliu asupra problemelor curente, papagalul nu este decât o formă de, cum să spun, de concert tenoral”.

Din păcate pentru maieutica domnului Pleşu victoria USL, ajungerea sa la guvernare după o ascensiune de doi ani, demonstrează tocmai că discursul domnului Antonescu în toată această perioadă a arătat şi viziune şi gândire de perspectivă şi realism. În vreme ce papagalul, în forma caricaturizată de Andrei Pleşu, pare a-l bântui chiar pe acesta.

Ar mai fi multe de comentat privind  dificultatea lui AP  de a corespunde propriilor criterii de măreţie.

Ştie că patriotismul, în forma sa altruistă, este unul dintre acestea. Ce folos însă? Puţin îi pasă lui  de plebe. Jalea a 7.5 milioane de compatrioţi, suspinul comatos al acestora, ura lor împotriva unui om, ca singură formă de vitalitate rămasă, nu-l clinteşte din preferinţe. Greşelile “urâtului” naţional sunt pentru AP doar nişte “mici năravuri bătăioase”. Răul profund e personificat de “o învăţătoare făcând greva foamei pentru salariu” (vai, ce ticăloasă minciună. Doamna Cristiana Anghel a declarat de nenumărate ori că sacrificiul ei a fost pentru un principiu, nu pentru bani; pentru ca o lege votată, aflată în vigoare, să fie aplicată şi nu folosită doar propagandistic în alegeri. Andrei Pleşu a reuşit să egaleze, prin această afirmaţie, mizeria comportamentală a idolului său atunci când l-a făcut trădător pe Regele Mihai).

Andrei Pleşu seamănă tot mai mult cu ceea ce ura când era tânăr, curat şi simpatic. Se pare că l-au ajuns propriile vrăji, altfel nu se explică atâta voracitate automutilantă.

Contele de Saint GermainEditorialul de joiAdevarul,andrei plesu,Crin Antonescu,Cristiana Anghel,EVZ,Humanitas,regele Mihai,USLTe înalţi cu adevărat doar când te deschizi heliului iubirii de semeni. Când te burduşeşti cu tine însuţi, cu fleici din propria-ţi  idolatrie, o iei spre pământ vijelios, ca un sac cu cartofi scăpat peste loitra căruţei. Curba balistică din ultima vreme a lui Andrei Pleşu prevesteşte, în loc de...Blog politic si polemic