Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Te înalți cu adevărat doar când te deschizi heliului iubirii de semeni. Când te burdușești cu tine însuți, cu fleici din propria-ți  idolatrie, o iei spre pământ vijelios, ca un sac cu cartofi scăpat peste loitra căruței.

Curba balistică din ultima vreme a lui Andrei Pleșu prevestește, în loc de o statuie în grădinița de la Humanitas, un crater ca de meteorit prin pârloagele de la Adevărul și EVZ.  Din aerostatul de altădată, în care ne simțeam cu toții bineveniți spre a admira lumea de sus, scriitorul nostru rubicond a ajuns un soi de Hermes cu ghiulea la gleznă, trădat de zbor dar încă mesagerul zeilor, vâjâind cu mesajele înșelătoare ale acestora către prăbușirea totală în simpatia cititorilor.

Prima parte a interviului pe care AP l-a acordat ziarului Adevărul, lasă impresia de reglare de conturi pripită și plină de stângăcii. Ca un astmatic care, nesigur pe rezerva de aer, vrea să spună totul dintr-o singură suflare, și AP se arată gata să renunțe la gradație, la subtilități, la argumente, doar pentru a nu rata împroșcarea eliberatoare, mărturisirea ranchiunei care-i stă ca un nod în gât.

În fix primul răspuns ne enunță o axiomă a discuției ce va urma: „Eu când îl văd pe domnul – nu mi-e jenă să dau nume – , când îl văd pe domnul Crin Antonescu, știu sigur că nu are în cap nimic altceva decât să ajungă președintele țării. Competențele lui economice, juridice, culturale, politice sunt cvasi nule”. Judecată sumară, apodictică, de oracol. Domnul Pleșu nu apelează la ipocrizia falsei modestii. Domnia sa întruchipează însuși adevărul absolut, ȘTIE SIGUR, precum pe vremuri inchiziția și, mai aproape, procurorii comuniști.

Din logica matematică reținem că negarea lui „oricare ar fi” este „există un”. Prin urmare, dacă domnul Pleșu nu o fi cumva și deasupra logicii matematice, un singur contraexemplu ar fi suficient pentru a demonstra că, în absolutizarea afirmației citate, domnia sa și-a ascultat ura, nu măsura.

Iată contraexemplul care demonstrează că, măcar în materie de politică, domnul Antonescu este competent: domnia sa a avut nu doar decisiva idee de a constitui USL dar și știința de a-și zdrobi cu această construcție adversarii politici. Știu că e dureros pentru AP să recunoască acest adevăr dar, pe de altă parte, este și imposibil să-l nege.

De fapt chiar domnul Pleșu, într-o fulgurantă reîntâlnire cu realitatea, acceptă că domnul Antonescu „este un bun orator” ceea ce, în sine, reprezintă pentru intervievat o autoaccidentare, un șut cu stângu-n dreptul. Mai apoi însă, regăsit, speriat de atâta lumină, AP se grăbește să adauge umbre de retuș: bun orator nu înseamnă neapărat o calitate. „Dacă ce spui nu arată o viziune, o gândire de perspectivă și de detaliu asupra problemelor curente, papagalul nu este decât o formă de, cum să spun, de concert tenoral”.

Din păcate pentru maieutica domnului Pleșu victoria USL, ajungerea sa la guvernare după o ascensiune de doi ani, demonstrează tocmai că discursul domnului Antonescu în toată această perioadă a arătat și viziune și gândire de perspectivă și realism. În vreme ce papagalul, în forma caricaturizată de Andrei Pleșu, pare a-l bântui chiar pe acesta.

Ar mai fi multe de comentat privind  dificultatea lui AP  de a corespunde propriilor criterii de măreție.

Știe că patriotismul, în forma sa altruistă, este unul dintre acestea. Ce folos însă? Puțin îi pasă lui  de plebe. Jalea a 7.5 milioane de compatrioți, suspinul comatos al acestora, ura lor împotriva unui om, ca singură formă de vitalitate rămasă, nu-l clintește din preferințe. Greșelile „urâtului” național sunt pentru AP doar niște „mici năravuri bătăioase”. Răul profund e personificat de „o învățătoare făcând greva foamei pentru salariu” (vai, ce ticăloasă minciună. Doamna Cristiana Anghel a declarat de nenumărate ori că sacrificiul ei a fost pentru un principiu, nu pentru bani; pentru ca o lege votată, aflată în vigoare, să fie aplicată și nu folosită doar propagandistic în alegeri. Andrei Pleșu a reușit să egaleze, prin această afirmație, mizeria comportamentală a idolului său atunci când l-a făcut trădător pe Regele Mihai).

Andrei Pleșu seamănă tot mai mult cu ceea ce ura când era tânăr, curat și simpatic. Se pare că l-au ajuns propriile vrăji, altfel nu se explică atâta voracitate automutilantă.

Contele de Saint GermainEditorialul de joiAdevarul,andrei plesu,Crin Antonescu,Cristiana Anghel,EVZ,Humanitas,regele Mihai,USLTe înalți cu adevărat doar când te deschizi heliului iubirii de semeni. Când te burdușești cu tine însuți, cu fleici din propria-ți  idolatrie, o iei spre pământ vijelios, ca un sac cu cartofi scăpat peste loitra căruței. Curba balistică din ultima vreme a lui Andrei Pleșu prevestește, în loc de...Blog politic si polemic