Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

(Un articol şi un autor pe care vă las plăcerea să îi descoperiţi)

Despre prejudecata inteligenţei

Cel mai grav lucru care mi se spune e că aş fi paradoxal. Să mă iertaţi, dar eu paradoxal nu sunt. Paradoxul e un lux pe care şi-l pot permite oamenii deştepţi care nu cred în nimic şi se complac în diletantism. Acesta însă nu e cazul meu.

[…]

Când am luat apărarea proştilor în politică împotriva deştepţilor, nu am vrut să fac paradoxuri ci să stabilesc adevăruri. Eu ştiu că în anumite împrejurări prostia poate fi o pacoste şi o pedeapsă de la Dumnezeu. […] În filozofie prostia e fatală, pentru că ne aflăm într-un domeniu specific inteligenţei. Nu însă acelaşi e cazul politicii.

[…]

Om politic, asta însemnează în primul rând om de acţiune. Iar ceea ce de obicei numim noi om inteligent, e mai degrabă contrariul unui om de acţiune. Inteligenţa este prin natura ei o funcţiune analitică, ea despică realităţile, şi pe cele pentru, şi pe cele contra. Aşa fiind, inteligenţa pune frâne gestului. Ea poate păzi de eroare şi de insucces; dar, în acelaşi timp, poate acţiona inhibitiv; cum se întâmplă de fapt.

Omul de acţiune trebuie să fie destul de ambiţios – pentru ca să aibă un resort lăuntric; dar şi destul de mărginit, pentru ca să nu-şi dea seama de puţinătatea puterilor sale. Şi mai ales destul de prost ca să nu poată face teorii.

Marea pacoste a istoriei moderne au fost oamenii inteligenţi şi teoriile lor. Mintea omenească e de la natură pornită spre generalizare. Ea porneşte de la fapte simple şi se ridică repede la teorie. Din nefericire, de cele mai multe ori aceste teorii sunt false; pentru că faptul de la care s-a plecat nu e esenţial. Omul însă crede că teoria lui primează şi că realitatea trebuie să i se supună.

[…]

Da, da! Să nu facă teorii. Căci să ne înţelegem: eu nu vreau să exclud pe oamenii deştepţi din politică; nu! Ci numai să feresc pe oamenii politici de panta erorilor inteligenţei. Care, de cele mai multe ori, duce din nefericire la teorie. […] Ineligenţa e orgolioasă şi rigidă.Ea vrea să se instituie nu numai in stăpân absolut dar şi în demiurg. Şi greşeşte. Omul de acţiune însă stă prea în contact cu realităţile, pentru a-şi permite să se ţină de teorie. Autoritar faţă de oameni, el e umil faţă de realităţi; pe care nu vrea să le violenteze; ci să le slujească, supunându-li-se; tocmai pentru a le putea folosi.

Contele de Saint GermainEditorialul de joiactiune,filozof,om politic,paradox,prejudecata inteligentei,teorie(Un articol şi un autor pe care vă las plăcerea să îi descoperiţi) Despre prejudecata inteligenţei Cel mai grav lucru care mi se spune e că aş fi paradoxal. Să mă iertaţi, dar eu paradoxal nu sunt. Paradoxul e un lux pe care şi-l pot permite oamenii deştepţi care nu cred...Blog politic si polemic