Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

De câte ori explodează în presa românească vreun eveniment mai de Doamne ajută, cu politicieni români oferiți deliciului mahalalei precum unchiul lui Kim Jong-Un  dulăilor flămânzi, se găsesc  iute două – trei televiziuni de știri, nu mereu aceleași, în funcție de conjunctură, care se dau peste cap să ne ofere interviuri la cald cu Cristian Tudor Popescu.
Aceste interviuri au căpătat, de-o vreme, un format aproape standard, care trădează o cabotină înclinație regizorală a intervievatului. Un om care, altfel, vrea să pară cioplit în recele alb – negrului, în unghiurile drepte ale spontaneității și, nicidecum, cu asperitățile îndulcite de machiajul premeditării și de torpoarea tonurilor pastel.
Prima particularitate a acestor interviuri este că ele se acordă telefonic, ca o mare favoare făcută reporterului, cu un discurs șnur și fără acceptarea unor întreruperi intempestive. Iar reporterul se străduiește din toți rărunchii să nu-și deranjeze cu întrebări incomode invitatul, să-i mulțumească acestuia și la început, și la sfârșit, și pe parcurs, pentru onoarea de a fi acceptat intrarea în direct în emisiune. Domnul Cristian Tudor Popescu optează pentru o vorbire cu un timbru stins, egal, blazat, cu minime inflexiuni, după modelul Don Corleone – Marlon Brando, timbrul ideal pentru a emite sentințe implacabile care să fie ascultate cu evlavioasă pătrundere.
În timpul ăsta invitații stau în studio încremeniți, ca la priveghi  sau ca la mesă, de parcă de dincolo de difuzoare i-ar binecuvânta cel puțin Papa Francisc I dacă nu cumva chiar spiritul întinerit prin moarte al lui Nelson Mandela. Când, de fapt, li se adresează, nici cu elocință de predicator itinerant, nici cu tâlc de rabin descâlcitor ci, mai degrabă, cu un soi de răpciugă goebbelsiană, un personaj contrafăcut, mare amator de efecte cinematografice.
Comparația cu Goebbels este incredibil de bine susținută de fotografia intervievatului, ocupând jumătate de ecran: obraji supți, buze subțiri, privire fixă și opacă. Dar și mai incredibil de bine susținută este această comparație de frazarea lineară, ca o bandă de scotch amuțitoare aplicată peste buzele oricui ar cuteza să nu fie de acord cu ideile prezentate.
O altă particularitate a interviurilor telefonice ale lui CTP este lipsa de dubii a acestuia în privința propriilor judecăți. Se observă fără mare efort că, înainte de a se pronunța, domnia sa a încropit niscaiva silogisme de care să-și atârne brăcinarii cu raționamente, la îndemână, vezi Doamne să nu încurce din greșeală, premisele între ele. O, sancta simplicitas. Iar dacă cineva, nu îndeajuns de respectuos, îi pune la îndoială pseudo-axiomele, permițându-și să nu-i acorde prezumția de infailibilitate, atunci domnul CTP taie sec, “asta am avut de spus, bună seara”, refugiindu-se la capătul celălalt al firului, bosumflat, ultragiat de neîndeajuns de bine pregătita emisiune.
Astfel a procedat și ieri, propovăduindu-și judecățile și mai ales prejudecățile în privința arestării lui Adrian Năstase. Este bine știută, din antecedente, extrema apropiere de gusturi, mergând chiar până la empatie, dintre Cristian Tudor Popescu și Traian Băsescu, atunci când vine vorba de binefacerile încarcerării lui Adrian Năstase, în orice condiții ar fi făcută aceasta,  asupra justiției “independente” din România.
Premisa principală: Adrian Năstase e vinovat. A făcut multe rele la viața lui.
Premisa secundară: justiția din România este independentă. Ce decide ea e sacrosanct.
Concluzie: Deci, Adrian Năstase a fost condamnat pe bune, “s-a făcut nu numai justiție dar și dreptate”.
Hai să mori tu, maestre, jură-te pe copiii tăi că chiar așa crezi, în străfundurile-ți cristaline, că treaba e cușer și că nu poate fi vorba de laba lu”™ Băselu la mijloc, să înghiontească și ea puțin balanța, antigravitațional? Scuze că am luat-o, preț de o frază, mai prin șant, purtător de cuvânt al cetățeanului lipsit de discernământ pe care îl persiflezi pentru că ar avea oareșcari dubii ca în cazul Năstase se poate vorbi de justiție dar trebuie să-l apere și pe el (pe mine) cineva…
Dar să revin la protocolul nobiliar.
Domnule CTP, poate dreptate o fi, cântărind în absolut, ca la judecata de apoi, ceea ce i se întâmplă acum lui Adrian Năstase. Dar responsabil cu împărțitul acestui soi de dreptate este altcineva decât ÎCCJ, iar acel cineva nu are nevoie nici de notele dumitale bune nici de blagoslovenia altor farisei cu aere de guru.
Poate dreptate o fi, dar justiție în niciun caz nu este. Pentru că justiție înseamnă judecare cu egală măsură pentru toți. Iar judecarea cu egală măsură pentru toți nu s-a inventat încă la vârful justiției din România.
Trebuie să fii orb ca să nu observi cât de … “justă” a fost  erata CCR de la referendum, cât de “echitabil” tratează DNA pe prietenii lui Traian Băsescu și pe inamicii acestuia, cât de imparțial și-a lucrat CSM-ul lui Hăineală opozanții și cât de “aleatoriu” lovește ANI-ul lui Horia Georgescu.
Trebuie să fii orb să nu vezi toate aceste marionete legate de sfori confluând într-un singur pumn. Sau prost să nu înțelegi ce semnifică acest pumn, ținut amenințător deasupra noastră, ca peste un mușuroi.
Justiție independentă!??? Nu vă e jenă, domnule CTP, să ascundeți și să oblojiți sub această sintagmă asigurătoare un pitbul dresat să atace la comandă, aflat în lesa unui om rejectat cu furie de societate?
Dar dacă orb nu sunteți și nici prost, vezi bine, atunci ce ne mai rămâne  să vă atribuim pentru a vă înțelege și,eventual, scuza?
Oare nu ar fi mai bine ca înainte de a diserta despre splendorile unei justiții independente să ne mobilizăm spre a  salva-o din mâna proxeneților de partid pe asta pe care o vedem șonticăind, azi, pe centură?

Contele de Saint GermainEditorialeAdrian Nastase,ANI,CCR,Cristian Tudor Popescu,CSM,DNA,Don Corleone,Goebbels,Haineala,Horia Georgescu,Kim Jong-Un,Marlon Brando,Nelson Mandela,Papa Francisc IDe câte ori explodează în presa românească vreun eveniment mai de Doamne ajută, cu politicieni români oferiți deliciului mahalalei precum unchiul lui Kim Jong-Un  dulăilor flămânzi, se găsesc  iute două - trei televiziuni de știri, nu mereu aceleași, în funcție de conjunctură, care se dau peste cap să ne...Blog politic si polemic