Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

De câte ori explodează în presa românească vreun eveniment mai de Doamne ajută, cu politicieni români oferiţi deliciului mahalalei precum unchiul lui Kim Jong-Un  dulăilor flămânzi, se găsesc  iute două – trei televiziuni de ştiri, nu mereu aceleaşi, în funcţie de conjunctură, care se dau peste cap să ne ofere interviuri la cald cu Cristian Tudor Popescu.
Aceste interviuri au căpătat, de-o vreme, un format aproape standard, care trădează o cabotină înclinaţie regizorală a intervievatului. Un om care, altfel, vrea să pară cioplit în recele alb – negrului, în unghiurile drepte ale spontaneităţii şi, nicidecum, cu asperităţile îndulcite de machiajul premeditării şi de torpoarea tonurilor pastel.
Prima particularitate a acestor interviuri este că ele se acordă telefonic, ca o mare favoare făcută reporterului, cu un discurs şnur şi fără acceptarea unor întreruperi intempestive. Iar reporterul se străduieşte din toţi rărunchii să nu-şi deranjeze cu întrebări incomode invitatul, să-i mulţumească acestuia şi la început, şi la sfârşit, şi pe parcurs, pentru onoarea de a fi acceptat intrarea în direct în emisiune. Domnul Cristian Tudor Popescu optează pentru o vorbire cu un timbru stins, egal, blazat, cu minime inflexiuni, după modelul Don Corleone – Marlon Brando, timbrul ideal pentru a emite sentinţe implacabile care să fie ascultate cu evlavioasă pătrundere.
În timpul ăsta invitaţii stau în studio încremeniţi, ca la priveghi  sau ca la mesă, de parcă de dincolo de difuzoare i-ar binecuvânta cel puţin Papa Francisc I dacă nu cumva chiar spiritul întinerit prin moarte al lui Nelson Mandela. Când, de fapt, li se adresează, nici cu elocinţă de predicator itinerant, nici cu tâlc de rabin descâlcitor ci, mai degrabă, cu un soi de răpciugă goebbelsiană, un personaj contrafăcut, mare amator de efecte cinematografice.
Comparaţia cu Goebbels este incredibil de bine susţinută de fotografia intervievatului, ocupând jumătate de ecran: obraji supţi, buze subţiri, privire fixă şi opacă. Dar şi mai incredibil de bine susţinută este această comparaţie de frazarea lineară, ca o bandă de scotch amuţitoare aplicată peste buzele oricui ar cuteza să nu fie de acord cu ideile prezentate.
O altă particularitate a interviurilor telefonice ale lui CTP este lipsa de dubii a acestuia în privinţa propriilor judecăţi. Se observă fără mare efort că, înainte de a se pronunţa, domnia sa a încropit niscaiva silogisme de care să-şi atârne brăcinarii cu raţionamente, la îndemână, vezi Doamne să nu încurce din greşeală, premisele între ele. O, sancta simplicitas. Iar dacă cineva, nu îndeajuns de respectuos, îi pune la îndoială pseudo-axiomele, permiţându-şi să nu-i acorde prezumţia de infailibilitate, atunci domnul CTP taie sec, “asta am avut de spus, bună seara”, refugiindu-se la capătul celălalt al firului, bosumflat, ultragiat de neîndeajuns de bine pregătita emisiune.
Astfel a procedat şi ieri, propovăduindu-şi judecăţile şi mai ales prejudecăţile în privinţa arestării lui Adrian Năstase. Este bine ştiută, din antecedente, extrema apropiere de gusturi, mergând chiar până la empatie, dintre Cristian Tudor Popescu şi Traian Băsescu, atunci când vine vorba de binefacerile încarcerării lui Adrian Năstase, în orice condiţii ar fi făcută aceasta,  asupra justiţiei “independente” din România.
Premisa principală: Adrian Năstase e vinovat. A făcut multe rele la viaţa lui.
Premisa secundară: justiţia din România este independentă. Ce decide ea e sacrosanct.
Concluzie: Deci, Adrian Năstase a fost condamnat pe bune, “s-a făcut nu numai justiţie dar şi dreptate”.
Hai să mori tu, maestre, jură-te pe copiii tăi că chiar aşa crezi, în străfundurile-ţi cristaline, că treaba e cuşer şi că nu poate fi vorba de laba lu’ Băselu la mijloc, să înghiontească şi ea puţin balanţa, antigravitaţional? Scuze că am luat-o, preţ de o frază, mai prin şant, purtător de cuvânt al cetăţeanului lipsit de discernământ pe care îl persiflezi pentru că ar avea oareşcari dubii ca în cazul Năstase se poate vorbi de justiţie dar trebuie să-l apere şi pe el (pe mine) cineva…
Dar să revin la protocolul nobiliar.
Domnule CTP, poate dreptate o fi, cântărind în absolut, ca la judecata de apoi, ceea ce i se întâmplă acum lui Adrian Năstase. Dar responsabil cu împărţitul acestui soi de dreptate este altcineva decât ÎCCJ, iar acel cineva nu are nevoie nici de notele dumitale bune nici de blagoslovenia altor farisei cu aere de guru.
Poate dreptate o fi, dar justiţie în niciun caz nu este. Pentru că justiţie înseamnă judecare cu egală măsură pentru toţi. Iar judecarea cu egală măsură pentru toţi nu s-a inventat încă la vârful justiţiei din România.
Trebuie să fii orb ca să nu observi cât de … “justă” a fost  erata CCR de la referendum, cât de “echitabil” tratează DNA pe prietenii lui Traian Băsescu şi pe inamicii acestuia, cât de imparţial şi-a lucrat CSM-ul lui Hăineală opozanţii şi cât de “aleatoriu” loveşte ANI-ul lui Horia Georgescu.
Trebuie să fii orb să nu vezi toate aceste marionete legate de sfori confluând într-un singur pumn. Sau prost să nu înţelegi ce semnifică acest pumn, ţinut ameninţător deasupra noastră, ca peste un muşuroi.
Justiţie independentă!??? Nu vă e jenă, domnule CTP, să ascundeţi şi să oblojiţi sub această sintagmă asigurătoare un pitbul dresat să atace la comandă, aflat în lesa unui om rejectat cu furie de societate?
Dar dacă orb nu sunteţi şi nici prost, vezi bine, atunci ce ne mai rămâne  să vă atribuim pentru a vă înţelege şi,eventual, scuza?
Oare nu ar fi mai bine ca înainte de a diserta despre splendorile unei justiţii independente să ne mobilizăm spre a  salva-o din mâna proxeneţilor de partid pe asta pe care o vedem şonticăind, azi, pe centură?

Contele de Saint GermainEditorialeAdrian Nastase,ANI,CCR,Cristian Tudor Popescu,CSM,DNA,Don Corleone,Goebbels,Haineala,Horia Georgescu,Kim Jong-Un,Marlon Brando,Nelson Mandela,Papa Francisc IDe câte ori explodează în presa românească vreun eveniment mai de Doamne ajută, cu politicieni români oferiţi deliciului mahalalei precum unchiul lui Kim Jong-Un  dulăilor flămânzi, se găsesc  iute două - trei televiziuni de ştiri, nu mereu aceleaşi, în funcţie de conjunctură, care se dau peste cap să ne...Blog politic si polemic