Cristian Tudor Popescu şi morga sa cabotină
De câte ori explodează în presa românească vreun eveniment mai de Doamne ajută, cu politicieni români oferiţi deliciului mahalalei precum unchiul lui Kim Jong-Un dulăilor flămânzi, se găsesc iute două – trei televiziuni de ştiri, nu mereu aceleaşi, în funcţie de conjunctură, care se dau peste cap să ne ofere interviuri la cald cu Cristian Tudor Popescu.
Aceste interviuri au căpătat, de-o vreme, un format aproape standard, care trădează o cabotină înclinaţie regizorală a intervievatului. Un om care, altfel, vrea să pară cioplit în recele alb – negrului, în unghiurile drepte ale spontaneităţii şi, nicidecum, cu asperităţile îndulcite de machiajul premeditării şi de torpoarea tonurilor pastel.
Prima particularitate a acestor interviuri este că ele se acordă telefonic, ca o mare favoare făcută reporterului, cu un discurs şnur şi fără acceptarea unor întreruperi intempestive. Iar reporterul se străduieşte din toţi rărunchii să nu-şi deranjeze cu întrebări incomode invitatul, să-i mulţumească acestuia şi la început, şi la sfârşit, şi pe parcurs, pentru onoarea de a fi acceptat intrarea în direct în emisiune. Domnul Cristian Tudor Popescu optează pentru o vorbire cu un timbru stins, egal, blazat, cu minime inflexiuni, după modelul Don Corleone – Marlon Brando, timbrul ideal pentru a emite sentinţe implacabile care să fie ascultate cu evlavioasă pătrundere.
În timpul ăsta invitaţii stau în studio încremeniţi, ca la priveghi sau ca la mesă, de parcă de dincolo de difuzoare i-ar binecuvânta cel puţin Papa Francisc I dacă nu cumva chiar spiritul întinerit prin moarte al lui Nelson Mandela. Când, de fapt, li se adresează, nici cu elocinţă de predicator itinerant, nici cu tâlc de rabin descâlcitor ci, mai degrabă, cu un soi de răpciugă goebbelsiană, un personaj contrafăcut, mare amator de efecte cinematografice.
Comparaţia cu Goebbels este incredibil de bine susţinută de fotografia intervievatului, ocupând jumătate de ecran: obraji supţi, buze subţiri, privire fixă şi opacă. Dar şi mai incredibil de bine susţinută este această comparaţie de frazarea lineară, ca o bandă de scotch amuţitoare aplicată peste buzele oricui ar cuteza să nu fie de acord cu ideile prezentate.
O altă particularitate a interviurilor telefonice ale lui CTP este lipsa de dubii a acestuia în privinţa propriilor judecăţi. Se observă fără mare efort că, înainte de a se pronunţa, domnia sa a încropit niscaiva silogisme de care să-şi atârne brăcinarii cu raţionamente, la îndemână, vezi Doamne să nu încurce din greşeală, premisele între ele. O, sancta simplicitas. Iar dacă cineva, nu îndeajuns de respectuos, îi pune la îndoială pseudo-axiomele, permiţându-şi să nu-i acorde prezumţia de infailibilitate, atunci domnul CTP taie sec, “asta am avut de spus, bună seara”, refugiindu-se la capătul celălalt al firului, bosumflat, ultragiat de neîndeajuns de bine pregătita emisiune.
Astfel a procedat şi ieri, propovăduindu-şi judecăţile şi mai ales prejudecăţile în privinţa arestării lui Adrian Năstase. Este bine ştiută, din antecedente, extrema apropiere de gusturi, mergând chiar până la empatie, dintre Cristian Tudor Popescu şi Traian Băsescu, atunci când vine vorba de binefacerile încarcerării lui Adrian Năstase, în orice condiţii ar fi făcută aceasta, asupra justiţiei “independente” din România.
Premisa principală: Adrian Năstase e vinovat. A făcut multe rele la viaţa lui.
Premisa secundară: justiţia din România este independentă. Ce decide ea e sacrosanct.
Concluzie: Deci, Adrian Năstase a fost condamnat pe bune, “s-a făcut nu numai justiţie dar şi dreptate”.
Hai să mori tu, maestre, jură-te pe copiii tăi că chiar aşa crezi, în străfundurile-ţi cristaline, că treaba e cuşer şi că nu poate fi vorba de laba lu’ Băselu la mijloc, să înghiontească şi ea puţin balanţa, antigravitaţional? Scuze că am luat-o, preţ de o frază, mai prin şant, purtător de cuvânt al cetăţeanului lipsit de discernământ pe care îl persiflezi pentru că ar avea oareşcari dubii ca în cazul Năstase se poate vorbi de justiţie dar trebuie să-l apere şi pe el (pe mine) cineva…
Dar să revin la protocolul nobiliar.
Domnule CTP, poate dreptate o fi, cântărind în absolut, ca la judecata de apoi, ceea ce i se întâmplă acum lui Adrian Năstase. Dar responsabil cu împărţitul acestui soi de dreptate este altcineva decât ÎCCJ, iar acel cineva nu are nevoie nici de notele dumitale bune nici de blagoslovenia altor farisei cu aere de guru.
Poate dreptate o fi, dar justiţie în niciun caz nu este. Pentru că justiţie înseamnă judecare cu egală măsură pentru toţi. Iar judecarea cu egală măsură pentru toţi nu s-a inventat încă la vârful justiţiei din România.
Trebuie să fii orb ca să nu observi cât de … “justă” a fost erata CCR de la referendum, cât de “echitabil” tratează DNA pe prietenii lui Traian Băsescu şi pe inamicii acestuia, cât de imparţial şi-a lucrat CSM-ul lui Hăineală opozanţii şi cât de “aleatoriu” loveşte ANI-ul lui Horia Georgescu.
Trebuie să fii orb să nu vezi toate aceste marionete legate de sfori confluând într-un singur pumn. Sau prost să nu înţelegi ce semnifică acest pumn, ţinut ameninţător deasupra noastră, ca peste un muşuroi.
Justiţie independentă!??? Nu vă e jenă, domnule CTP, să ascundeţi şi să oblojiţi sub această sintagmă asigurătoare un pitbul dresat să atace la comandă, aflat în lesa unui om rejectat cu furie de societate?
Dar dacă orb nu sunteţi şi nici prost, vezi bine, atunci ce ne mai rămâne să vă atribuim pentru a vă înţelege şi,eventual, scuza?
Oare nu ar fi mai bine ca înainte de a diserta despre splendorile unei justiţii independente să ne mobilizăm spre a salva-o din mâna proxeneţilor de partid pe asta pe care o vedem şonticăind, azi, pe centură?
Comentarii prin Facebook:
puterea gandului În general, nu folosesc cuvinte tari vizavi de indolenţa şi lipsa de respect a politicienilor noştri faţă de “poporul lor”. De astă dată, însă, găsesc că pe Ponta îl doare “la başcheţi” de naţie şi că ne-a dovedit asta cu o teribilă nesimţire.
Am un articol on topic…un punct de vedere…
http://hanulmuschetarilor.wordpress.com/2014/01/08/adrian-nastase-studiu-de-caz/
Dacă era mai scurt l-aş fi postat direct, nu mai trebuia să dau linkul…
La multi ani! Mi-a placut cum ai scris, dar, bineinteles, nu iti impartasesc parerea despre el. Recent i-a mai analizat cineva stilul interventiilor televizate. Un critic de teatru de la Adevarul, parca. Mi se pare excelent conceput. Ma bucur ca a inteles: trebuie sa-si conserve energia. Altul ca el nu mai avem.
La Multi Ani, Corina. Uneori iti impartasesc parerea. Alteori, ca ieri, mi se pare ca un om nu poate fi, natural, atat de cinic si cu oistea-n gard. Cred ca pasiunea lui pentru SF si film il impinge uneori sa experimenteze pe el insusi personaje artificiale ale viitorului, extirpate de orice germen de sentiment (adica de uman autentic) si practicand o logica pe atat de lacunara pe cat in SF-ul asta din mintea lui lipsesc piese importante care sa-l faca functional.
L-am auzit chiar adineauri la A3: “Justitia, asa cum e ea, are grija ca societatea sa nu se blocheze! Chiar daca nu e dreapta, trebuie s-o acceptam!” WooW! Crucisatorul presei romanesti este in acord total cu incrucisatorul politicii romanesti! hehehe! Garfield, motanu de pe acoperis.☺
Când CTPul spune despre Ponta că-i un mincinos profesionist, PNL și PDL juisează. Când spune despre Antonescu că-i plastilină, PSD și PDL juisează. Când spune despre Băsescu că este un manipulator ordinar, USLul juisează.
I s-a reproșat că este vândut, pe rând, fiecărui actor politic. Sau i s-a reproșat miopia politică.
În lumea de azi dacă nu ești teribil de ancorat într-o tabără ești ori vândut ori prost.
Din punctul meu de vedere CTPul este una dintre puținele voci credibile din România. E un tip OK, chiar dacă și pe mine mă mai enervează câteodată.
P.S. Conte, oare CTPul e mai bun la tenis decât noi? Ai jucat vreodată contra lui?
Am jucat doar pe terenuri alaturate. Cred ca, la tenis, e mai bun decat mine.
Dumnezeule, ce desfrîu de tropi și lighioane adjectivale pentru a semnala consecvența propriilor umori! Decît să faceți un text elefantin, mai bine ați fi adnotat laconic prestația CTPului : « Cînd mușcă din Băsescu, e eficace, un cyborg salutar, cineva talentat și lucid. Cînd umblă cu incisivii la portretele USL, NU ÎMI CONVINE, prin urmare e (ego)centripet, ostil, toxic, afin Cotrocenilor…»
Exact! Iti recunosc si stilul si orientarile chiar daca te-ai deghizat. Este deghizament sau travesti?
e cagulă de carnaval solitar…
ps. stilul ca stilul, cică e totuna cu omul. dar orientările? mă expediați oare în tranșeele prezidențiale? (adică, de nu-mi priește VVP sau Crin sau alte afaniptere congenere sunt, neîndoielnic, suporter al vaporeanului? știu, știu… baliverne, bavardaj… care echidistanță? care scîrbă pantropă? în gîlceava asta ești sau/sau. tertium non datur. mă întreb unde-L încadrați pe bunul Dumnezeu…. ei, dar Necuratul sigur e băsist! mi se răcește berea. kezit csókolom!)
E ceva care ma bucura cand intervii. Tu, care esti un manierist, facand din asta aproape un viciu, cred ca nu intri pe blogul meu si nu ma citesti in primul rand pentru opiniile mele politice ci pentru cum le exprim. Genul acesta de interes nu ma lasa indiferent.
E adevărat. Fac uneori haltă la dumneata pentru a-mi martiriza sinusurile la abur încărcat. Formula ce subîntinde fiecare text – Vade retro Traiane! – n-o mai percep decît benign, ca pe un soi de musculiță-de-alcool, prezență ineluctabilă în coregrafia oricărei ebrietăți cîmpenești… (Într-o noapte, vis pervers: se făcea că nu mai aveați chef și carburant pentru a vă învîrtoșa apotropaic împotriva lui Băsescu. Locul ăsta căpătase rapid un aer tombal, de ghost blog… Nu mai erați Contele de Saint Germain, ci Hermes Trismegistos, sub altă cupolă virtuală: recenzați filme, povesteați literatură, adnotați muzică. Doar că peisajul era răsturnat: stil aforistic, lapidar, vecin cu austeritatea rețetelor culinare și de existență ascetică. Erați destins, apolitic, bine așezat într-o alexandrină comoditate. Și mestecați realul cu maiestatea bovinelor sacre din platourile hinduse. Cînd m-am trezit, răsturnat eram și eu. Cine știe cît timp dormisem cu obrazul pe gleznele reci ale partenerei? Iar pisica torcea incantatoriu pe perna mea.)
Marele reper al presei romanesti e de vreo cativa ani strans de oo cu trecutul lui: maica-sa sora lui iulian Vlad, el preten cu Dumitru Tinu kaghebistu accidentat profesionist pe DN1, nasol tati, nasol. Au grija securistii sa-l santajeze cu ce trebuie. De cand gandul a trecut la proteveul licuricios, ctp a devenit o coada de topor quality a propagandei basiste. Eh, il mai musca el pe basex cu gingiile stirbe, dar cui ii pasa? Face bine la imaginea de independenta, ca sa dea mai cu spor limbi la noii stapani care-l santajeaza. Trist, integrule, trist, ai ajuns un pudel makovist servil cu masca de klingonian.
Popescu asta a imbatranit ingrozitor de urat. Emana un gen de sinistra batranetze fara tineretze, are morga tembelului care crede ca detine adevarul absolut, plus siguranta de sine a unui securist bine antrenat (si protejat). Aur pentru Baseviziunile la ordin.