Scorul acestui articol
[Total: 95 voturi. Media: 4.7]
 

Motto: 
“Gaittany lamuri societatii ca loanide nu poate veni «luna asta»,
fiindca il supara apusul soarelui”.
„Bietul Ioanide”
G. Călinescu

 

Îmi cer scuze pentru tonul acestui articol. Nu sunt nici mai nervos ca de obicei, nu mi-am pierdut nici cumpătul. Ce urmează este doar o opțiune stilistică prin care cred ca pot ajunge mai firesc în profunzimea unor suflete tocite de prea multe emoții jucate, de prea multe texte scrise de alții și îngânate mecanic pe scenă.

Băi nesimțiților!

Cum să  vorbiți voi în numele Teatrului Național? Auzi: „Actorii Teatrului Național protestează față de OUG 7. Susțin justiția”. Nu vă e rușine, închipuiților? Voi sunteți Teatrul Național? 30 de rătăciți făcuți din vorbe de niște figuranți fără identitate fanatizați de propagandă? 30 din peste 150 de salariați ai instituției? Ați avut și voi doi urși de scos în față, pe Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț și, precum ursarii la bâlci, i-ați făcut de râs în fața unei țări întregi punându-i să țopăie grotesc și să dea declarații lozincarde, în cea mai jenantă limbă de lemn pe care am auzit-o după decembrie 1989 la niște pretinși anticomuniști.

Băi muhaielelor!

Cine sunteți voi, Mihai Călin și Marius Manole să vorbiți în numele Teatrului Național din București? Să ignorați părerile contrare ale atâtor mari actori ce au dat strălucire acestei scene și să vă închipuiți că secrețiile viscerelor voastre merită mai multă atenție decât scurgerile unei vidanje?

Nu vă reproșez  că gândiți cum gândiți și că spuneți ce spuneți. E dreptul vostru, e alegerea voastră, e viața voastră așa cum v-a fost modelată de-a lungul anilor. Fiecare are libertatea de a decide ce face cu posteritatea lui. Ce vă reproșez însă este nesimțirea voastră de fărâmă care incearcă să se substituie intregului.

Băi egolatrilor!

Teatrul Național nu însemnați voi, niște abulici printre decoruri, care stați toată ziua in fața oglinzii schimbând machiaje și nehotărându-vă decât cine să vă credeți mai mari. Decât Giugaru, decât Birlic, decât Calboreanu, decât Vraca, decât Beligan, decât Draga Olteanu Matei, decât Florin Piersic, decât…, decât…, decât.

Teatrul Național înseamnă toate aceste nume de aur, înseamnă tradiție, înseamnă continuitate, înseamnă artă la cel mai înalt nivel, dar mai înseamnă și personal auxiliar tehnico – artistic, și, mai ales, înseamnă  publicul său.

Băi nătărăilor fără minte și fără respect pentru reprezentativitate! Fără respect pentru ceilalți fără de care nu ați depăși stadiul de stand – up comedy într-o berărie afumată cu tavane joase.

Dacă un singur actor al Teatrului Național, mort sau viu, trecut sau prezent, pensionar sau activ, dacă un singur mașinist sau femeia de serviciu cu carte de muncă acolo, dacă un singur spectator care a călcat pragul acestui spațiu – simbol, dacă unul singur dintre toți aceștia nu ar fi fost (nu e) de acord cu protestul vostru, nu aveți dreptul să vă declarați poziția critică în numele Teatrului Național. Iar dacă totuși o faceți, să știți că sunteți niște impostori,  niște profanatori, niște uzurpatori de valori și tradiții românești.

Pe Ion Caramitru nu îl numesc aici ca nefericit tată de progenitură cu pulsiuni naziste. Nu cred că e întru totul responsabil de deviațiile comortamentale ale fiului său ajuns, nu se știe cum (dar cinstit, fără îndoială) multimilionar în euro. Pe Ion Caramitru îl amintesc aici ca director al Teatrului Național care a îngăduit un protest în numele instituției pe care o conduce, în condițiile de neunanimitate descrise mai sus. Pentru un atare abuz chiar că s-ar cuveni o demisie. Dar să nu ne amăgim cu victoria binelui mare din oamenii mici.

Niște actorași insurgenți, aș zice niște kamikaze, dar nu pentru o cauză onorabilă ci pentru cariera lor limitată la figurație, au încercat să transforme grandioasa instituție care le-a tolerat imaturitatea într-un blindat de asalt împotriva celor pe care îi detestă, imperfecți, e adevărat, însă din întâmplare votați de o largă majoritate.

Actorii Teatrului Național protestează față de o Ordonanță de Urgență”. Vedeți minciuna, vedeți impostura, vedeți uzurparea? „Actorii” cu doi de i înseamnă toți, nu câțiva. Înseamnă toți, nu o minoritate exprimată cu o singură cifră în procente.

Mâine o să apară un protest în numele Academiei Române. „Academicienii români protestează…” și se vor poza pe treptele măreței instituții 3 moșulici, dintre care doar unul membru plin, ceilalți doi membri corespondenți, dându-se drept chintesența cenușie a neamului. Restul de câteva zeci (dacă nu sute) de academicieni care nu împărtășesc protestul, nu contează.

Am mai trăit o astfel de mistificare reducționistă cu falanga intelectualilor lui Băsescu. O mână de oportuniști antrenați incă de pe vremea lui Ceaușescu în lingușeli și privilegii s-au aciuat sub pulpana celui mai pernicios președinte al acestei nații și s-au autointitulat „intelectualii României”.  „Intelectualii” cu doi de i. Ei, o minoritate zgomotoasă,  vorbeau în numele elitelor, separau discreționar binele de rău, conduceau (la vedere sau ocult) cultura românească, dând de înțeles că ar fi exponenții tuturor intelectualilor acestei țări. În vreme ce marea majoritate a acestei categorii instruite, cei cu bun simț, cei cu coloană vertebrală, cei care nu acceptau să-și vândă conștiința contra funcții și pârghii de putere, erau marginalizați până la negare. Dinu C. Giurescu, Nicolae Breban, Andrei Marga, Răzvan Teodorescu aproape că erau interziși de propaganda sectară a ICR condus de H.R. Patapievici. Acolo nu era loc decât pentru Pleșu, Liiceanu, Cărtărescu, Tismăneanu.

Asta face propaganda totalitară: transformă instituții în blindate de asalt asupra democrației. Persoanele aproape că nu mai contează. Și așa li se dă prea mare importanță fiind, doar ele, numărate la vot. Acum nu mai protestează niște cetățeni (minoritari în cadrul categoriilor lor sociale)  care, întâmplător, sunt actori sau procurori sau academicieni. Acum protestează Teatrul Național. Acum protestează Academia Română. Acum protestează Parchetul General.

O revoltă tot mă încearcă încheind scrierea acestor rânduri. Băi saltimbancilor organizatori de proteste în numele Teatrului Național, băi Mihai Călin, băi Marius Manole, băi ceilalți, mulți cât zilele lucrătoare ale unei săptămâni, avizi de publicitate protestatară (dacă împlinirea artistică întârzie): dar cu marele actor Victor Rebengiuc ce-ați avut?

De Victor Rebengiuc îmi pare cel mai rău în toată această mascaradă. Privindu-l, cu șapca aia jigărită, cu ochelarii ăia mați, cu zâmbetul ăla rătăcit, m-am gândit la niște moaște. Care, săracele, nu se mai pot apăra singure. Vin tot felul de profanatori, le dezghioacă din racla veșniciei lor binemeritate și se apucă să le zdrăngănească în public ca pe niște talăngi de turmă.

Din oase sfinte să te transforme niște râmători cu hârlețe în arșice de învârtit ca zarurile, nu mi se pare a fi cea mai fericită ieșire din scenă.

Bietul Rebengiuc! „Nu mai poate veni „luna asta” pentru că Îl supără apusul soarelui!”

http://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2019/03/rebengiuc.jpghttp://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2019/03/rebengiuc-150x150.jpgContele de Saint GermainEditorialeAcademia Romana,Bietul Ioanide,figuranti,G. Calinescu,ICR,Ion Caramitru,OUG 7,protestul actorilor,Teatrul National,Victor Rebengiuc  Motto:  'Gaittany lamuri societatii ca loanide nu poate veni «luna asta», fiindca il supara apusul soarelui'. „Bietul Ioanide” G. Călinescu   Îmi cer scuze pentru tonul acestui articol. Nu sunt nici mai nervos ca de obicei, nu mi-am pierdut nici cumpătul. Ce urmează este doar o opțiune stilistică prin care cred ca pot ajunge mai...Blog politic si polemic