Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Motto:

Trădarea este negarea ideii de câine.

Trădarea nu poate exista fără un stăpân şi fără darul muşcatului.

Câinele muşcă pentru a-şi apăra stăpânul. Trădătorul îşi muşcă stăpânul.

Sentimentul asociat trădării este ura. Fidelitatea este înfrăţită cu iubirea. De aceea trădătorii sunt condamnaţi la moarte iar statornicii la confirmări repetate.

 

M-am tot întrebat ce vise negre l-or teroriza pe Mircea Cărtărescu de nu s-a putut înfrâna să scrie  delirantul articol pe care l-am comentat în postarea mea anterioară. Spaima lui, ca de apocalipsă, de perspectiva unei schimbări politice probabile şi democratice după alegerile din 9 decembrie,  seamănă mai degrabă cu o reacţie de trădător surprins asupra faptei, capturat şi supus judecăţii sumare, în pragul pronunţării sentinţei, decât cu o atitudine de minte limpede,  în slujba binelui.

Dar pe cine să fi trădat Mircea Cărtărescu din moment ce stăpânu-i binecunoscut şi autodeclarat “cititorul său fidel” este chiar Traian Băsescu? Pentru care poetul scrie şi suspină, suferă şi lăcrămează elegiac?

Trădarea este triunghiulară. Poveste în trei. Orice triunghi se poate înscrie într-un cerc şi orice cerc poate fi parcurs în două sensuri: orar sau trigonometric.

Dacă în sens orar ne înfundăm încercând să găsim explicaţii pentru frica disproporţionată a domnului Cărtărescu în raport cu ameninţările realităţii de peste o lună, s-o luăm trigonometric şi să căutăm răspunsul la următoarea întrebare: de pedeapsa cui s-o teme acest bine cuibărit clocitor de ouă portocalii din moment ce (cu)tremurul său terifiant ne duce cu gândul la nevroze de trădător iar el nici vorbă să-şi fi trădat stăpânul, adică pe Traian Băsescu?

E limpede că se teme de pedeapsa celor ce ar urma să vină la putere. Dar aceştia, statistic şi, din nou, democratic vorbind, reprezintă poporul. Într-o majoritate ce se prefigurează a depăşi toate recordurile.

Să deducem din asta că, de fapt, Mircea Cărtărescu este tetanizat de perspectiva de a fi judecat de chiar propriul său popor?

Să aibă Mircea Cărtărescu sentimentul că şi-a trădat poporul preacurvind cu o putere venerică? Să-l recunoască, adică, pe acesta, de stăpân adevărat? Pe poporul român?

Dacă ar fi un artist autentic, o asemenea tulburătoare revelaţie ar trebui să-l cuprindă mai devreme sau mai târziu. “Vocea sângelui” cum ar spune unii, ar fi cazul să triumfe şi să împingă la pubela deşeurilor toxice frivola sa slăbiciune faţă de privilegiile trădării.

Tare mi-e teamă însă că, mai presus de a fi un artist autentic, Mircea Cărtărescu este un om vanitos care ţine mai mult la încropelile sale egoiste decât la drama reală a poporului din care îşi trage seva.

Iar, in acest caz, toată explicaţia mea de mai sus cade.

Probabil că Mircea Cărtărescu nu va accepta nicicând să-şi explice sudorile reci de acum prin recunoaşterea păcatului de a-şi fi trădat poporul în vremi de restrişte; el va încerca să ne convingă că o virtute îl împinge spre astfel de angoase, virtutea de a fi de partea unui bine pe care doar o tagmă îngustă de iniţiaţi, căreia îi aparţine, îl poate sesiza şi înţelege.

Mircea Cărtărescu rămâne acelaşi îndrăgostit de sine şi de confortul său tutelar, care era şi pe vremea  lui Ceauşescu. Aşa cum atunci nu asculta Europa Liberă dar pretindea că înţelege lumea din jurul său, pe care, de fapt, o dispreţuia, la fel şi azi nu ascultă vaietul ieşit din 7 milioane de piepturi dar dă cu frenezie  lecţii de bună purtare şi vrea să fie ascultat pentru că, nu?, el este autorul de pe noptieră.

Contele de Saint GermainEditorialecartea de pe noptiera,Europa Libera,Mircea Cartarescu,tradare,Traian Basescu,vocea sangeluiMotto: Trădarea este negarea ideii de câine. Trădarea nu poate exista fără un stăpân şi fără darul muşcatului. Câinele muşcă pentru a-şi apăra stăpânul. Trădătorul îşi muşcă stăpânul. Sentimentul asociat trădării este ura. Fidelitatea este înfrăţită cu iubirea. De aceea trădătorii sunt condamnaţi la moarte iar statornicii la confirmări repetate.   M-am tot întrebat...Blog politic si polemic