Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Motto:

Trădarea este negarea ideii de câine.

Trădarea nu poate exista fără un stăpân și fără darul mușcatului.

Câinele mușcă pentru a-și apăra stăpânul. Trădătorul își mușcă stăpânul.

Sentimentul asociat trădării este ura. Fidelitatea este înfrățită cu iubirea. De aceea trădătorii sunt condamnați la moarte iar statornicii la confirmări repetate.

 

M-am tot întrebat ce vise negre l-or teroriza pe Mircea Cărtărescu de nu s-a putut înfrâna să scrie  delirantul articol pe care l-am comentat în postarea mea anterioară. Spaima lui, ca de apocalipsă, de perspectiva unei schimbări politice probabile și democratice după alegerile din 9 decembrie,  seamănă mai degrabă cu o reacție de trădător surprins asupra faptei, capturat și supus judecății sumare, în pragul pronunțării sentinței, decât cu o atitudine de minte limpede,  în slujba binelui.

Dar pe cine să fi trădat Mircea Cărtărescu din moment ce stăpânu-i binecunoscut și autodeclarat „cititorul său fidel” este chiar Traian Băsescu? Pentru care poetul scrie și suspină, suferă și lăcrămează elegiac?

Trădarea este triunghiulară. Poveste în trei. Orice triunghi se poate înscrie într-un cerc și orice cerc poate fi parcurs în două sensuri: orar sau trigonometric.

Dacă în sens orar ne înfundăm încercând să găsim explicații pentru frica disproporționată a domnului Cărtărescu în raport cu amenințările realității de peste o lună, s-o luăm trigonometric și să căutăm răspunsul la următoarea întrebare: de pedeapsa cui s-o teme acest bine cuibărit clocitor de ouă portocalii din moment ce (cu)tremurul său terifiant ne duce cu gândul la nevroze de trădător iar el nici vorbă să-și fi trădat stăpânul, adică pe Traian Băsescu?

E limpede că se teme de pedeapsa celor ce ar urma să vină la putere. Dar aceștia, statistic și, din nou, democratic vorbind, reprezintă poporul. Într-o majoritate ce se prefigurează a depăși toate recordurile.

Să deducem din asta că, de fapt, Mircea Cărtărescu este tetanizat de perspectiva de a fi judecat de chiar propriul său popor?

Să aibă Mircea Cărtărescu sentimentul că și-a trădat poporul preacurvind cu o putere venerică? Să-l recunoască, adică, pe acesta, de stăpân adevărat? Pe poporul român?

Dacă ar fi un artist autentic, o asemenea tulburătoare revelație ar trebui să-l cuprindă mai devreme sau mai târziu. „Vocea sângelui” cum ar spune unii, ar fi cazul să triumfe și să împingă la pubela deșeurilor toxice frivola sa slăbiciune față de privilegiile trădării.

Tare mi-e teamă însă că, mai presus de a fi un artist autentic, Mircea Cărtărescu este un om vanitos care ține mai mult la încropelile sale egoiste decât la drama reală a poporului din care își trage seva.

Iar, in acest caz, toată explicația mea de mai sus cade.

Probabil că Mircea Cărtărescu nu va accepta nicicând să-și explice sudorile reci de acum prin recunoașterea păcatului de a-și fi trădat poporul în vremi de restriște; el va încerca să ne convingă că o virtute îl împinge spre astfel de angoase, virtutea de a fi de partea unui bine pe care doar o tagmă îngustă de inițiați, căreia îi aparține, îl poate sesiza și înțelege.

Mircea Cărtărescu rămâne același îndrăgostit de sine și de confortul său tutelar, care era și pe vremea  lui Ceaușescu. Așa cum atunci nu asculta Europa Liberă dar pretindea că înțelege lumea din jurul său, pe care, de fapt, o disprețuia, la fel și azi nu ascultă vaietul ieșit din 7 milioane de piepturi dar dă cu frenezie  lecții de bună purtare și vrea să fie ascultat pentru că, nu?, el este autorul de pe noptieră.

Contele de Saint GermainEditorialecartea de pe noptiera,Europa Libera,Mircea Cartarescu,tradare,Traian Basescu,vocea sangeluiMotto: Trădarea este negarea ideii de câine. Trădarea nu poate exista fără un stăpân și fără darul mușcatului. Câinele mușcă pentru a-și apăra stăpânul. Trădătorul își mușcă stăpânul. Sentimentul asociat trădării este ura. Fidelitatea este înfrățită cu iubirea. De aceea trădătorii sunt condamnați la moarte iar statornicii la confirmări repetate.   M-am tot întrebat...Blog politic si polemic