Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Ura e ca o coadă de lopată: cum calci greșit, cum te pălește între sprâncene. Teoria cuantică pe înțelesul tuturor.
Tragedia din Muntenegru a stârnit compasiunea oamenilor normali dar și răul latent din chinuite suflete de monștri.
Zilele din urmă l-am urmărit mai mult decât de obicei pe Robert Turcescu. Interesul meu brusc pentru acest personaj amputat sufletește, un interes combinat, de entomolog și parazitolog, a apărut când, pienând în căutarea diversității, l-am văzut, în propria emisiune, încercând să se sinucidă. Nu din insuportabilă suferință pentru durerea atâtor conaționali cu viața fracturată de un autobuz înghițit de o prăpastie ci din oftică față de unele acțiuni decente ale guvernului. Atitudinea lui emana ură și neîmpăcare. Vapori vineții îi accentuau cearcănele iar pe lentilele ochelarilor, de aburite ce erau de funinginea unor arderi murdare, aproape se putea scrie cu degetul ceva foarte personal, despre casa, familia și educația sa, să zicem „Șatră”.
Tot ce întreprinseseră Ponta și ai lui era desființat, impunea o demisie în masă. Celula de criză – o încropeală amatoristică, vizita lui Corlățean la locul accidentului – propagandă deșănțată, respectarea procedurilor privind anunțarea familiilor victimelor doar după identificarea morților – nepăsare și dispreț față de cei în suferință. În schimb era salutată muțenia bahică a lui Băsescu: atitudine demnă, responsabilă, de adevărat șef de stat.
Cum poți fi atât de stupid, de inconștient și autodistructiv, mă întrebam privindu-l, încât atunci când o țară întreagă empatizează cu cei loviți  de o nenorocire ieșită din comun și când autoritățile, în fine, încearcă să acționeze cu rapiditate și respect pentru aceștia, tu să bagatelizezi nu doar acțiunile întreprinse de guvern ci și  tragedia în sine? Și asta pentru că nu poți accepta, în ura ta irațională, că dușmanul tău politic ar putea trage un beneficiu de imagine din niște măsuri bine primite de populație.
Robert Turcescu ne-a mai dovedit o dată, dacă mai era nevoie, că este un infirm. Nu știu dacă nu cumva am greșit scriind mai sus că este amputat sufletește. Amputarea presupune îndepărtarea a ceva care există.  Dar oare a fost vreodată Robert Turcescu întreg la suflet? Nu cumva așa s-a născut, malformat?
În această stropșeală mizeră, în acest comportament de troacă de porci, Turcescu nu a evoluat singur.  El avea nevoie de isonari din aceiași specie, nu neapărat cu obraz negru de bazna, ca al lui, dar mangalițe, pietrani, mistreți erau bineveniți. Și i-a găsit fără efort. L-au încurajat și s-au încurajat unii pe alții în această sinucidere colectivă creaturi binecunoscute pentru grosimea tovalului lor precum Andreea Pora, Ion Cristoiu și pironul de aninat în pod funia de usturoi pe numele lui Neamțu (și nu mai știu cum).
Urâtă e ura și fără leac, când pune stăpânire pe ființe slabe. Contorsionează, chircește, și putrezește pe dinăuntru.
Scorbura Turcescu. Probabil că așa ar trebui să-i spunem de azi înainte.

Contele de Saint GermainEditorialeAndreea Pora,celula de criza,Ion Cristoiu,Neamtu,Robert Turcescu,satra,Titus Corlatean,Tragedia din Muntenegru,ura,Victor PontaUra e ca o coadă de lopată: cum calci greșit, cum te pălește între sprâncene. Teoria cuantică pe înțelesul tuturor. Tragedia din Muntenegru a stârnit compasiunea oamenilor normali dar și răul latent din chinuite suflete de monștri. Zilele din urmă l-am urmărit mai mult decât de obicei pe Robert Turcescu. Interesul...Blog politic si polemic