Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Ura e ca o coadă de lopată: cum calci greşit, cum te păleşte între sprâncene. Teoria cuantică pe înţelesul tuturor.
Tragedia din Muntenegru a stârnit compasiunea oamenilor normali dar şi răul latent din chinuite suflete de monştri.
Zilele din urmă l-am urmărit mai mult decât de obicei pe Robert Turcescu. Interesul meu brusc pentru acest personaj amputat sufleteşte, un interes combinat, de entomolog şi parazitolog, a apărut când, pienând în căutarea diversităţii, l-am văzut, în propria emisiune, încercând să se sinucidă. Nu din insuportabilă suferinţă pentru durerea atâtor conaţionali cu viaţa fracturată de un autobuz înghiţit de o prăpastie ci din oftică faţă de unele acţiuni decente ale guvernului. Atitudinea lui emana ură şi neîmpăcare. Vapori vineţii îi accentuau cearcănele iar pe lentilele ochelarilor, de aburite ce erau de funinginea unor arderi murdare, aproape se putea scrie cu degetul ceva foarte personal, despre casa, familia şi educaţia sa, să zicem “Şatră”.
Tot ce întreprinseseră Ponta şi ai lui era desfiinţat, impunea o demisie în masă. Celula de criză – o încropeală amatoristică, vizita lui Corlăţean la locul accidentului – propagandă deşănţată, respectarea procedurilor privind anunţarea familiilor victimelor doar după identificarea morţilor – nepăsare şi dispreţ faţă de cei în suferinţă. În schimb era salutată muţenia bahică a lui Băsescu: atitudine demnă, responsabilă, de adevărat şef de stat.
Cum poţi fi atât de stupid, de inconştient şi autodistructiv, mă întrebam privindu-l, încât atunci când o ţară întreagă empatizează cu cei loviţi  de o nenorocire ieşită din comun şi când autorităţile, în fine, încearcă să acţioneze cu rapiditate şi respect pentru aceştia, tu să bagatelizezi nu doar acţiunile întreprinse de guvern ci şi  tragedia în sine? Şi asta pentru că nu poţi accepta, în ura ta iraţională, că duşmanul tău politic ar putea trage un beneficiu de imagine din nişte măsuri bine primite de populaţie.
Robert Turcescu ne-a mai dovedit o dată, dacă mai era nevoie, că este un infirm. Nu ştiu dacă nu cumva am greşit scriind mai sus că este amputat sufleteşte. Amputarea presupune îndepărtarea a ceva care există.  Dar oare a fost vreodată Robert Turcescu întreg la suflet? Nu cumva aşa s-a născut, malformat?
În această stropşeală mizeră, în acest comportament de troacă de porci, Turcescu nu a evoluat singur.  El avea nevoie de isonari din aceiaşi specie, nu neapărat cu obraz negru de bazna, ca al lui, dar mangaliţe, pietrani, mistreţi erau bineveniţi. Şi i-a găsit fără efort. L-au încurajat şi s-au încurajat unii pe alţii în această sinucidere colectivă creaturi binecunoscute pentru grosimea tovalului lor precum Andreea Pora, Ion Cristoiu şi pironul de aninat în pod funia de usturoi pe numele lui Neamţu (şi nu mai ştiu cum).
Urâtă e ura şi fără leac, când pune stăpânire pe fiinţe slabe. Contorsionează, chirceşte, şi putrezeşte pe dinăuntru.
Scorbura Turcescu. Probabil că aşa ar trebui să-i spunem de azi înainte.

Contele de Saint GermainEditorialeAndreea Pora,celula de criza,Ion Cristoiu,Neamtu,Robert Turcescu,satra,Titus Corlatean,Tragedia din Muntenegru,ura,Victor PontaUra e ca o coadă de lopată: cum calci greşit, cum te păleşte între sprâncene. Teoria cuantică pe înţelesul tuturor. Tragedia din Muntenegru a stârnit compasiunea oamenilor normali dar şi răul latent din chinuite suflete de monştri. Zilele din urmă l-am urmărit mai mult decât de obicei pe Robert Turcescu. Interesul...Blog politic si polemic