Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Andrei Marga nu s-a numărat niciodată printre favoriţii mei. Prin urmare, nici nu m-am bucurat dar nici nu m-am întristat să-l văd oscilând ca un elastic de bungee jumping între numiri şi demisii spectaculoase.
Ce pot să constat însă acum, după a doua renunţare brutală a lui Victor Ponta la serviciile sale în mai puţin de un an, este că domnul Marga are totuşi o calitate rară: aceea de a şti să primească senin, fără zvârcoliri de cocoş decapitat şi fără împroşcări cu mizerii spre cei apropiaţi, sentinţele politice care-l pălesc la răstimpuri.
Din talk-show-urile de ieri despre demisia domnului Marga de la conducerea ICR am înţeles două lucruri, aproape unanim acceptate de vorbitorii informaţi:
primul, că motivaţia oficială a Comisiei de Cultură, cum că nişte rapoarte nu ar fi fost depuse în termen la Parlament,  a fost doar un pretext încropit la repezeală, cusut cu aţă albă, plin de dispreţ la adresa oamenilor care totuşi mai gândesc, drumul cel mai scurt găsit de călăuzitori grăbiţi pentru punerea în aplicare a unei decizii luate cu consens, la cel mai înalt nivel politic;
al doilea, ca domnul Marga nu a înţeles, cum nici mulţi dintre noi până aseară, că ICR, departe de a fi ceea ce-l recomandă numele, este o oficină de influenţă a serviciilor secrete, precum ambasadele şi consulatele, în care procentul zdrobitor de angajaţi îl constituie ofiţerii sub acoperire, racolerii şi informatorii şi nicidecum promotorii culturali şi oamenii de artă.
Am aflat, graţie acestui eveniment, cum sume uriaşe din bugetul ICR erau sistematic drenate spre captarea bunăvoinţei unor medii de informare occidentale, cum chiar ambasadori la Bucureşti ai unor ţări pe care noi le privim cu evlavie, muşcau din acadelele întinse prin gard de activiştii icerişti, bucurându-se să vadă direcţionate spre bugetele propriilor firme câteva miuţe sau zeci de miuţe de eurouţi sau dolărei.
Acum, că am înţeles din guri autorizate şi cu exemple dintre cele mai ilariante cum stau lucrurile la ICR, s-a născut o nouă întrebare care nu-mi dă pace: cum de Horia Roman Patapievici s-a înţeles atât de bine cu adevăraţii şefi ai oficinei pe care, chipurile, el o conducea, cum de înstelaţii generali de la SIE (dar şi SRI) l-au adoptat cu atâta căldură pe HRP şi au avut încredere să-i dea pe mână secrete compromiţătoare, cu vânzări şi cumpărări de conştiinţe?
Nu cumva ne aflăm în faţa unui agent 009 autohton, spărgând tiparele cu figura lui de puber cărunt, cu fălcuţele sale efeminate, cu papioanele sale în picăţele şi cu ciuful căzut emo pe frunte?
Parcă-l şi văd, mână în mână cu sex-simbolul Mihăieş pe post de fantasmă nocturnă,  ori cu, de câte ori îi permite misiunea şi libidoul, mai fragedul eunuc Cărtărescu, bătând la porţile Academiei suedeze pentru a oferi prietenie, pentru a transmite că bugetul României e gata să sponsorizeze, via ICR, nu doar mult râvnitul premiu Nobel pentru Mircică dar şi alte premii, undercover, pe persoană fizică, pentru respectabilii membri ai juriului.
Nu vi se pare totuşi straniu că un intelectual dintre cei mai sclifosiţi când vine vorba de comunism şi ororile acestuia dă dovadă de atâta empatie în relaţia cu progeniturile şi moştenitorii de azi ai securităţii de ieri? Mie, da.

Contele de Saint GermainCrochiul de martiAndrei Marga,Comisia de Cultura a Parlamentului,Horia Roman Patapievici,ICR,Mircea Cartarescu,Mircea Mihaies,Premiul Nobel,SIE,SRI,Victor PontaAndrei Marga nu s-a numărat niciodată printre favoriţii mei. Prin urmare, nici nu m-am bucurat dar nici nu m-am întristat să-l văd oscilând ca un elastic de bungee jumping între numiri şi demisii spectaculoase. Ce pot să constat însă acum, după a doua renunţare brutală a lui Victor Ponta la...Blog politic si polemic