Românul Tătărușanu
Pentru cei care nu știu, Tătărușanu este  tânărul portar titular al echipei naționale de fotbal a României. Cel care a apărat ieri, în meciul cu Franța. Meciul era considerat decisiv pentru că, doar învingând Franța, ne păstram șansele de calificare la Turneul Final al Campionatului European.
În minutul 85 s-a întâmplat ceva bizar. La scorul de 0-0, Tătărușanu a început să tragă de timp. Ieșise o minge în out de poartă și, în loc să ceară rapid copiilor de serviciu o altă minge pe care să o repună în joc, a pornit tacticos spre colțul terenului să o recupereze exact pe cea care ieșise. Apoi, tot tacticos, la pas, a revenit spre poartă, a aranjat cu meticulozitate mingea exact la colțul careului de 6 metri, a făcut câțiva pași înapoi, bine cântăriți, de parcă urma să execute o lovitură de pedeapsă la rugby. A privit meditativ, vizionar, spre jucătorii ambelor echipe, îngrămădiți undeva la centrul terenului, a bătut cu vârful bocangului în gazon pentru a se încărca de energie și, într-un gest de mare sacrificu, s-a îndurat să degajeze.
Nu-mi venea să cred. Echipa României juca acasă, sprijinită de un public frenetic, Â care spera cu disperare în golul victoriei pe acest final de meci. Mai erau doar 5 minute de joc iar noi, în loc să încercăm a valorifica fiecare secundă, în loc să ne năpustim cu toate forțele spre poarta adversă pentru a reuși miraculosul gol, în loc să credem în șansa noastră și să ne-o jucăm până la capăt, noi, prin Tătărușanu și indirect prin Pițurcă, altfel guraliv dar de data neadmonestându-și jucătorul nici măcar cu un gest, Â trăgeam de timp.
Scena s-a repetat aproape identic și în minutul 92 când doar câteva secunde ne mai despărțeau de un final nefericit al meciului. Același Tătărușanu mișcându-se cu încetinitorul, același Pițurcă privindu-l îngăduitor. Doar publicul, exasperat, și-a schimbat atitudinea. A renunțat la încurajări și a început să-i fluiere pe ai noștri cu toată frustrarea de a se fi văzut încă o dată trădat, cu tot năduful speranțelor înșelate.
Mă gândeam în acele clipe la sârbi, la croați, la nemți, la devotamentul și la puterea  lor exemplară de luptă. La spiritul de sacrificiu și la superbul orgoliu național de care sportivii acestor popoare (și nu numai sportivii) dau dovadă la fiecare competiție in care prestigiul țării lor este în joc.
În vreme ce românul Tătărușanu trăgea senin de timp, sfidând așteptările unei întregi țări, știind însă că-i face astfel pe plac lui Nea Piți. Se gândeau ambii, probabil, la propriile palmaresuri: încă un meci fără gol, încă un meci fără înfrângere.
Să fie egoism, să fie prostie, să fie defetism, să fie resemnare? Oricare dintre acestea ar fi, sau toate laolaltă, un lucru e clar: ne caracterizează ca popor. Altfel nu am accepta atât de impasibili să renunțăm la o luptă înainte ca aceasta să se fi încheiat.
https://www.conteledesaintgermain.ro/romanul-tatarusanu/07-09-2011Editorialecalificare,nationala de fotbal a Romaniei,Piturca,Romania - Franta,Tatarusanu,tras de timpPentru cei care nu știu, Tătărușanu este  tânărul portar titular al echipei naționale de fotbal a României. Cel care a apărat ieri, în meciul cu Franța. Meciul era considerat decisiv pentru că, doar învingând Franța, ne păstram șansele de calificare la Turneul Final al Campionatului European. În minutul 85 s-a...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint GermainComentarii prin Facebook:
Campionatul european din 2000. Al doilea meci al României în grupe, cu Portugalia. Prin minutul 90, mingea iese din teren în apropierea careului portugez, Contra (unul dintre mucoșii echipei, la vremea respectivă,alturi de Chivu și Mutu) bate repede, sperând să-i prindă pe picior greșit pe portughezi. Ei bine, și-a prins pe picior greșit coechipierii, iar portughezii au plecat pe contra atac și au marcat singurul gol al meciului. După meci, toate oalele s-au spart în capul lui Contra. Asta în ciuda faptului că obiectivul declarat al României înainte de meci era victoria (la vremea respectivă, România era mai bine cotată ca Portugalia), nu remiza, care nu ne încălzea prea mult după meciul precedent, un egal cu o echipă a Germaniei absolut jenantă (care ulterior a fost zdrobită atât de Anglia, cât și de Portugalia).
Ce vreau să zic cu povestea asta e că nu Tătărușanu e o excepție în țara noastră, ci Contra a fost, în 2000. Nu cunosc prea mulți români care să lupte pentru un obiectiv, cu riscul de a îl rata și de a suferi oprobiul public.
Cum ai intuit și tu, eu sunt convins că obiectivul lui Pițurcă în acest meci a fost “să nu se facă de râs”, adică să arate un joc călduț și să spună că se pregătește pentru următoarea campanie. Pentru ratarea obiectivului, anume calificarea la Europene, avea deja scuza pregătită: greaua moștenire.