Românul Tătăruşanu
Pentru cei care nu ştiu, Tătăruşanu este tânărul portar titular al echipei naţionale de fotbal a României. Cel care a apărat ieri, în meciul cu Franţa. Meciul era considerat decisiv pentru că, doar învingând Franţa, ne păstram şansele de calificare la Turneul Final al Campionatului European.
În minutul 85 s-a întâmplat ceva bizar. La scorul de 0-0, Tătăruşanu a început să tragă de timp. Ieşise o minge în out de poartă şi, în loc să ceară rapid copiilor de serviciu o altă minge pe care să o repună în joc, a pornit tacticos spre colţul terenului să o recupereze exact pe cea care ieşise. Apoi, tot tacticos, la pas, a revenit spre poartă, a aranjat cu meticulozitate mingea exact la colţul careului de 6 metri, a făcut câţiva paşi înapoi, bine cântăriţi, de parcă urma să execute o lovitură de pedeapsă la rugby. A privit meditativ, vizionar, spre jucătorii ambelor echipe, îngrămădiţi undeva la centrul terenului, a bătut cu vârful bocangului în gazon pentru a se încărca de energie şi, într-un gest de mare sacrificu, s-a îndurat să degajeze.
Nu-mi venea să cred. Echipa României juca acasă, sprijinită de un public frenetic, care spera cu disperare în golul victoriei pe acest final de meci. Mai erau doar 5 minute de joc iar noi, în loc să încercăm a valorifica fiecare secundă, în loc să ne năpustim cu toate forţele spre poarta adversă pentru a reuşi miraculosul gol, în loc să credem în şansa noastră şi să ne-o jucăm până la capăt, noi, prin Tătăruşanu şi indirect prin Piţurcă, altfel guraliv dar de data neadmonestându-şi jucătorul nici măcar cu un gest, trăgeam de timp.
Scena s-a repetat aproape identic şi în minutul 92 când doar câteva secunde ne mai despărţeau de un final nefericit al meciului. Acelaşi Tătăruşanu mişcându-se cu încetinitorul, acelaşi Piţurcă privindu-l îngăduitor. Doar publicul, exasperat, şi-a schimbat atitudinea. A renunţat la încurajări şi a început să-i fluiere pe ai noştri cu toată frustrarea de a se fi văzut încă o dată trădat, cu tot năduful speranţelor înşelate.
Mă gândeam în acele clipe la sârbi, la croaţi, la nemţi, la devotamentul şi la puterea lor exemplară de luptă. La spiritul de sacrificiu şi la superbul orgoliu naţional de care sportivii acestor popoare (şi nu numai sportivii) dau dovadă la fiecare competiţie in care prestigiul ţării lor este în joc.
În vreme ce românul Tătăruşanu trăgea senin de timp, sfidând aşteptările unei întregi ţări, ştiind însă că-i face astfel pe plac lui Nea Piţi. Se gândeau ambii, probabil, la propriile palmaresuri: încă un meci fără gol, încă un meci fără înfrângere.
Să fie egoism, să fie prostie, să fie defetism, să fie resemnare? Oricare dintre acestea ar fi, sau toate laolaltă, un lucru e clar: ne caracterizează ca popor. Altfel nu am accepta atât de impasibili să renunţăm la o luptă înainte ca aceasta să se fi încheiat.
https://www.conteledesaintgermain.ro/romanul-tatarusanu/07-09-2011Editorialecalificare,nationala de fotbal a Romaniei,Piturca,Romania - Franta,Tatarusanu,tras de timpPentru cei care nu ştiu, Tătăruşanu este tânărul portar titular al echipei naţionale de fotbal a României. Cel care a apărat ieri, în meciul cu Franţa. Meciul era considerat decisiv pentru că, doar învingând Franţa, ne păstram şansele de calificare la Turneul Final al Campionatului European. În minutul 85 s-a...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint GermainComentarii prin Facebook:
Campionatul european din 2000. Al doilea meci al României în grupe, cu Portugalia. Prin minutul 90, mingea iese din teren în apropierea careului portugez, Contra (unul dintre mucoşii echipei, la vremea respectivă,alturi de Chivu şi Mutu) bate repede, sperând să-i prindă pe picior greşit pe portughezi. Ei bine, şi-a prins pe picior greşit coechipierii, iar portughezii au plecat pe contra atac şi au marcat singurul gol al meciului. După meci, toate oalele s-au spart în capul lui Contra. Asta în ciuda faptului că obiectivul declarat al României înainte de meci era victoria (la vremea respectivă, România era mai bine cotată ca Portugalia), nu remiza, care nu ne încălzea prea mult după meciul precedent, un egal cu o echipă a Germaniei absolut jenantă (care ulterior a fost zdrobită atât de Anglia, cât şi de Portugalia).
Ce vreau să zic cu povestea asta e că nu Tătăruşanu e o excepţie în ţara noastră, ci Contra a fost, în 2000. Nu cunosc prea mulţi români care să lupte pentru un obiectiv, cu riscul de a îl rata şi de a suferi oprobiul public.
Cum ai intuit şi tu, eu sunt convins că obiectivul lui Piţurcă în acest meci a fost ”să nu se facă de râs”, adică să arate un joc călduţ şi să spună că se pregăteşte pentru următoarea campanie. Pentru ratarea obiectivului, anume calificarea la Europene, avea deja scuza pregătită: greaua moştenire.