Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Unul dintre prietenii mei mi-a spus pe neașteptate duminică, la tenis, în pauza dintre ghemuri: „totuși trebuie să accepți că Alexandrescu a șantajat. Ceea ce a făcut el este șantaj clar”.
Un asemenea subiect, adus în discuție într-un asemenea moment, trădează o frământare care merită puțină atenție. Deci amicul meu vroia să-mi facă un bine, sa-mi atragă atenția că greșesc și să mă convingă, cumva, să nu perseverez în greșeală.
Ajuns acasă am recitit ultimele postări de pe blog și comentariile generate de acestea. Inclusiv ale bufonului meu expatriat, pe care îl înfuriasem într-atât cu bietele mele opinii încât, de nervi, a comis un ditamai dezacordul chiar în a doua frază a lecției parfumate, îmbălsămate, pe care se străduise a mi-o administra cu și mai mult entuziasm critic și san-antonian decât mă obișnuise.
Unde oi fi zis eu că Alexandrescu e nevinovat? Unde i-oi fi luat eu apărarea individului, încât să-mi atrag oprobriul celor amintiți, inclusiv al vigilentei și nemiloasei Corina? Pentru că îmi aminteam perfect cu ce sentimente comentasem arestarea lui Alexandrescu: nu îmi propusesem nicio clipă să fiu avocatul lui ci doar criticul justiției făcute  discriminatoriu.
În „De ce e Băsescu genial” ideea pe care încercam s-o subliniez era că omu”™ din titlu, ca în caftelile de interlopi, a lovit primul și imediat cu arma pe care i-o pusese în mână Ponta, fără vreun „en garde” sau gong care să prevină combatanții asupra deschiderii ostilităților.
Singura aluzie la Alexandrescu în acel text era următoarea: „Tehnici de negocieri contractuale încadrate la șantaj( când nu e posibil acest lucru, cu puțină nesimțire juridică?)”. Probabil că aș fi fost mai bine ințeles dacă puneam „negocieri” între ghilimele. Într-adevăr, doream să semnalez un abuz, dar nu un abuz în sensul că ceva corect era prezentat ca un șantaj ci că o formă de presiune asimilabilă șantajului este penalizată prompt în acest caz (care vizează, la limită, USL) dar a fost trecută cu vederea în multe alte cazuri mult mai evidente ca acesta și cu consecințe sociale mult mai grave doar pentru că protagoniștii erau din tabăra lui Băsescu. Sau era chiar el, dacă ne gândim la episodul Aspazia Cojocaru de la invalidarea referendumului. Pentru că refuz a crede că vreun cititor al acestui blog poate avea naivitatea să-și închipuie vreo clipă că la respectiva doamnă nu a fost vorba de șantaj.
În „Despre mizeria umană” nu a fost niciun germene de pledoarie pro Alexandrescu ci doar o lupă pusă pe un vierme care, știut fiind că murdărește tot, a avut nesimțirea să atingă un cuvânt din vocabularul puținelor atribute care innobilează ființa umană, cuvântul „prietenie”. Faptul că prietenul o fi, la rândul său, un infractor, un șantajist, în loc să-mi șubrezească susținerea, mi-o întărește: numindu-l prieten (la timpul prezent) deși cunoști toate astea despre el, înseamnă că: sau l-ai acceptat cu defectele lui cu tot (și atunci nu ar trebui să-l trădezi), sau nu-l mai consideri prieten cu adevărat și atunci ar trebui să eviți apelativul respectiv (mai ales în contextul dat).
Pe aceeași temă, am tot încercat (zadarnic) să prind tâlcul unei fraze cu care m-a împroșcat bufonul meu (@Emigrant), nepotrivit de diareic de această dată pentru un rol atât de important:
„Ai atins maximul de incoerenta pe care-l asteptam de la un activist zelos ca tine.
Deci ingerul de la Hantena 3, acest caracter impecabil si deasupra oricarei banuieli, acest exemplu de cinste si corectitudine a fost tradat de bunul sau prieten, „carcinomul” nea mitica de la liga.
Vin imediat, ma duc sa ma cac pe mine de ras”.
În afara frazei de la sfârșit, plină de naturalete si un umor robust, cel mai probabil de extracție autobiografică,  restul sunt icnete de stomac deranjat. Incontinența lui naște chiorăituri despre incoerența mea (?!?). Poate aș fi putut trece drept incoerent (așa, de dragul dialogului) dacă aș fi afirmat pe undeva ce mi se reproseaza, că Alexandrescu e un „înger” sau un „caracter impecabil și deasupra oricărei bănuieli)”. Nu am făcut-o însă, și, de aceea, fiind vorba (cu probe) despre un deranjament neurovegetativ vă cer indulgență pentru paiață.
Ceea ce se profilează tot mai clar, de când cu declinul băsismului în România, este o căutare asiduă din partea taberei împinsă spre făraș (dar cu control asupra justiției), a unor teme de incriminare juridică a adversarilor politici, prin care aceștia să poată fi nu doar intimidați dar și discreditați în ochii populației.
A fost intai tema plagiatului (căreia i-am reproșat nu justețea ci aplicarea discriminatorie), acum este tema șantajului (căreia îi reproșez același lucru). La ce să ne mai așteptăm oare, spre satisfacția puriștilor și a principialilor?
Risc o sugestie: rele practici în familie. La  câte divorțuri sunt în România (cu dosarele aferente, împănate cu acuzații de păruieli conjugale, ca să nu mai vorbesc de adultere), practic nu scapă nimeni cu de la două mariaje în sus la activ. Și ne mai și distrăm.
Spectacolul a început. A atacat DNA-ul lui Kovesi-Băsescu, se pregătește Parchetul General al lui Nițu-Ponta. Va fi mișto, ce mai…

Vom trăi și vom zâmbi!

Contele de Saint GermainEditorialeAlexandrescu Antene,Aspazia Cojocaru,Basescu,bufon,DNA,Kovesi,Nitu,paiata,Parchetul General,PontaUnul dintre prietenii mei mi-a spus pe neașteptate duminică, la tenis, în pauza dintre ghemuri: 'totuși trebuie să accepți că Alexandrescu a șantajat. Ceea ce a făcut el este șantaj clar'. Un asemenea subiect, adus în discuție într-un asemenea moment, trădează o frământare care merită puțină atenție. Deci amicul...Blog politic si polemic