Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Aseară, când a ajuns acasă, soţia mea m-a citit dintr-o privire:
– Eşti vesel, ce s-a întâmplat?
După două zile de posomoreală se produsese, într-adevăr, o schimbare în starea mea de spirit:
– Antonescu, ăsta… – am chicotit eu.
– Ce-a mai făcut?
– Ca la cadril: un pas în spate, doi în faţă. După ce ieri şi-a dat demisia, azi a contraatacat fulgerător: înscrierea PNL în PPE şi deschiderea negocierilor cu Blaga şi Ungureanu.
I-am zâmbit, privind-o încrezător. S-a întunecat vizibil:
– Şi astea sunt motive de bucurie? Că şi-a desăvârşit trădarea?! Că le-a dat apă la moară celor care-l critică şi-i cântă în strună lui Ponta?

Cel mai preţios şi fidel suporter al meu în toate luptele politice pe care le-am dus pe acest blog se arăta nedumerit, dezamăgit, contrariat de ceea ce tocmai auzise din gura mea.
Toată noaptea n-am dormit. A fost o noapte de îndoieli. M-a urmărit acea privire consternată şi tăcerea convenţională, lipsită de cel mai mic reproş, care a urmat apoi până ne-am dus la culcare.

Am încercat să analizez. Să găsesc explicaţii. Cum de a fost posibilă o schimbare atât de bruscă în preferinţele mele? E ea profundă sau indusă de ceva conjunctural? M-o fi hipnotizat cineva, m-oi fi lăsat înşelat de vreo manipulare subtilă? Cum să mă bucur de nişte fapte care cu numai câteva săptămâni în urmă m-ar fi scandalizat şi m-ar fi împins să scriu critici virulente? Hai, lasă asta cu PPE dar alianţă cu MRU şi Blaga? Doamne Dumnezeule!!!
***
Analiza mea nocturnă nu a fost deloc una indulgentă cu mine. Ştiu, când mă iau în vizor, să folosesc aceleaşi tratamente nemiloase pe care le aplic, fără anestezie, tuturor clienţilor mei politici de pe aceste pagini.
În primul rând am vrut să verific dacă aşa zisa bucurie pe care mi-au produs-o evenimentele evocate vine din raţiune sau din altceva. Am găsit nişte explicaţii cu iz raţional dar, mult mai puternice decât acestea, mi s-au părut pungile de revoltă afectivă pe care le-am descoperit plutind în mine şi apăsând dureros pe nişte centri sensibili din subconştient.
Una dintre încăpăţânările cu care mă mândresc este aceea de a nu mă lăsa hrănit cu boluri pre-mestecate de alţii. Ritualul meu de produs judecăţi şi de tras concluzii include ascultarea tuturor opiniilor, apoi o detaşare deliberativă eu cu mine şi cu criteriile mele iar în final verdictul.
Procedeul acesta m-a condus, imediat după ruperea USL, spre o profundă şi neaşteptată falie: aceea între mine şi Antena 3. Oricine poate verifica cerbicia şi ataşamentul cu care am apărat, timp de mai bine de 3 ani, acest post de televiziune pe care nu m-am sfiit să-l preţuiesc ca pe şi să-l compar cu Radio Europa Liberă de pe vremea lui Ceauşescu. Ei bine, decepţia pe care cei de la A3 mi-au provocat-o prin partizanatul lor deşănţat, prin tratarea ruperii USL în avantajul unei singure părţi (aceea căreia îi aparţinea Dan Voiculescu şi partiduleţul său), a fost pentru mine de magnitudinea unei trădări adulterine. Acela a fost momentul cheie în care m-am poziţionat net şi dintr-o solidaritate cavalerească (dar nu numai) de partea victimei acestei nedreptăţi strigătoare la cer, adică de partea lui Crin Antonescu.
În timp, pe măsură ce efectele devastatoare asupra unuia dintre cei doi fraţi politici, pe care ani de zile i-am tratat cu egală speranţă şi încredere, se accentuau monstruos, “graţie” linşajului mediatic de la A3 (la care s-a adăugat cu entuziasmul şi vivacitatea specifice serviciilor secrete şi RTV), m-am ataşat tot mai mult de victima acestui complot disproporţionat. Am devenit un susţinător al său, atât cu argumente raţionale cât şi cu argumente afective.
În paralel cu decepţia A3 a mai acţionat ceva: redeşteptarea şi amplificarea unei angoase pe care o credeam vindecată: cea legată de lăcomia balaurului pesedist, cu capete în multe judeţe, ce ajunsese la apogeu în perioada Adrian Năstase.
Constatam modul perfid în care Victor Ponta conspira la distrugerea PNL şi a lui Crin Antonescu şi mă îngrozeam cu fiecare nouă acţiune pusă la cale de acesta. Asaltul declanşat în teritoriu pentru a racola/cumpăra primari liberali, embargoul mediatic la adresa lui Antonescu, fluturarea lozincii USL trăieşte, penibila diversiune cu Tăriceanu (întâi uns şef la Senat şi apoi împins la loc în PNL cu misiunea de a-l prelua si preda PSD), folosirea lui Mircea Diaconu ca mijloc de sifonare spre nimic a unor voturi liberale… Iată doar câteva dintre acţiunile definitorii privind apetenţa pentru putere prin orice mijloace ale unui lider politic ce este gonflat cu metanul (explozibil) a tot felul de forţe oculte ce-şi doresc instalarea lui la Cotroceni.
Iată, în mare, motivele afective care au contribuit la radicalizarea apropierii mele de Crin Antonescu. Motivele raţionale le-am expus în articolele mele precedente, nu le voi relua acum.

Cum rămâne insă cu bucuria mea pentru trădările lui Crin consemnate prin trecerea la PPE şi intrarea în negocieri cu MRU şi Blaga? Este ea reală? Este morală? Sunt aceste trădări tolerabile?

Nu! Bucuria mea nu este reală. Şi nu este reală pentru că aceste soluţii propuse de Antonescu nu sunt morale.

Atunci, era bucurie sau ce era starea cu care am contrariat-o (dezamăgit-o, descumpănit-o) pe soţia mea (şi pe unii dintre cei care mă citesc pe acest blog)?
Eu cred că a fost un fel de depresurizare, ca atunci când echipa ta favorită înscrie în ultimul minut un gol cu mâna şi scapă de retrogradare.

Crin Antonescu a acţionat ieri sub imperiul unei stări de urgenţă. E clar că aceste mişcări au fost premeditate şi există o logică clară a înlănţuirii lor, dar nu sunt foarte sigur că ele ar fi fost declanşate vreodată (sau declanşate acum) dacă rezultatul alegerilor ar fi fost unul bun pentru PNL. După ce, însă, şi-a anunţat demisia (precedată şi de cea a lui Johannis, surprizătoare şi cu mare potenţial demobilizator în PNL), Antonescu avea de ales între a se resemna şi a asista la destrămarea partidului sau a încerca să facă ceva pentru a-şi salva partidul (dar şi proiectul său individual, de candidat la preşedinţie). A ales varianta acţiunii, chiar dacă ştia că golurile sale, înscrise cu procedee discutabile, îi vor aduce valuri de critici.
Întrebarea dacă bucuria mea este morală nu îşi mai are obiectul din moment ce am recunoscut că nu a fost reală. În schimb, întrebarea dacă “trădările lui Crin sunt tolerabile?” chiar merită o încercare de răspuns.

În plan strict uman cred că trădarea reprezintă unul dintre păcatele capitale, printre cele mai dificil de uitat şi de iertat. În plan politic însă, operând cu aceeaşi exigenţă ar însemna, practic, să desfiinţăm orice politician. Nu cred că poate cineva să indice un singur politician de vârf (nu din România şi de azi ci de pe mapamond şi din istorie) care să reziste unui test real de conformare la preceptele moralităţii creştine.
Asta înseamnă că judecăţile de valoare în materie de moralitate politică trebuie făcute prin comparaţie şi nu prin raportare la absolut.

Crin Antonescu îşi crease în percepţia electoratului imaginea omului moral, incoruptibil, care nu are avere şi care îşi respectă principiile şi cuvântul. După ultimele sale mişcări politice această idealizare trebuie scoasă din ramă şi înlocuită cu portretul real. Niciuna dintre virtuţile enunţate anterior nu rezistă unei confruntări temeinice cu originalul. Iată, Crin Antonescu mai şi trădează, mai şi minte, mai se şi schimbă după timpul probabil, mai şi linge unde a scuipat, mai şi scuipă unde-a lins, să nu ne iluzionăm că ar fi vreun infailibil.
Dacă este mai bun sau mai rău decât ceilalţi cu care este în competiţie va decide fiecare după criteriile şi capul din dotare.

Spre dimineaţă m-am pus doar parţial de acord cu preferinţele mele de dinaintea culcării. Trecerea PNL la PPE mi se pare în continuare şi din ce în ce mai mult o mutare inspirată. În schimb deschiderea de negocieri cu Blaga şi, mai ales, cu MRU, nu-mi inspiră deloc încredere. Aceştia, şi tot ce va mai veni din zona portocalie, prezintă un imens risc de readucere a lui Băsescu în prim plan. Să ne închipuim că toţi vor face sluj în faţa lui Antonescu pentru a pune de-o dreaptă unită în jurul lui, promiţându-i susţinerea la prezidenţiale şi, cu o lună înainte de alegeri, la ordinul lui Traian Băsescu – capelmaistru, Antonescu va fi prins într-o ambuscadă (cu ajutorul serviciilor, cu ajutorul DNA, cu ajutorul licuriciului) şi dat la o parte. În fruntea întregii construcţii de dreapta va putea fi instalat un înlocuitor convenabil pregătit dinainte după metoda “Dragă Stolo” (să zicem MRU, să zicem Predoiu) şi, în deruta produsă, totul va deveni, după aceea, posibil.

Dar, pe tema asta, vom mai discuta. Pe măsură ce se vor mai clarifica lucrurile, pe măsură ce mă voi mai clarifica eu însumi.

Contele de Saint GermainEditorialeAntena 3,Ceausescu,Dan Voiculescu,MRU,PNL,PPE,Predoiu,Radio Europa Libera,RTV,USL,Vasile Blaga,Victor PontaAseară, când a ajuns acasă, soţia mea m-a citit dintr-o privire: - Eşti vesel, ce s-a întâmplat? După două zile de posomoreală se produsese, într-adevăr, o schimbare în starea mea de spirit: - Antonescu, ăsta... - am chicotit eu. - Ce-a mai făcut? - Ca la cadril: un pas în spate, doi în faţă....Blog politic si polemic