Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Aseară, când a ajuns acasă, soția mea m-a citit dintr-o privire:
– Ești vesel, ce s-a întâmplat?
După două zile de posomoreală se produsese, într-adevăr, o schimbare în starea mea de spirit:
– Antonescu, ăsta… – am chicotit eu.
– Ce-a mai făcut?
– Ca la cadril: un pas în spate, doi în față. După ce ieri și-a dat demisia, azi a contraatacat fulgerător: înscrierea PNL în PPE și deschiderea negocierilor cu Blaga și Ungureanu.
I-am zâmbit, privind-o încrezător. S-a întunecat vizibil:
– Și astea sunt motive de bucurie? Că și-a desăvârșit trădarea?! Că le-a dat apă la moară celor care-l critică și-i cântă în strună lui Ponta?

Cel mai prețios și fidel suporter al meu în toate luptele politice pe care le-am dus pe acest blog se arăta nedumerit, dezamăgit, contrariat de ceea ce tocmai auzise din gura mea.
Toată noaptea n-am dormit. A fost o noapte de îndoieli. M-a urmărit acea privire consternată și tăcerea convențională, lipsită de cel mai mic reproș, care a urmat apoi până ne-am dus la culcare.

Am încercat să analizez. Să găsesc explicații. Cum de a fost posibilă o schimbare atât de bruscă în preferințele mele? E ea profundă sau indusă de ceva conjunctural? M-o fi hipnotizat cineva, m-oi fi lăsat înșelat de vreo manipulare subtilă? Cum să mă bucur de niște fapte care cu numai câteva săptămâni în urmă m-ar fi scandalizat și m-ar fi împins să scriu critici virulente? Hai, lasă asta cu PPE dar alianță cu MRU și Blaga? Doamne Dumnezeule!!!
***
Analiza mea nocturnă nu a fost deloc una indulgentă cu mine. Știu, când mă iau în vizor, să folosesc aceleași tratamente nemiloase pe care le aplic, fără anestezie, tuturor clienților mei politici de pe aceste pagini.
În primul rând am vrut să verific dacă așa zisa bucurie pe care mi-au produs-o evenimentele evocate vine din rațiune sau din altceva. Am găsit niște explicații cu iz rațional dar, mult mai puternice decât acestea, mi s-au părut pungile de revoltă afectivă pe care le-am descoperit plutind în mine și apăsând dureros pe niște centri sensibili din subconștient.
Una dintre încăpățânările cu care mă mândresc este aceea de a nu mă lăsa hrănit cu boluri pre-mestecate de alții. Ritualul meu de produs judecăți și de tras concluzii include ascultarea tuturor opiniilor, apoi o detașare deliberativă eu cu mine și cu criteriile mele iar în final verdictul.
Procedeul acesta m-a condus, imediat după ruperea USL, spre o profundă și neașteptată falie: aceea între mine și Antena 3. Oricine poate verifica cerbicia și atașamentul cu care am apărat, timp de mai bine de 3 ani, acest post de televiziune pe care nu m-am sfiit să-l prețuiesc ca pe și să-l compar cu Radio Europa Liberă de pe vremea lui Ceaușescu. Ei bine, decepția pe care cei de la A3 mi-au provocat-o prin partizanatul lor deșănțat, prin tratarea ruperii USL în avantajul unei singure părți (aceea căreia îi aparținea Dan Voiculescu și partidulețul său), a fost pentru mine de magnitudinea unei trădări adulterine. Acela a fost momentul cheie în care m-am poziționat net și dintr-o solidaritate cavalerească (dar nu numai) de partea victimei acestei nedreptăți strigătoare la cer, adică de partea lui Crin Antonescu.
În timp, pe măsură ce efectele devastatoare asupra unuia dintre cei doi frați politici, pe care ani de zile i-am tratat cu egală speranță și încredere, se accentuau monstruos, „grație” linșajului mediatic de la A3 (la care s-a adăugat cu entuziasmul și vivacitatea specifice serviciilor secrete și RTV), m-am atașat tot mai mult de victima acestui complot disproporționat. Am devenit un susținător al său, atât cu argumente raționale cât și cu argumente afective.
În paralel cu decepția A3 a mai acționat ceva: redeșteptarea și amplificarea unei angoase pe care o credeam vindecată: cea legată de lăcomia balaurului pesedist, cu capete în multe județe, ce ajunsese la apogeu în perioada Adrian Năstase.
Constatam modul perfid în care Victor Ponta conspira la distrugerea PNL și a lui Crin Antonescu și mă îngrozeam cu fiecare nouă acțiune pusă la cale de acesta. Asaltul declanșat în teritoriu pentru a racola/cumpăra primari liberali, embargoul mediatic la adresa lui Antonescu, fluturarea lozincii USL trăiește, penibila diversiune cu Tăriceanu (întâi uns șef la Senat și apoi împins la loc în PNL cu misiunea de a-l prelua si preda PSD), folosirea lui Mircea Diaconu ca mijloc de sifonare spre nimic a unor voturi liberale… Iată doar câteva dintre acțiunile definitorii privind apetența pentru putere prin orice mijloace ale unui lider politic ce este gonflat cu metanul (explozibil) a tot felul de forțe oculte ce-și doresc instalarea lui la Cotroceni.
Iată, în mare, motivele afective care au contribuit la radicalizarea apropierii mele de Crin Antonescu. Motivele raționale le-am expus în articolele mele precedente, nu le voi relua acum.

Cum rămâne insă cu bucuria mea pentru trădările lui Crin consemnate prin trecerea la PPE și intrarea în negocieri cu MRU și Blaga? Este ea reală? Este morală? Sunt aceste trădări tolerabile?

Nu! Bucuria mea nu este reală. Și nu este reală pentru că aceste soluții propuse de Antonescu nu sunt morale.

Atunci, era bucurie sau ce era starea cu care am contrariat-o (dezamăgit-o, descumpănit-o) pe soția mea (și pe unii dintre cei care mă citesc pe acest blog)?
Eu cred că a fost un fel de depresurizare, ca atunci când echipa ta favorită înscrie în ultimul minut un gol cu mâna și scapă de retrogradare.

Crin Antonescu a acționat ieri sub imperiul unei stări de urgență. E clar că aceste mișcări au fost premeditate și există o logică clară a înlănțuirii lor, dar nu sunt foarte sigur că ele ar fi fost declanșate vreodată (sau declanșate acum) dacă rezultatul alegerilor ar fi fost unul bun pentru PNL. După ce, însă, și-a anunțat demisia (precedată și de cea a lui Johannis, surprizătoare și cu mare potențial demobilizator în PNL), Antonescu avea de ales între a se resemna și a asista la destrămarea partidului sau a încerca să facă ceva pentru a-și salva partidul (dar și proiectul său individual, de candidat la președinție). A ales varianta acțiunii, chiar dacă știa că golurile sale, înscrise cu procedee discutabile, îi vor aduce valuri de critici.
Întrebarea dacă bucuria mea este morală nu își mai are obiectul din moment ce am recunoscut că nu a fost reală. În schimb, întrebarea dacă „trădările lui Crin sunt tolerabile?” chiar merită o încercare de răspuns.

În plan strict uman cred că trădarea reprezintă unul dintre păcatele capitale, printre cele mai dificil de uitat și de iertat. În plan politic însă, operând cu aceeași exigență ar însemna, practic, să desființăm orice politician. Nu cred că poate cineva să indice un singur politician de vârf (nu din România și de azi ci de pe mapamond și din istorie) care să reziste unui test real de conformare la preceptele moralității creștine.
Asta înseamnă că judecățile de valoare în materie de moralitate politică trebuie făcute prin comparație și nu prin raportare la absolut.

Crin Antonescu își crease în percepția electoratului imaginea omului moral, incoruptibil, care nu are avere și care își respectă principiile și cuvântul. După ultimele sale mișcări politice această idealizare trebuie scoasă din ramă și înlocuită cu portretul real. Niciuna dintre virtuțile enunțate anterior nu rezistă unei confruntări temeinice cu originalul. Iată, Crin Antonescu mai și trădează, mai și minte, mai se și schimbă după timpul probabil, mai și linge unde a scuipat, mai și scuipă unde-a lins, să nu ne iluzionăm că ar fi vreun infailibil.
Dacă este mai bun sau mai rău decât ceilalți cu care este în competiție va decide fiecare după criteriile și capul din dotare.

Spre dimineață m-am pus doar parțial de acord cu preferințele mele de dinaintea culcării. Trecerea PNL la PPE mi se pare în continuare și din ce în ce mai mult o mutare inspirată. În schimb deschiderea de negocieri cu Blaga și, mai ales, cu MRU, nu-mi inspiră deloc încredere. Aceștia, și tot ce va mai veni din zona portocalie, prezintă un imens risc de readucere a lui Băsescu în prim plan. Să ne închipuim că toți vor face sluj în fața lui Antonescu pentru a pune de-o dreaptă unită în jurul lui, promițându-i susținerea la prezidențiale și, cu o lună înainte de alegeri, la ordinul lui Traian Băsescu – capelmaistru, Antonescu va fi prins într-o ambuscadă (cu ajutorul serviciilor, cu ajutorul DNA, cu ajutorul licuriciului) și dat la o parte. În fruntea întregii construcții de dreapta va putea fi instalat un înlocuitor convenabil pregătit dinainte după metoda „Dragă Stolo” (să zicem MRU, să zicem Predoiu) și, în deruta produsă, totul va deveni, după aceea, posibil.

Dar, pe tema asta, vom mai discuta. Pe măsură ce se vor mai clarifica lucrurile, pe măsură ce mă voi mai clarifica eu însumi.

Contele de Saint GermainEditorialeAntena 3,Ceausescu,Dan Voiculescu,MRU,PNL,PPE,Predoiu,Radio Europa Libera,RTV,USL,Vasile Blaga,Victor PontaAseară, când a ajuns acasă, soția mea m-a citit dintr-o privire: - Ești vesel, ce s-a întâmplat? După două zile de posomoreală se produsese, într-adevăr, o schimbare în starea mea de spirit: - Antonescu, ăsta... - am chicotit eu. - Ce-a mai făcut? - Ca la cadril: un pas în spate, doi în față....Blog politic si polemic