Scorul acestui articol
[Total: 1 voturi. Media: 4]

Cât a trăit USL, am fost un convins și energic susținător al său, de pe baricada PNL. PNL mi se părea, din oferta politică disponibilă, partidul mai spălățel, mai educat, mai emancipat. Se trăgea și dintr-o familie în care cuvinte precum principii, iluminism, patriotism, valori individuale, inițiativă personală nu sunau chiar ca niște neologisme, ceea ce îi dădea un plus de credibilitate și atractivitate. Pe de altă parte însă, eram conștient că deținea în profilul său și reversul acestor calități: fragilitate fizică, o bază mai redusă de simpatizanți, un aer elitist care-l vulnerabiliza la mânuirea unor redutabile arme politice cum ar fi populismul, demagogia, propaganda gălăgioasă cu îngroșări și patetisme.
Un partid care avea un lider, Crin Antonescu, ce nu te făcea să caști ascultându-l. Și care nici nu-ți dădea impresia că te-ar ademeni, cu discursul lui șampanizat, în lumea imponderabilă a formelor fără fond. Însăși creația numită USL, ce i-a aparținut ca inițiativă, s-a dovedit un produs cât se poate de consistent. Înglobând viziune, compromis acceptabil, concentrare de voință populară, suflu reformator.
Când s-a rupt USL, am rămas de partea PNL și a lui Crin Antonescu. Mi se părea și mie, ca și liderului liberal, că tendințele expansioniste și acaparatoare ale PSD nu mai trebuiau tolerate. Ideea unui alt partid – stat, care se profila din năravurile absolutiste ale echipei Ponta, avea darul să mă înfricoșeze.
După care s-a întâmplat ceva bizar. Crin Antonescu, precum un medium aflat sub comenzi hipnotice, a început să se comporte ca un kamikaze în misiune. Dar nu într-o misiune care să slujească lupta sa de până atunci, anti Băsescu și anti PDL, ci într-o misiune închinată unui nou ideal: distrugerea, cu orice preț, a lui Victor Ponta.
Privind în urmă, din perspectiva pe care o oferă prezentul de azi (cel de mâine urmând a confirma sau infirma supozițiile mele), explicația transformării lui Crin Antonescu din totul în nimic, din candidatul cu cele mai mari șanse la prezidențiale într-un abandonard enigmatic, trebuie căutată în factori ce pot genera astfel de implozii personale.
Multă vreme am crezut în secret, nedorindu-mi deloc să am dreptate, că favoritul meu de până mai ieri și-a descoperit o boală incurabilă și galopantă, care a declanșat în comportamentul său deviații aproape mistice.
De un timp, însă, cam de când Elena Udrea ne-a deschis ochii asupra puterilor demiurgice cu care este înzestrat Florian Coldea, câștigă tot mai mult teren în mintea mea ipoteza că domnul Crin Antonescu ar fi putut fi deturnat de la trasa sa politică atât de promițătoare la un moment dat, prin niște manevre psihotronice, SRIsto „“ CIAiste. Cu dosare compromițătoare fâlfâite, în chip de pisici zbârlite, nu doar pe sub nasul său dar și pe sub nasul rudelor apropiate.
Astfel l-am pierdut pe drum, fără vreo explicație mulțumitoare, pe Crin Antonescu. Problema mai gravă este însă că nu mă mai pot regăsi nici în PNL. Pentru mine, acest partid la care am ținut, și-a pierdut complet identitatea. Nimic din ce-am apreciat odată nu mai găsesc la vechea adresă. Antonescu, Tăriceanu, Vosganian, Ghișe, Nicolaescu, Norica Nicolai, sunt toți în pribegie. Iar noii veniți, înlocuitori cu grăbire, mă dezamăgesc cu fiecare apariție publică.
Doamna Alina Gorghiu pare a se specializa în rolul de chivuță mahalagioaică. Veșnic în război cu Victor Ponta, a renunțat la orice urmă, fie și formală, de constructivism. Cu o oțăreală graseiată, critică și când e cazul și când nu (vezi proiectul noului Cod Fiscal) fiecare respirație a actualului guvern. Demisie, moțiune de cenzură, iată singurele idei cărora se consacră actualul președinte al PNL. Pentru a ne oferi mai binele care? Predoiu, Blaga, Ialomițianu? Dezgustător.
Nici doamna Cristina Pocora nu-mi dă vreo speranță de regăsire. Am urmărit-o aseară la emisiunea Danei Grecu (parcă) susținând cauza sanctificării justiției din România. I se părea în logica normalului faptul că pe Băsescu nu-l deranjează DNA-ul nici măcar cu o citație, că Blaga, Blejnar, Flutur sunt neatinși de anchete ca niște fecioare. Justiția își face treaba, trebuie lăsată să lucreze, în PNL s-a dat ucaz ca parlamentarii să voteze la vedere pentru aprobarea oricărei cereri de arestare, fără cumpănire, fără dreptul de a se îndoi, de a decide cu propriul cap. Ce-a mai rămas atunci din lozinca „Prin noi înșine”? Balonul de săpun. Atât!
PNL la care am ținut, în care parțial m-am regăsit, nu mai există. Și-a pierdut complet identitatea, trăgându-și peste față și peste principii voalul negru al politicianismului jegos, în conivență cu cei care, în regimul Băsescu, ne-au furat și disprețuit sub sloganul „Să trăiți bine”.
PNL s-a despărțit de niște infractori obosiți, aproape de vârsta pensionării, ca să se alieze cu alții mai proaspeți, mai energici, mai performanți în devalizarea țării.

Contele de Saint GermainEditorialeAlina Gorghiu,Blaga,CIA,Crin Antonescu,Cristina Pocora,Dana Grecu,GhiÅŸe,Ialomiteanu,Nicolaescu,Norica Nicolai,PNL,Predoiu,PSD,Sa traiti bine,SRI,Tariceanu,USL,Victor Ponta,VosganianCât a trăit USL, am fost un convins și energic susținător al său, de pe baricada PNL. PNL mi se părea, din oferta politică disponibilă, partidul mai spălățel, mai educat, mai emancipat. Se trăgea și dintr-o familie în care cuvinte precum principii, iluminism, patriotism, valori individuale, inițiativă personală nu...Blog politic si polemic