Scorul acestui articol
[Total: 1 voturi. Media: 4]

Cât a trăit USL, am fost un convins şi energic susţinător al său, de pe baricada PNL. PNL mi se părea, din oferta politică disponibilă, partidul mai spălăţel, mai educat, mai emancipat. Se trăgea şi dintr-o familie în care cuvinte precum principii, iluminism, patriotism, valori individuale, iniţiativă personală nu sunau chiar ca nişte neologisme, ceea ce îi dădea un plus de credibilitate şi atractivitate. Pe de altă parte însă, eram conştient că deţinea în profilul său şi reversul acestor calităţi: fragilitate fizică, o bază mai redusă de simpatizanţi, un aer elitist care-l vulnerabiliza la mânuirea unor redutabile arme politice cum ar fi populismul, demagogia, propaganda gălăgioasă cu îngroşări şi patetisme.
Un partid care avea un lider, Crin Antonescu, ce nu te făcea să caşti ascultându-l. Şi care nici nu-ţi dădea impresia că te-ar ademeni, cu discursul lui şampanizat, în lumea imponderabilă a formelor fără fond. Însăşi creaţia numită USL, ce i-a aparţinut ca iniţiativă, s-a dovedit un produs cât se poate de consistent. Înglobând viziune, compromis acceptabil, concentrare de voinţă populară, suflu reformator.
Când s-a rupt USL, am rămas de partea PNL şi a lui Crin Antonescu. Mi se părea şi mie, ca şi liderului liberal, că tendinţele expansioniste şi acaparatoare ale PSD nu mai trebuiau tolerate. Ideea unui alt partid – stat, care se profila din năravurile absolutiste ale echipei Ponta, avea darul să mă înfricoşeze.
După care s-a întâmplat ceva bizar. Crin Antonescu, precum un medium aflat sub comenzi hipnotice, a început să se comporte ca un kamikaze în misiune. Dar nu într-o misiune care să slujească lupta sa de până atunci, anti Băsescu şi anti PDL, ci într-o misiune închinată unui nou ideal: distrugerea, cu orice preţ, a lui Victor Ponta.
Privind în urmă, din perspectiva pe care o oferă prezentul de azi (cel de mâine urmând a confirma sau infirma supoziţiile mele), explicaţia transformării lui Crin Antonescu din totul în nimic, din candidatul cu cele mai mari şanse la prezidenţiale într-un abandonard enigmatic, trebuie căutată în factori ce pot genera astfel de implozii personale.
Multă vreme am crezut în secret, nedorindu-mi deloc să am dreptate, că favoritul meu de până mai ieri şi-a descoperit o boală incurabilă şi galopantă, care a declanşat în comportamentul său deviaţii aproape mistice.
De un timp, însă, cam de când Elena Udrea ne-a deschis ochii asupra puterilor demiurgice cu care este înzestrat Florian Coldea, câştigă tot mai mult teren în mintea mea ipoteza că domnul Crin Antonescu ar fi putut fi deturnat de la trasa sa politică atât de promiţătoare la un moment dat, prin nişte manevre psihotronice, SRIsto – CIAiste. Cu dosare compromiţătoare fâlfâite, în chip de pisici zbârlite, nu doar pe sub nasul său dar şi pe sub nasul rudelor apropiate.
Astfel l-am pierdut pe drum, fără vreo explicaţie mulţumitoare, pe Crin Antonescu. Problema mai gravă este însă că nu mă mai pot regăsi nici în PNL. Pentru mine, acest partid la care am ţinut, şi-a pierdut complet identitatea. Nimic din ce-am apreciat odată nu mai găsesc la vechea adresă. Antonescu, Tăriceanu, Vosganian, Ghişe, Nicolaescu, Norica Nicolai, sunt toţi în pribegie. Iar noii veniţi, înlocuitori cu grăbire, mă dezamăgesc cu fiecare apariţie publică.
Doamna Alina Gorghiu pare a se specializa în rolul de chivuţă mahalagioaică. Veşnic în război cu Victor Ponta, a renunţat la orice urmă, fie şi formală, de constructivism. Cu o oţăreală graseiată, critică şi când e cazul şi când nu (vezi proiectul noului Cod Fiscal) fiecare respiraţie a actualului guvern. Demisie, moţiune de cenzură, iată singurele idei cărora se consacră actualul preşedinte al PNL. Pentru a ne oferi mai binele care? Predoiu, Blaga, Ialomiţianu? Dezgustător.
Nici doamna Cristina Pocora nu-mi dă vreo speranţă de regăsire. Am urmărit-o aseară la emisiunea Danei Grecu (parcă) susţinând cauza sanctificării justiţiei din România. I se părea în logica normalului faptul că pe Băsescu nu-l deranjează DNA-ul nici măcar cu o citaţie, că Blaga, Blejnar, Flutur sunt neatinşi de anchete ca nişte fecioare. Justiţia îşi face treaba, trebuie lăsată să lucreze, în PNL s-a dat ucaz ca parlamentarii să voteze la vedere pentru aprobarea oricărei cereri de arestare, fără cumpănire, fără dreptul de a se îndoi, de a decide cu propriul cap. Ce-a mai rămas atunci din lozinca “Prin noi înşine”? Balonul de săpun. Atât!
PNL la care am ţinut, în care parţial m-am regăsit, nu mai există. Şi-a pierdut complet identitatea, trăgându-şi peste faţă şi peste principii voalul negru al politicianismului jegos, în conivenţă cu cei care, în regimul Băsescu, ne-au furat şi dispreţuit sub sloganul “Să trăiţi bine”.
PNL s-a despărţit de nişte infractori obosiţi, aproape de vârsta pensionării, ca să se alieze cu alţii mai proaspeţi, mai energici, mai performanţi în devalizarea ţării.

Contele de Saint GermainEditorialeAlina Gorghiu,Blaga,CIA,Crin Antonescu,Cristina Pocora,Dana Grecu,Ghişe,Ialomiteanu,Nicolaescu,Norica Nicolai,PNL,Predoiu,PSD,Sa traiti bine,SRI,Tariceanu,USL,Victor Ponta,VosganianCât a trăit USL, am fost un convins şi energic susţinător al său, de pe baricada PNL. PNL mi se părea, din oferta politică disponibilă, partidul mai spălăţel, mai educat, mai emancipat. Se trăgea şi dintr-o familie în care cuvinte precum principii, iluminism, patriotism, valori individuale, iniţiativă personală nu...Blog politic si polemic