Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Românii, cel mai adesea moleşiţi de luptă chiar înainte de a o încinge, au şi ei bâzdâcurile lor. De exemplu, să nu-i atingi la Harap Alb. Altfel, odată le sare ţâfna.
Harap Alb nu întruchipează genul de erou însemnat cu nimbul trufiei. El este feciorul cel mic al craiului şi, în contrast cu fraţii săi mai mari, care cred că li se cuvine totul şi pretind asta cu înfumurare, se arată modest, sfios, cumpătat.  Nimeni nu-l vede răsturnând munţi şi conducând seminţii; doar el năzuieşte, în secret, la astfel de isprăvi.
Harap Alb izbândeşte prin sine însuşi.  Cu mijloace puţine, cu har şi tenacitate, luptându-se cu formele hidoase ale răului, de unul singur sau ajutat de prieteni iscusiţi.
În mintea şi sufletul românilor puţine  fapte lasă brazde de emoţie atât de adânci precum lupta unor solitari altruişti împotriva sistemului lacom şi feroce ca un balaur.
În iarna lui 2011, după atacul nedrept al atotputernicului  Traian Băsescu asupra neajutoratului  Raed Arafat, poporul a ieşit în stradă să facă dreptate. Fără să i se ceară, fără să fie atins la portofel, doar din bâzdâcul pomenit. Şi, în câteva săptămâni, l-a pus aşa de bine cu botul pe labe pe agresor încât ce n-au schimbat ani de luptă politică, mitinguri sindicale, interpelări şi moţiuni de cenzură, a reuşit să schimbe solidaritatea unor iubitori de poveşti cu eroul lor emblematic, Harap Alb.
Interzicerea lui Mircea Diaconu de la europarlamentare, abandonarea sa de către PNL şi declanşarea unei lupte solitare a victimei împotriva sistemului opresor, ameninţările ANI adresate BEC şi oamenilor de pe stradă,  toate acestea  au pus în scenă o nouă versiune de Harap Alb cu actorul – deputat în rolul principal.
Românii privesc  în aceste zile la basmul în desfăşurare şi-şi freacă palmele de satisfacţie (atunci când nu le folosesc, ca aseară, să aplaude frenetic cu ele prima victorie a feciorului de crai – strângerea celor 100 000 de semnături). Nu-i mai interesează independenţa justiţiei, caracterul  implacabil al unei sentinţe judecătoreşti definitive şi irevocabile, alte braşoave despre instituţii care în loc să fie ceea ce pretind se comportă ca arme oarbe în mâna unui gangster încolţit.
Mărturisesc că am semnat şi eu pentru Mircea Diaconu. Asta după ce i-am văzut comportamentul decent faţă de PNL, după ce a explicat gestul său ca o mişcare pur tehnică, de a se putea lupta cu abuzurile sistemului fără a produce daune partidului.
Am semnat pentru că nu cred în virtuţile justiţiei marca Traian Băsescu, nu cred că libertatea şi atotputernicia unei astfel de măciuci folosită la compromiterea unor idealuri corecte trebuie apărate.
Presimt coagulându-se în jurul acestui nou Harap Alb de la Nottara un masiv protest popular. Mitinguri de susţinere dar şi mitinguri de descătuşare, după modelul celor din cazul Raed Arafat. Decizia finală privind acceptarea sau nu a candidaturii la europarlamentare a domnului Mircea Diaconu va mai trece prin două instanţe judecătoreşti (cel mult). După care vom afla dacă ne bucurăm sau ne răsculăm.

Contele de Saint GermainEditorialeANI,BEC,europarlamentare,Harap Alb,Mircea Diaconu,PNL,Raed ArafatRomânii, cel mai adesea moleşiţi de luptă chiar înainte de a o încinge, au şi ei bâzdâcurile lor. De exemplu, să nu-i atingi la Harap Alb. Altfel, odată le sare ţâfna. Harap Alb nu întruchipează genul de erou însemnat cu nimbul trufiei. El este feciorul cel mic al craiului şi,...Blog politic si polemic