Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Cât sunt plini de energie, oamenii arată diverşi şi imprevizibili. Asta pentru că acţiunea lor e mult mai greu de prins în ecuaţii decât repausul. Când însă obosesc, se lasă uniformizaţi de tiparele aplatizate ale bătrâneţii şi devin tot mai rigizi în vitalitatea lor pe sfârşite.
Intrarea în bătrâneţe nu e atât o problemă de vârstă cât de liman. Unii încetează să înnoate la primul petec de pământ cât de cât primitor întâlnit în cale, alţii dau din mâini şi din picioare mai departe, preferând incertitudinea frenetică a visului purtător de speranţă acalmiei demobilizante a împlinirii, a capătului de drum.
De câţiva ani buni, aş zice de la infectarea cu Băsescu, Andrei Pleşu şi-a văzut imaginea publică şi prestigiul gazetăresc deteriorate de o anemiere galopantă a simpatiei publice, de o paloare mutilantă a credibilităţii sale, fenomene pe care, aşa cum singur declară, nu le înţelege.
“Parcurg, uneori, rapid, comentariile de pe forum, postate la capătul cîte unui articol publicat de mine. Sunt stupefiat. … Unii, mereu aceiaşi, mă beştelesc crîncen, ceea ce nu duce nicăieri. Nici eu, şi, sper, nici ei, nu trăim din asta”.

Mi se pare o comoditate vecină cu anchilozarea să te laşi stupefiat de faptul că unu şi cu unu fac doi. Stupefacţia este şi ea, totuşi, o emoţie a gândirii, un omagiu adus paradoxului, nu o poţi risipi pe truisme. Andrei Pleşu nu pricepe (ca şi cum asta n-ar avea nicio noimă) de ce oamenii, tot mai mulţi, tot mai inteligenţi, tot mai neinhibaţi, îl “beştelesc crâncen”. Nu-şi explică (deşi motivul e la îndemâna oricui) cum de s-a evaporat simpatia lor tihnită de cu vreo zece ani in urmă şi azi, aceştia, îi arată, cu… stupefiantă iritare, degetul. Nu-şi dă seama, privindu-se-n oglindă (deşi evidenţa face inutil orice efort de imaginaţie), în ce l-a transformat pactul cu diavolul.
Domnul Pleşu este epuizat de caznele purtării duplicitare. Îl trădează lipsa de forţă a articolelor sale cu tentă politică din Adevărul şi Dilema Veche şi, mai ales, manierismul crizei de inspiraţie, din ce în ce mai prăfuit şi înnecăcios. Textele sale repetă aceleaşi cuvinte (sminteală, trăznaie, razna, taifas, terfelit, inadecvare, brambureală etc. etc. etc), partizanatul său foloseşte aceleaşi trucuri (transferuri de păcate de la favoriţi spre inamici, minciuni prin omisiune), demonstraţiile sale uzează de aceleaşi silogisme inconsistente, oprite la jumătatea drumului.
Iată, din nou, azi (articolul “Razna”, din Adevărul): răul este căutat (şi identificat) unidirecţional, doar în tabăra antibăsistă, pârjolul criticii se opreşte condescendent la porţile Cotrocenilor (deşi inadecvarea comportamentală şi de limbaj a lui Traian Băsescu este cu cel puţin un ordin de mărime mai gravă decât cea a lui Ponta, care-l oripilează pe autor), tunurile (e drept, anemice, cu muniţie de fasole nedecorticată) sunt puse pe persoane ce ar trebui să-i stârnească nu flatulenţă ci complexe de inferioritate morală (Lucia Hossu Longin, Cornel Nistorescu).
Avem de-a face, din păcate, cu o nouă şi tristă demonstraţie de manierism al epuizării. Andrei Pleşu nu poate (nu vrea?) să se dezbare de ticurile prostirii cu cuvântul. Le poartă după el, peste tot, ca pe nişte însemne de victorii trecute. Ca probe, pentru sine, că încă mai este capabil de şmenuri cu vorba.
Când realitatea urlă, domnul Pleşu nu găseşte altceva mai bun decât să-i înfunde câlţi pe beregată şi să fredoneze dânsul marşuri electorale, cu Lucia Hossu Longin, Cornel Nistorescu, Victor Ponta şi Gherghina Ciulei aruncaţi peste gradene şi cu Băsescu, Patapievici şi Mihăieş încingând cotilionul.
Halal caracter, halal intelectual, cine râvneşte la decoraţii trebuie să şi presteze.

Contele de Saint GermainEditorialeAdevarul,andrei plesu,Cornel Nistorescu,cotiliton,Dilema Veche,Gherghina Ciulei,Iulia Hossu Longin,Mircea Mihaies,Patapievici,Vixtor PontaCât sunt plini de energie, oamenii arată diverşi şi imprevizibili. Asta pentru că acţiunea lor e mult mai greu de prins în ecuaţii decât repausul. Când însă obosesc, se lasă uniformizaţi de tiparele aplatizate ale bătrâneţii şi devin tot mai rigizi în vitalitatea lor pe sfârşite. Intrarea în bătrâneţe nu...Blog politic si polemic