Manierismul epuizării
Cât sunt plini de energie, oamenii arată diverși și imprevizibili. Asta pentru că acțiunea lor e mult mai greu de prins în ecuații decât repausul. Când însă obosesc, se lasă uniformizați de tiparele aplatizate ale bătrâneții și devin tot mai rigizi în vitalitatea lor pe sfârșite.
Intrarea în bătrânețe nu e atât o problemă de vârstă cât de liman. Unii încetează să înnoate la primul petec de pământ cât de cât primitor întâlnit în cale, alții dau din mâini și din picioare mai departe, preferând incertitudinea frenetică a visului purtător de speranță acalmiei demobilizante a împlinirii, a capătului de drum.
De câțiva ani buni, aș zice de la infectarea cu Băsescu, Andrei Pleșu și-a văzut imaginea publică și prestigiul gazetăresc deteriorate de o anemiere galopantă a simpatiei publice, de o paloare mutilantă a credibilității sale, fenomene pe care, așa cum singur declară, nu le înțelege.
“Parcurg, uneori, rapid, comentariile de pe forum, postate la capătul cîte unui articol publicat de mine. Sunt stupefiat. … Unii, mereu aceiași, mă beștelesc crîncen, ceea ce nu duce nicăieri. Nici eu, și, sper, nici ei, nu trăim din asta”.
Mi se pare o comoditate vecină cu anchilozarea să te lași stupefiat de faptul că unu și cu unu fac doi. Stupefacția este și ea, totuși, o emoție a gândirii, un omagiu adus paradoxului, nu o poți risipi pe truisme. Andrei Pleșu nu pricepe (ca și cum asta n-ar avea nicio noimă) de ce oamenii, tot mai mulți, tot mai inteligenți, tot mai neinhibați, îl “beștelesc crâncen”. Nu-și explică (deși motivul e la îndemâna oricui) cum de s-a evaporat simpatia lor tihnită de cu vreo zece ani in urmă și azi, aceștia, îi arată, cu… stupefiantă iritare, degetul. Nu-și dă seama, privindu-se-n oglindă (deși evidența face inutil orice efort de imaginație), în ce l-a transformat pactul cu diavolul.
Domnul Pleșu este epuizat de caznele purtării duplicitare. Îl trădează lipsa de forță a articolelor sale cu tentă politică din Adevărul și Dilema Veche și, mai ales, manierismul crizei de inspirație, din ce în ce mai prăfuit și înnecăcios. Textele sale repetă aceleași cuvinte (sminteală, trăznaie, razna, taifas, terfelit, inadecvare, brambureală etc. etc. etc), partizanatul său folosește aceleași trucuri (transferuri de păcate de la favoriți spre inamici, minciuni prin omisiune), demonstrațiile sale uzează de aceleași silogisme inconsistente, oprite la jumătatea drumului.
Iată, din nou, azi (articolul “Razna”, din Adevărul): răul este căutat (și identificat) unidirecțional, doar în tabăra antibăsistă, pârjolul criticii se oprește condescendent la porțile Cotrocenilor (deși inadecvarea comportamentală și de limbaj a lui Traian Băsescu este cu cel puțin un ordin de mărime mai gravă decât cea a lui Ponta, care-l oripilează pe autor), tunurile (e drept, anemice, cu muniție de fasole nedecorticată) sunt puse pe persoane ce ar trebui să-i stârnească nu flatulență ci complexe de inferioritate morală (Lucia Hossu Longin, Cornel Nistorescu).
Avem de-a face, din păcate, cu o nouă și tristă demonstrație de manierism al epuizării. Andrei Pleșu nu poate (nu vrea?) să se dezbare de ticurile prostirii cu cuvântul. Le poartă după el, peste tot, ca pe niște însemne de victorii trecute. Ca probe, pentru sine, că încă mai este capabil de șmenuri cu vorba.
Când realitatea urlă, domnul Pleșu nu găsește altceva mai bun decât să-i înfunde câlți pe beregată și să fredoneze dânsul marșuri electorale, cu Lucia Hossu Longin, Cornel Nistorescu, Victor Ponta și Gherghina Ciulei aruncați peste gradene și cu Băsescu, Patapievici și Mihăieș încingând cotilionul.
Halal caracter, halal intelectual, cine râvnește la decorații trebuie să și presteze.
Comentarii prin Facebook:
Întotdeauna când vine vorba despre Pleșu,o întrebare tulburătoare nu-mi dă pace:Dar ce căuta Diavolul în grădina Edenului?….
Most excelent! Cunoscand foarte bine personajul (nu personal) si umorile sale, m-am amuzat copios citind cele scrise de tine. Ce-ar fi sa-ti aduni postarile pe tema A.P. intr-o carte [dupa modelul lui A.P. insusi, care, patruns de pretins-importanta propriilor texte din Dilema si de aiurea, le strange “from time to time” intr-un volum si la publica, pentru posteritate…] – a double irony(!) si sa te prezinti cu manuscrisul la poarta unei edituri cunoscute (Humanitas de exemplu)- a triple irony (!) pentru publicare?
O idee excelenta. Subscriu!
M-am săturat de Pleșu și de ploaie.Însă pe Pleșu îl putem ignora dar ploaia nu.Ca urmare,să facem haz de…ploaie.
Plouă
G.Topârceanu
Pe-aici când plouă, plouă îndesat,
Nu ține ca la noi un ceas ori două.
Că ziua plouă, plouă pe-nserat,
Și când se crapă iar de ziuă, – plouă.
În faptul zilei, streșinile plâng.
Pădurea stă plouată ca o curcă.
Natura calcă cu piciorul stâng:
Pe-aici când plouă, – plouă, nu se-ncurcă!
Iar când s-arată soarele sărac.
De după nouri, ca să-ți facă-n ciudă,
N-apuci a scoate nasul din cerdac,
Că până la întoarcere, – te udă.
Există și răstimpuri când se moaie,
Când parcă nu mai toarnă-așa, de sus,
Și cerul câte-oleacă, spre apus,
Se luminează puțintel – a ploaie.
Atunci se cheamă că e timp frumos
(Măcar că tot mai cade-un pic de bură),
Dar fumul din ogeac se lasă-n jos,
Și porcul umblă tot cu paiu-n gură…
Stimate conte, daca epuizarea conduce la manierism si reactii previzibile, ce se poate deduce din bestelirea sistematica (si previzibila) a domnului Plesu pe onor blogul domniei voastre? Întreb si eu, asa.
PS : Este drept sa spunem ca Plesu, precum si altii pe care eu îi stimez (e.g. Patapievici) au dat de multe ori cu oistea rationamentului în gard, voit sau nu. Dar asta nu înseamna ca respectivii oameni nu au dreptul la opinie. Pe mine ma amuza teribil sa vad smenurile semantice si lingvistice ale lui Plesu, acrobatiile si giumuslucurile lui cu logica si limba româna : este o capodopera de sofisme, rationamente strâmbe etc. Omul are clar o agenda politica, sa admitem asta; ca editorialist, îl asezam alaturi de Tapalaga si Turturica si gata, ce atâta iritare, indignare pentru ca un cetatean îsi exprima opiniile politice?
Eu nu-l pot așeza alături de Tapalagă sau Turturică pentru că îl așezasem într-o vreme alături de Eliade și Vianu. Mă dezamăgește și mă indignează în egală măsură. Braț la braț cu Liiceanu moralizează și se pretinde far de vreme mohorâtă, pe de o parte, în vreme ce pe de alta da, ai dreptate, acceptă agende politice în slujba celui mai deșuchiat personaj politic al momentului. Căruia nu doar că-i tolerează ceea ce la alții critică fără milă dar, pe deasupra, îi mai și suflă-n pânze mințind și manipulând prin șmenurile semnantice pe care tu i le admiri.
@PC: Ti-ai raspuns singur la intrebare musiu… Da, langa Tapalaba si Pasarica, in vitrina cu monstri …
OK, deci suntem de acord : Plesu face parti-pris-ul basist, la fel de declarat si deschis ca si cei doi mentionati mai devreme : Turturica si Talapaga. Si ei au cecitate selectiva (nu vad niciodata derapajele Divinului), si ei au mereu o critica intrasigenta la adresa Crinului si Viorelului. Cum nu ma pot enerva pe Tapalaga ca face ceea ce face (îl slujeste cu abnegatie pe Divin), la fel nu ma pot enerva si pe alti simbriasi ai Divinului, precum maestrul Plesu.
@PC
Nimeni n-are interdicție la lins băsul.
Însă, atunci când lingi băsul în public nu mai poți poza în Vărgin Meri. Să nu uităm că Andrei PleÈ™u a primit, drept răsplată, un cap în gură È™i un È™piț în oo de la cei pe care i-a “beÈ™telit” È™i tocmai pentru că e un impotent, incapabil să răspundă atacurilor pe care le-a provocat, mafia securistă i-a organizat repede o susținere populară… de toată jena.
Pupinbăsismul trebuie asumat, iar dacă nu le place ‘telectualilor, bunăstarea venită la pachet cu prestigiul limbilor rectale are… consecințe.
Nu cred că-i putem suspecta pe toți haznofilii ăÈ™tia băsiÈ™ti de cretinism, sunt doar ipocriți È™i incomensurabil de… nesimțiți, È™i merită din plin să fie apreciați la adevărata lor valuoare.
@PC, @CSG
“Una e sa manânci c..cat, alta e sa-i lauzi gustul”, spunea Nea Stere, filosoful nepereche.
Suntem de acord ca nime’ n-are interdictie la lins în bas, suntem de acord ca nime’ n-ar trebuie sa afirme ca e fara pata când are gura plina de maro. Dar asta nu va opri pe nime’ sa nu mai consume necomestibil si apoi sa îi laude gustul, chit ca ne iritam noi au ba.
Eu i-as propune stimatului conte (de St-Germain) sa se apuce sa analizeze substanta maestrului, sa îi ia opera recenta, nu editorialistica, la bani marunti. Eu am observat cu scârba ca Plesu face pâna si stand-up comedy cu snoavele lui mestesugite (la corporatisti, banu’ sa iasa), încropeste tot felul de carti cu taclale (taifas e prea mult) : ce mai, o pierdere uriasa de substanta. Îmi amintesc ca distinsul conte a laudat cu asupra de masura ultima carte a d-lui Plesu (cea despre Iisus), ceea ce mi-a provocat mirari – pe mine nu m-a impresionat defel.
Daca vrem sa fim intransigenti cu marele om (ca este maaaare, trebuie sa recunoastem) ar trebui sa fim cu operele lui mari, cu cartile serioase, nu cu editorialistica cea efemera, care traieste cel mult pâna la urmatoarea editie a ziarului. Doar prin analiza operei majore am putea sa ne simtim dezamagiti daca cineva, pus între Noica si Eliade, cade de pe raft printre Tapalagi si Turturici.
Serenissime, dna Longin se numeste Lucia, nu Iulia.
Papasa a luat-o razna, acuma isi face autoportretul. A scos basexu sufletul din el.
Scuze, multumesc, voi corecta.