Dana Budeanu si Cornel Nistorescu – Pupaza şi Daltonistul
Protuberanţă” şi „proeminenţă” sunt doi termeni pe care DEX-ul îi defineşte cam la fel. Atunci, însă, când într-o exprimare nuanţele chiar contează, folosirea unuia sau altuia poate face diferenţa. Nu e greşit să spui: „femeile au în zona pieptului două protuberanţe”. Dacă, însă, vrei s-o evaluezi la capitolul topless pe Mădălina Ghenea, mi se pare mai sugestiv să spui că ea are în zona respectivă două „proeminenţe”. Până la urmă, tuberanţă (de la pro-tuberanţă) nici nu ştiu să existe în limba română. În vreme ce „eminenţă” (de la pro-eminenţă)... ohoho! Aţi înţeles unde bat! *** Acum, la subiect! Detest limbajul vulgar. În general mă crispez când îl aud, chiar dacă îl aud tot mai des şi mai peste tot. Nu-l folosesc, dar nu neapărat pentru că „nu se face” ci pentru că, zic eu, nu mi se potriveşte, mie, deloc. Mi se pare că m-ar urâţi exagerat şi nu…
Klaus Iohannis trebuie zgaltait! A venit vremea vorbelor grele, care sa treaca prin blindajul nesimtirii.
Am mai spus şi o repet: în opinia mea un rol major în ratarea lui Klaus Iohannis ca preşedinte al românilor îl au serviciile secrete conduse de Eduard Hellvig. (more…)
Cornel Nistorescu si furiile lui geniale
Motto Diferența dintre furia artistică și furia animalică se poate măsura și după cum, furioșii, țin degetele: ca pentru stilou sau ca pentru grenadă. Nu mă pricep să laud. Mult mai ușor reacționez la ce nu-mi place. (more…)
Scuza minciunii necesare: CTP și plagiatul doamnei Kovesi
Domnul Cristian Tudor Popescu este, alături de Ion Cristoiu și Cornel Nistorescu, un reper în jurnalismul de opinie din România. O voce care, chiar dacă falsează tot mai mult în citirea și interpretarea unor evenimente care-l contrariază emoțional, are publicul ei și o anume greutate în perceperea, cel mai adesea de la distanță, a realității românești din acești ani. CTP este, de asemenea, pe lista de „surse de informare” a unora dintre marile ambasade de la București, cum ar fi cea a SUA, după cum rezultă din anumite stenograme wikileaks. (more…)
Farmecul discret al tăcerilor grăitoare
Ador tăcerile care vorbesc. Sunt, uneori, atât de elocvente! Iar atunci când le sunt alăturate, în replică, şi limbuţii necontrolate, avem de-a face cu adevărate cocktailuri Molotov în materie de ştiri de primă pagină. (more…)
Braconaj la preşedinte
“Cred că aveţi nişte consilieri dezastruoşi, stimate domnule Preşedinte, din moment ce, la doar un an după o alegere triumfală, aţi ajuns în ochiul unui ciclon ce se anunţă devastator pentru dumneavoastră!” (more…)
Și totuși, există reacție
Ieri am publicat pe blog articolul intitulat „Cu justiția la psihiatru”. A fost modul meu, ca simplu cetățean ce a cunoscut pe vremea unui regim totalitar consecințele asistării pasive la făptuirea răului cu metodă, de a reacționa la un incalificabil gest de brutalitate și sfidare comis de instituții de forță ale statului român așa zis democratic. Gestul, pe care l-am considerat nebunesc și deci îngrijorător, mai ales că venea din partea unui sistem și nu a unui dement pe persoană fizică, căruia i-a luat Dumnezeu mințile pentru o clipă, era reluarea procesului Rarinca. Și nu oricum, ci printr-o mașinațiune cusută cu sfoară de sac și puțind de la o poștă a cap de pește putrefact, a abuz de tip stalinist. În care mușchiul și pumnul se arată a fi instrumentele dreptății și nicidecum legea și tratamentul egal. (more…)
Astăzi despre ziarişti
Presa din România are la această oră doi comentatori politici dominanţi şi credibili: Emil Hurezeanu şi Cornel Nistorescu. Primul mai mlădios şi analitic, cu recurs frecvent la istorie şi modele, interpretând prezentul ca o consecinţă, cel de-al doilea mai direct şi factual, dând prezentului semnificaţie de premisă şi încercând să citească viitorul într-un mod determinist. (more…)
Mărturisesc că mie nu-mi place
Citesc cu interes editorialele lui Cornel Nistorescu. Apreciez de fiecare dată stilul şi, de cele mai multe ori, abordarea. Acum însă, am găsit în ultimul editorial, intitulat “Festivalul percheziţiilor şi arestărilor”, câteva idei care mă provoacă la comentarii. (more…)
Sub semnul copitei
Uneori am invidii literare. Mi-ar fi plăcut, de pildă, să fi scris eu (şi nu John Fowles) “Colecţionarul”. Cum, tot aşa, m-aş fi considerat un răsfăţat al sorţii să am, măcar pe jumătate, metafora şi geniul de povestitor ludic ale lui Salman Rushdie. Himere! (more…)