Scorul acestui articol
[Total: 87 voturi. Media: 4.9]

 

Găsim explicaţii pentru toate!

Deunăzi, un general de poliţie în rezervă, fost şef al instituţiei, ne mustra cu o cazonă vehemenţă că nu-i întelegem pe bieţii poliţişti.

Nu înţelegem că aceştia (şi nu oricare dintre ei ci chiar elita, cei din forţele speciale) sunt prost plătiţi, ceea ce le dă dreptul ca în timpul liber să mai facă un ban servind drept bodiguarzi la spectacolele sau parangheliile maneliştilor.

Nu înţelegem că aceştia (care prin natura meseriei interacţionează mereu cu interlopii) se tem de interlopi care sunt cruzi şi fără Dumnezeu. Răpesc, distrug, ucid când vor să se răzbune.

Sunt şi ei oameni (spunea îngăduitorul general de poliţie despre poliţişti). Au familie, au copii… Puneţi-vă în locul lor!

Aşadar cu hoţii, violatorii, traficanţii de droguri, proxeneţii e rezolvată. Există explicaţiile de mai sus. Nu e nimeni nebun, cel puţin în poliţia română, să se pună cu ei.

Trecem la nivelul următor: politicienii. Mulţi borfaşi şi printre aceştia. De care ar trebui să se ocupe justiţia. Dar justiţia este sforărită grosolan de politic. Astfel că au apărut: politicieni borfaşi buni şi politicieni borfaşi răi. Cei buni, oamenii de casă ai dirijorilor, fac combinaţii şi distribuie profitul. Celor răi, din tabăra adversarilor politici, li se arată pisica şi, dacă sunt prea îndărătnici sau prea clonţoşi, au parte şi de vreo sentinţă definitivă cu executare.

Explicaţia pentru imposibilitatea stârpirii celor de mai sus este pe bază de ridicat din umeri şi de citate din preşedinţii ţării: Traian Băsescu: România, un stat mafiot, Klaus Iohannis: România, un stat eşuat.

Cu fatalitatea nu te pui! Statul este format din instituţii, instituţiile funcţionează cu oameni. Iar oamenii, vorba domnului general de poliţie, “sunt şi ei oameni”. Sau acceptăm predestinarea sau ne rebelim sterp, pe cont propriu, în miştocăreala corului de stendapişti puri şi duri, remarcaţi prin faptul că doar gura e de ei.

Plin în jur de mizerabili intangibili. Indivizi care îţi strică viaţa de zi cu zi cu ticăloşia şi reaua lor credinţă şi pe care nimeni nu îi trage la răspundere, nu îi schimbă, nu îi alungă cu pietre. Cine şi de ce îi ţine în braţe pe aceşti luftangii de profesie, pe aceşti întristători de semeni?

De ani întregi fotbalul românesc o duce din ratare în ratare. Răzvan Burleanu e de neclintit. Ce beneficii îi aduce el lui Vasile Dâncu de este susţinut orbeşte de acesta? Ce miză poate reprezenta FRF pentru actualul ministru al apărării? Inevitabil, in faţa unui absurd atât de toxic, gândul te duce la bani, la şantaj, la servicii secrete, la egouri bolnăviciose.

Apoi  caricaturalii primari Nicuşor Dan şi Dominic Fritz. La câtă indolenţă manifestă, la câtă revoltă socială (deci pagube electorale) produc, orice partid sau politician care îi susţine ar trebui să fie primul care să vrea să se descotorosească de ei. Ei bine, nu! Un mecanism care parcă este condus de departe, de unde realitatea dezolantă nu se vede, mizează pe un fel de misoginism al românilor. Umiliţi şi fericiţi!

Exemplul cel mai scandalos este, însă, Clotilde Armand. Modul în care ea şi gaşca ei de “incoruptibili” au furat alegerile de la Sectorul 1 este de mafie turbată. Fără scrupule, fără prudenţe, cu raptul filmat de la început până la sfârşit, cu toate procedurile încălcate, cu mărturii zdrobitoare din partea unor magistraţi direct implicaţi, cu dispariţia miraculoasă a unor probe cheie din dosar, cu uciderea unui martor important de la care au fost sustrase dovezi materiale, cu un procuror de caz care a trebuit să fugă din ţară ca să scape de ameninţări şi presiuni infernale… Ce mai, este crima filmată în direct pe care nimeni dintre cei puşi să o ancheteze nu vrea să o vadă.

Ce poate fi mai descalificant pentru justiţia unei ţări, pentru procurorul ei general, pentru preşedintele naţiunii autodeclarat un adept înfocat al statului de drept, pentru întreaga magistratură românească, decât această muşamalizare de-a dreptul mafiotică?

Cine o ţine în braţe pe Clotilde Armand cu toţi “scheleţii” ei de prin dulapuri?

La cât de grosolană şi dovedită este infracţiunea comisă la scrutinul prin care domnia sa a fost aleasă, gândul te duce automat la propteaua supremă, la preşedintele Emanuel Macron. Doar el putea să-i ceară preşedintelui Iohannis (şi acesta să accepte si sa ceara mai departe procurorului general) o astfel de protecţie grosolană pentru o astfel de infracţiune filmată în toate detaliile ei gangstereşti.

Exemplele de mizerabili intangibili care fac milioane de români să sufere sunt mult mai multe. Dacă, însă, le-am pune pe toate în discuţie, energia acţiunii de a încerca să facem ceva pentru infăptuirea dreptăţii s-ar disipa. De aceea, cei cu adevărat dornici de dreptate ar trebui să se concentreze pe câteva cazuri de notorietate, probate beton şi ale căror tentacule au terminaţii spectaculoase.

Un prim pas ar fi găsirea unei forme acceptabile prin care justiţia să fie obligată să se pronunţe in cazul Clotilde Armand. Să ne explice doamna Scutea cum tot ceea ce am văzut în filmările din camera cu sacii cu voturi a fost legal, din moment ce nimeni nu a fost până în prezent pus sub acuzare.

Cu alte cuvinte, să-i determinăm pe muşamaliştii care neagă evidenţa şi bunul simţ să recunoască cu gura lor, cu vorbele lor că sunt gata să facă din negru alb dacă aşa le cere patronul politic.

Intangibilii noştri mizerabili sunt susţinuţi de intangibili şi mai mizerabili. Ei, cu toţii, formează un fel de coloană a infinitului, dar finită. În asta poate consta şansa celor corecţi. Orice mulţime finită este mărginită. Deci poate fi până la urmă închisă într-un ţarc din care să nu mai facă atâta rău ca în prezent.

Ştiu, pare utopic dar mai vedem! Şi Băsescu şi Udrea au fost intangibili la vremea lor… Asta ne poate da o speranţă?!

https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2022/06/Burleanu.jpghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2022/06/Burleanu-150x150.jpgContele de Saint GermainEditorialeBurleanu si Dancu mafia franceza,Clotilde Armand,Emanuel Macron,Intangibili,Procurorul General,voturi sector 1  Găsim explicaţii pentru toate! Deunăzi, un general de poliţie în rezervă, fost şef al instituţiei, ne mustra cu o cazonă vehemenţă că nu-i întelegem pe bieţii poliţişti. Nu înţelegem că aceştia (şi nu oricare dintre ei ci chiar elita, cei din forţele speciale) sunt prost plătiţi, ceea ce le dă dreptul...Blog politic si polemic