Scorul acestui articol
[Total: 149 voturi. Media: 4.9]

Când cauzele bune sunt îmbrăţişate de hahalere

O uriaşă agresivitate ipocrită observăm la şeful debilei aripi USR încă atârnată cu-n scotch de hoitul ex-balaurului USR – PLUS. Hoţul care strigă “hoţii”, turnătorul cu aparatură de ascultare în cureaua de la nădragi iese furibund la luptă. Armele care îl recomandă sunt răcnetul isteric, filipica demagogică, ranga de spart dinţi şi gherete şi barba nerasă care să-i facă încruntătura mai medievală.

A devenit, mai nou, primul insurgent anti Klaus Iohannis şi SRI din Republică. Să mori de râs, de plâns, de indignare, de insolit, de greaţă. Un bastard dezicându-se de părinţii săi naturali pentru că nu-l lasă succesor, cu acte măsluite, la marea prăduială.

Mie, tupeul acestui personaj mi-a cam tăiat elanul de a-l mai lua în furci pe preşedintele Iohannis dimpreună cu intreaga maşinărie ocultă care il susţine. Cum adică, să mă considere unii, mai pripiţi la sentinţe, drept aliat cu Drulă şi cu USR?

Da, preşedintele Iohannis a rămas egal în mediocritate cu el însuşi cel de la început. Este şi in prezent acelaşi personaj fricos, manipulabil, lipsit de imaginaţie, viziune şi spontaneitate ca pe vremea când îi turnam în cap găleţi de critici indignate (apă de ploaie!) sperând în virtuţile duşului rece. Ce s-a schimbat însă, între timp, în legătură cu Klaus Iohannis sunt taberele pro şi contra sa. Anumite hahalere, care atunci când erau la guvernare îl lingeau zelos, ca un jurământ de credinţă şi recunoştinţă, acum, că le ghiorăie maţele de atâta opoziţie, au dat-o pe flegme rugoase. De ce? Pentru că jupânu’ le-a tăiat de la porţie! Osul de ros le-a dispărut din gamelă şi atunci s-a răsculat scuipatul în ele.

Există, până la urmă, o explicaţie organică: şi linsul şi scuipatul sunt alimentate de glanda salivară. Bunătatea, când o ai, o deguşti cu papile umede şi excitate; când n-o ai şi doar tânjeşti după ea, salivezi în gol şi scuipi amar, de ciudă. E atât de simplu!

Degeaba încearcă junii gargaragii cu nod în gât, cu rucsac şi trotinetă s-o dea pe explicaţii doctrinare. Nu ţine! Lumea din jur i-a citit şi i-a dezbrăcat. Descifraţi şi goi arată ca dracu’. N-au calitate umană, n-au expertiză, n-au credinţă în Dumnezeu, n-au sentimente care să-i umanizeze. La ei totul e instinct primar şi atât! Furia hămeselii!

Marea plictiseală a crizelor suprapuse

Ar trebui să ne bucurăm de vremurile pe care le trăim măcar pentru graba lor de a ne trece, în timpul vieţii noastre, prin mai toate experienţele decimatoare ale umanităţii. Aşa cum tehnologia a luat în ultimele decenii o viteză ameţitoare, că nici nu apucăm să ne dezmeticim în prezenţa minunilor ei, şi evenimentele de rărit populaţia globului, care altădată apăreau la sute de ani, dau acum buzna peste noi, la minut, să ne facă un rezumat pe viu, cât ai clipi, al dramelor planetei de-a lungul istoriei.

Pandemie, război, foamete, criză energetică, recesiune, încălzire globală concentrate în doar câteva luni de ciné-verité-uri proiectate pe repede înainte crează speciei grave probleme de echilibru. Ne-am trezit deodată într-un carusel ameţitor, bonificaţi din oficiu cu senzaţiile tari ale vieţii în interiorul unei centrifuge.

Noroc cu instinctul de conservare că n-am mierlit-o până acum! Pentru că şi emoţiile au limitele lor care, odată depăşite, pot înlesni transferul spre marea linişte. Doar că, atunci când apare pericolul ca aceste limite să fie depăşite, intervine ceva in creierul, în natura fiecăruia, care să prevină clacarea. O vomă, un leşin, o lehamite, o decuplare. Suntem anesteziaţi pentru o vreme şi este ca şi cum am fi într-un vis urât, dar ştiind că visăm. La început am fost puţin speriaţi, unii chiar panicaţi, dar când am văzut că toate năpastele vin de-odată şi se pun cu toroipanul pe noi am înţeles că nu le putem lua chiar de tot în serios dacă vrem să nu ni se caleze motorul. Că nu ne ţin balamalele să ne îngrijorăm pentru suma ameninţărilor lor. Aşa că am trecut pe modul “ce-o fi, o fi”, cum ne-a pricopsit gena şi ne-a şoptit folclorul. Prin urmare, acum aşteptăm inerţi trezirea să ne scape de necazuri. Şi, între timp, pentru că ne plictisim de moarte ascultând ameninţările pe mii de voci ale atâtor crize suprapuse, mai spargem monotonia cu nişte festivaluri pe bază de extasy pentru evadări în lumi mai bune şi cu nişte parade LGBT, colorate ca nişte ciuperci otrăvitoare, pentru glorificarea degenerescenţei speciei.

Ne prezervăm, pentru supravieţuire, pe cont propriu. Ne izolăm de otrăvurile din aer şi din societate închizându-ne ermetic, pe model conservă, în năduful personal. Nimeni nu mai protestează pe motiv de bani, mâncare, viaţă grea. Crizele suprapuse ne-au amorţit reflexele de luptă socială.

Concluzie

Peste românul de rând s-a aşternut acalmia resemnării.

În cine să-şi pună speranţa? În hahalerele care compromit cauzele bune folosindu-se de acestea ca trambulină pentru parvenire? În guvernanţii inepţi şi inapţi care confundă datoria faţă de ţară cu îndatorarea ţării până la scoaterea ei pe tarabă? În marile puteri pentru care el, românul de rând, nici nu există?

Între isterie şi acalmie ar trebui să mai existe ceva. Ceva patriotism şi ceva înţelepciune. Altfel, cu isteria vom muri de minciună, cu acalmia vom muri de proşti.

https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2022/07/drula.jpghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2022/07/drula-150x150.jpgContele de Saint GermainEditorialeacalmie,aripa USR,crize suprapuse,Drula atac Iohannis,festivaluri cu extasy,hahalere,instinct de conservare,isterie,parada LGBTCând cauzele bune sunt îmbrăţişate de hahalere O uriaşă agresivitate ipocrită observăm la şeful debilei aripi USR încă atârnată cu-n scotch de hoitul ex-balaurului USR - PLUS. Hoţul care strigă “hoţii”, turnătorul cu aparatură de ascultare în cureaua de la nădragi iese furibund la luptă. Armele care îl recomandă sunt...Blog politic si polemic