Scorul acestui articol
[Total: 108 voturi. Media: 4.9]

 

Unde nu e valoare ar trebui să fie organizare şi atitudine. Organizarea ţine de conducători, atitudinea de jucători.

Ne mirăm că vedem echipe mici (ca noi) făcând (spre deosebire de noi) rezultate mari. Muntenegru are o populaţie de 650 000 locuitori. Bosnia Herzegovina are o populaţie de 3,3 milioane locuitori. România are 20 milioane. Şi, totuşi, dintre toate trei noi suntem ciuca bătăilor. Pentru că am rămas repetenţi şi la organizare şi la atitudine!

Nu ne crapă obrazul de ruşine? Mândria noastră nu sângerează nici un pic la o astfel de umilinţă? Privim inerţi şi resemnaţi cum ne dezintegrăm pe toate planurile de parcă am fi un bulgăre de untură agonizând bezmetic pe plita încinsă?

O dată: hai că a fost tembelism. A doua oară: hai că a fost ghinion! Dar a treia oară, acasă, cu un adversar cotat mult sub noi şi cu un public entuziast împingându-ne de la spate, să înghiţim pe nemestecate trei broaşte râioase şi să nu erupă instantaneu buboaiele umilinţei prin toţi porii cu care mai avem tupeul să ieşim în faţa lumii? Incredibilă nesimţire!

De când Burleanu, pila politică a lui Dâncu, a preluat Federaţia Română de Fotbal, o umbră grea, o pecingine igrasioasă a sufocat acest sport până la paralizie. Şi la nivel de echipe de club şi la nivel de echipe naţionale reperele noastre au ajuns să fie Cipru, Gibraltar, Insulele Feroe, Muntenegru. Atât ne mai ţin genunchii, doar cât să nu ne înghită de tot noroaiele mediocrităţii.

Avem şi noi câţiva oameni cu palmares şi glagorie în fotbal: Lucescu, Gică Popescu, Ionuţ Lupescu, Chivu, Hagi. Caracatiţa politică i-a respins cu flit. Prea celebri, prea multă personalitate, prea puţină obedienţă, prea ca în lumea civilizată.

Au fost preferate improvizaţii de doi bani, cu băieţi ieftini, cuminţi, fără calităţi care să complexeze.

Edi Iordănescu nu avea ce să caute la echipa naţională. Din CV-ul lui lipsesc minime borne care să-l recomande. Nici mare jucător nu a fost, nici trofee importante nu a câştigat, nici ca antrenor al vreunei echipe de club nu a dovedit cine ştie ce viziune ori idei. Un tânăr orgolios la început de carieră, băiatu’ lu’ tata, remarcat în tabloidele de sport pentru câteva demisii / demiteri intempestive şi pentru declaraţii moralizatoare, pline de emfază.

Acum, după această campanie catastrofală de 4 meciuri, am ajuns la concluzia că principalul său defect este vanitatea. După pierderea primului meci i-au fost semnalate o mulţime de erori pe care le-ar fi comis în pregătirea partidei: introducerea unor jucători expiraţi ori ieşiţi din formă (Chiricheş, Maxim), folosirea unor jucători pe alte posturi decât cele de la echipa de club, stabilirea unor sarcini de joc nepotrivite jucătorilor sau neînţelese de către aceştia, lăsarea pe banca de rezerve a unora dintre jucătorii cu bune prestaţii în campionat etc.

La meciurile următoare a sfidat toate criticile, le-a ignorat cu pieptul inainte, ca nu cumva cineva să îl acuze de lipsă de personalitate. A avut chiar insolenţa să sugereze că jucătorii sunt de vină pentru că nu i-au respectat indicaţiile. Rezultatele s-au văzut ieri! Oglinda apei în care Narcis se contempla îmbătat de propria admiraţie a fost pulverizată de trei măciuci năucitoare lansate de celebrul no name al muntenegrenilor, Mugosa.

Acest articol nu este, însă, despre fotbal. El este despre decăderea pe toate planurile a României.

Nu mai avem industrie, nu mai avem agricultura, nu mai avem cultură, nu mai avem învăţământ, nu mai avem justiţie, nu mai avem sport. Nu mai avem conducători, nu mai avem mândrie naţională, nu mai avem o scară a valorilor, nu mai avem patrioţi care să inspire şi să mobilizeze.

Celebra sintagmă “la vremuri noi tot noi” rămâne în continuare valabilă.

Există similitudini frapante între dezastrul fotbalului românesc şi dezastrul României:

  • Liderii sunt numiţi politic şi nu după valoare, conducând exclusiv pentru propriul beneficiu prin găşti şi clanuri;
  • Jucătorii din teren (miniştri, parlamentari, aleşi de tot felul), la care gloata se zgâieşte cu speranţe deşarte sunt fie lipsiţi de valoare, fie lipsiţi de caracter, fie lipsiţi de patriotism, fie lipsiţi de toate la un loc;
  • Funcţiile se transmit din tată în fiu, orice reformă reală reprezentând, de fapt, o ameninţare pentru nepotismul atotputernic;
  • Oricât de mari ar fi greşelile conducătorilor şi jucătorilor, precum şi daunele produse celorlalţi de acestea, nimeni nu-şi dă demisia, nimeni nu face un pas înapoi, nimeni nu răspunde.

Lista ar putea continua, dar vă las să o definitivaţi singuri.

Da, fotbalul românesc devine, tot mai mult, metafora României de azi.

Am ajuns, ca fotbal şi ca ţară, la nivelul cel mai de jos posibil. Va trebui să se inventeze noi ligi, categorii, subsoluri pentru a mai avea unde retrograda!

Demisia, impostorilor! Ajunge! Valea!

https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2022/06/fotbal.jpghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2022/06/fotbal-150x150.jpgContele de Saint GermainEditorialedemisia,Edi Iordanescu,fotbalul metafora,narcis,romania muntenegru  Unde nu e valoare ar trebui să fie organizare şi atitudine. Organizarea ţine de conducători, atitudinea de jucători. Ne mirăm că vedem echipe mici (ca noi) făcând (spre deosebire de noi) rezultate mari. Muntenegru are o populaţie de 650 000 locuitori. Bosnia Herzegovina are o populaţie de 3,3 milioane locuitori....Blog politic si polemic