Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Nervozitate mare. Și printre politicieni și printre ziariști. De-aici și discursurile proaste, uneori lamentabile, ale acestora. Persoanele publice ar trebui să-și ia alături, mai ales în vremuri tulburi, câte o minte limpede care să le ferească de ridicol. Pe cineva capabil a scana cu obiectivitate situații, a anticipa cu realism reacții, a rămâne rece și lucid când toată lumea se înfierbântă.
Crin Antonescu, în general un retor bun, se lasă dus de ieftine chemări sarcastice și îl compară pe Victor Ponta cu un chelner. O stridență în afara registrului său stilistic, care nu i se potrivește și dă prilej adversarilor să-i pună la îndoială autenticitatea imaginii pe care liberalul și-a creat-o în timp, aceea de politician stilat, măsurat, produs al altei lumi și educații decât aceea care ni l-a dat pe descalificantul Traian Băsescu. Mai mult chiar, într-o tocmeală de rutină, cu premierul, pune atâta inflexibilitate și ultimativă batere cu pumnul în masă încât te întrebi ce-ar mai putea adăuga în plus, atitudinal, dacă ar fi vorba să  negocieze nu mărunțișuri ci mize cruciale, să zicem susținerea sa în turul doi la prezidențiale.
Victor Ponta, extrem de preocupat de comunicare, vorbește dublu. Pe de o parte direct, prezentându-ne un personaj echilibrat, responsabil, atașat de proiectul USL mai mult decât de propriile-i vanități, pe de altă parte prin intermediari apropiați (Ilie Sârbu, Liviu Dragnea, Cătălin Ivan, Daniel Constantin), mult mai belicoși la adresa lui Crin Antonescu, încercând să-l amenințe pe acesta ba cu retragerea sprijinului USD pentru președinția Senatului, ba cu eliminarea PNL de la guvernare, ba cu majorități alternative. O astfel de dedublare comportamentală în relațiile sale cu principalul co-președinte al USL nu are cum să-i facă bine lui Ponta care, și așa, este prezentat de dușmani și perceput de foarte mulți observatori ca un jucător predispus la duplicitate, nu îndeajuns de modificat în bine față de patternul partidului încât să reziste pragmatismului imoral emanat din rărunchii acestuia. Ilie Sârbu pare un bunicuț  cu parkinson, pândind cu praștia, de după gard, pe oricine s-ar apropia de nepoțelul său; Liviu Dragnea epuizat nervos de chemările la DNA amenință cu contramanifestații la războaiele anunțate de Băsescu și cu represalii USD-iste la neînduplecarea PNL-istă; Daniel Constantin ajunge să vorbească prea familiar, de parcă se și vede cu turul pantalonilor afundat în el, despre jilțul de președinte al Senatului; Cătălin Ivan se preface că nu pricepe nici mort (deși mintea lui e cât se poate de vie) de ce adăugarea unui vice-premier conservator ar avea darul de a demonetiza și bagateliza poziția vice-premierului liberal…
Nici cu ziariștii nu stăm mai bine la capitolul discurs. Cristian Tudor Popescu, tot mai anchilozat pe an ce trece într-un manierism derizoriu, nu se poate dezbăra de obiceiul său de a opera mai mult cu sentințe decât cu raționamente. La orice temă i se solicită părerea începe prin a pune o notă (cu + sau – înainte) după care improvizează o justificare, în alb și negru, după cel mai sec model reducționist. În tot scandalul „Johannis vice-premier” domnul CTP nu vede decât un vinovat (Crin Antonescu), asupra căruia își răscoală umorile. Ajunge până acolo cu patosul rechizitorial încât îl acuză pe Antonescu până și că nu și-a contramandat de pe o zi pe alta o vizită la Bruxelles, având de rezolvat o atât de gravă problemă în țară. Uită (sau pur și simplu nu vrea să vadă) că este vorba nu de o poveste labirintică, cu armate vaste și hărți complexe de descifrat, ci de o confruntare în trei (Ponta, Antonescu, Voiculescu) în care ultimii doi nu iși vorbesc iar primii doi și-au vorbit deja. Ce să facă Antonescu la București în ziua în care ar trebui să se afle la Bruxelles, mai mult decât a făcut la întânirea deja consumată? Să țină de șase, să îngâne rugăciuni, să-l pândească pe Ponta la ieșirea din Palatul Victoria pentru a mai încerca odată să-l înduplece?
Dar cel mai prost discurs dintre toate mi s-a părut acela de aseară de la „Sinteza Zilei”. Cinci ziariști, pe care îi prețuiesc și de care mă simt foarte apropiat afectiv, nu au înțeles cât de prost cade să se alinieze fără nuanțe de partea lui Dan Voiculescu și împotriva lui Crin Antonescu, fără a încerca o minimă (și absolut necesară) obiectivare față de cele două părți. Ar fi trebuit să spună măcar atât: că acela care a deschis ostilitățile (într-un mod și într-un moment total nepotrivite) a fost Dan Voiculescu la congresul Partidului Conservator. De aici au urmat replicile lui Crin Antonescu, ajungându-se unde s-a ajuns.
Mi s-a răspuns, indirect, și la întrebarea privind motivul aparițiilor tot mai rare ale lui Crin Antonescu la Antena 3 în ultimele săptămâni. E cum speram să nu fie: omul nu a refuzat invitații ci nu a mai fost invitat. Scuza că pe post mai apar interviuri (telefonice) cu Crin Antonescu mi se pare subțire spre penibilă. Iar invocarea nerecunoștinței președintelui liberal față de postul care l-a ajutat atât de mult în trecut este jenantă pentru cei care apelează la ea. Totul a fost win – win, fiecare dintre părți având la momentul respectiv beneficii din colaborarea cu cealaltă parte.
Mă întreb cum de nici Mihai Gâdea, nici Mircea Badea nu sesizează cât de mult le poate afecta credibilitatea o solidarizare oarbă cu Dan Voiculescu împotriva lui Crin Antonescu. Importantele probe de credibilitate sunt acelea în care susținerea adevărului presupune asumarea de riscuri. Tocmai de aceea am crezut atât de mult în acești oameni (și incă mai cred): pentru că și-au asumat riscuri foarte mari luptând cu un individ de teapa lui Traian Băsescu. Tocmai de aceea sper că vor găsi în ei forța de a face un pas înapoi, pasul obiectivării, și de a încerca să-l crediteze pe Crin Antonescu cu prezumția de nevinovăție. Cel puțin până la probe contrare indubitabile.
Nu pot încheia această trecere în revistă a principalelor discursuri proaste din ultimele zile fără a-l aminti pe cel mai recent al lui Traian Băsescu de la B1TV. A fost mai convingător și mai prevestitor de moarte (politică) decât radiografia unei tumori maligne cu metastaze. Atacul la Mugur Isărescu, atacul la Raed Arafat, amenințarea cu răzmerița populară, grimasele abulice, accesele de furie necontrolată până la înecare, toate înfățișau o epavă în derivă.  Sigur, existența unei astfel de carcase pe cale de a eșua prezintă pericole pentru vecinătățile imediate. Unul este de a zdrobi, altul de a trage cu sine, la fund, altul de a contamina cu scursurile rărunchilor. Vestea bună este însă că, într-un timp relativ scurt, lumea va scăpa de ea și, din amenințare,  va deveni doar o amintire urâtă.
Am găsit însă și un discurs bun, pe care vreau să-l semnalez ca exemplu de ce mi-ar plăcea mie sa aud în aceste zile  de turbulență politică. A fost discursul lui Călin Popescu Tăriceanu la emisiunea de aseară a lui Luca Niculescu. După părerea mea domnul Tăriceanu are clasă, are viziune, are luciditate și, mai ales, are știința de a fi, pentru sine, un partener de care să nu-i fie rușine.

Contele de Saint GermainEditorialeCalin Popescu Tariceanu,Cătălin Ivan,Crin Antonescu,Cristian Tudor Popescu,Dan Voiculescu,Daniel Constantin,Ilie Sarbu,Liviu Dragnea,Luca Niculescu,Mihai Gadea,Mircea Badea,Mugur Isarescu,Partidul Conservator,PNL,Raed Arafat,USD,USL,Victor PontaNervozitate mare. Și printre politicieni și printre ziariști. De-aici și discursurile proaste, uneori lamentabile, ale acestora. Persoanele publice ar trebui să-și ia alături, mai ales în vremuri tulburi, câte o minte limpede care să le ferească de ridicol. Pe cineva capabil a scana cu obiectivitate situații, a anticipa cu...Blog politic si polemic