Scorul acestui articol
[Total: 1 voturi. Media: 5]

Pe vremea studenţiei mele rula în cinematografe un film de succes, cu Sidney Poitier, intitulat “To Sir, With Love” (“Domnului Profesor, cu dragoste”). Era vorba despre lupta unui profesor  de culoare, curajos şi bine intenţionat, cu prejudecăţile, anchilozările şi egoismul colectivităţii didactice albe în mijlocul căreia soarta îl aruncase să supravieţuiască.
Titlul prezentului comentariu este inspirat de titlul acelui film. Şi aici, ca şi acolo, este vorba de un profesor (Dan Voiculescu) şi de o colectivitate (echipa de jurnalişti de la Antena 3) cu care profesorul interacţionează într-un mod care adesea contrariază.  Diferenţa esenţială între cele două situaţii este că în cazul Antenei 3  personajul negativ (egoist, anchilozat, ranchiunos) pare a fi profesorul iar cei către care se îndreaptă simpatia spectatorilor, curajoşii şi bine intenţionaţii, par a fi ziariştii ale căror salarii tocmai profesorul le asigură.
Pentru mine Antena 3 a reprezentat în anii din urmă (şi incă mai reprezintă) breşa de speranţă în zidul deprimant al totalitarismului băsescian instaurat progresiv în România din 2007 încoace. A reprezentat (şi încă mai reprezintă) acea voce care înfurie şi bagă în sperieţi tichiile portocalii ce simbolizează tupeul şi hoţia superlative ale băsiştilor, precum, pe vremea lui Nicolae Ceauşescu, vocile de la “Radio Europa Liberă” ce declanşau instincte criminale în atotputernicii roşii de la Bucureşti.
Sentimentele mele de simpatie, de solidaritate şi, adeseori, de recunoştinţă faţă de curajul cu care “oamenii lui Gâdea” se luptă cu balaurul de la Cotroceni  care, de la an la an,  îşi mai adăuga câte un cap cu guri de foc otrăvite la orwelliana sa alcătuire (ba SRI, ba STS, ba CCR, ca CSM, ba DNA, ba ANI…), au împins în plan secund o anterioară antipatie, întemeiată, ce i-o purtasem lui Dan Voiculescu pentru trecutul său.
Mulţi, foarte mulţi oameni din România (o demonstrează audienţele Antena 3 şi numărul celor care i-au preluat mesajele şi lupta) s-au arătat dispuşi să închidă ochii la păcatele cu nume de cod Crescent ori Dunărea, din moment ce titularul acestor păcate li se alăturase în bătălia contra ticălosului suprem  ce le strivise cinic pensiile, salariile, orice nădejde de mai bine.
Se pare însă că Dan Voiculescu nu a înţeles în acest fel indulgenţa populară. Nu şi-a dat seama că antipatia omului simplu faţă de el, faţă de trecutul lui comunist şi securistic, nu s-a metamorfozat peste noapte în iubire necondiţionată ci doar a aţipit.
S-a amăgit că simpatia cu care milioane de telespectatori îi primesc seară de seară în casele lor pe temerarii jurnalişti din jurul lui Mihai Gâdea îl include şi pe el. Şi, îmbătat de această amăgire, împins de ambiţii personale, a început să facă erori greu de înţeles. Cum ar fi aceea de a-l ataca la intimidare, nedrept şi iraţional, pe Crin Antonescu.  În plin congres al Partidului Conservator, supărat că liberalii nu au fost de acord să cedeze conservatorilor un loc eligibil de europarlamentar, s-a năpustit cu stupefiantă mojicie asupra lui Antonescu, acuzându-l de pactizare cu Traian Băsescu.
Fisura produsă atunci în USL de această neghiobie s-a tot extins şi adâncit prin declaraţii otrăvite, după dictare, ale lui Daniel Constantin, prin constituirea USD (spre a i se da satisfacţie tot lui Dan Voiculescu, dorinţei acestuia de a-l propulsa spre jilţul de la Cotroceni pe Sorin Oprescu), prin propunerea avansată de Victor Ponta (dar sugerată oare de cine?) ca odată cu vicepremierul Johannis să fie numit ca vicepremier şi Daniel Constantin, prin… prin… prin…
Sigur, toate aceste constatări mi se par îngrijorătoare dar, până la un punct, şi de înţeles. Face parte din AND-ul oricărui politician viciul trasului de sfori. Unii îl practică mai artistic, ca la teatrul de marionete, alţii mai abrupt, cu trapa, ca la spânzurarea lui Saddam Hussein.
Ce mă îngrijorează însă mai profund şi mă şi nedumereşte (ca să nu spun că mă intrigă) este modul în care partea bună (aşa cum o văd eu) a tandemului de la Antena 3, echipa de ziarişti, pare a se lăsa influenţată de partea mai puţin bună, Dan Voiculescu, atunci când vine vorba de comportamentul faţă de Crin Antonescu. Aş vrea să ştiu de la Mihai Gâdea sau de la Dana Grecu sau de la altcineva din prima linie a Antenei 3 dacă ei nu-l mai invită pe Crin Antonescu la emisiuni sau Crin Antonescu nu le mai acceptă invitaţiile. Pentru că dacă ei, la un ordin de sus, acceptă să-l pedepsească astfel pe unul dintre copreşedinţii USL, lucrul mi se pare deosebit de grav şi discriminatoriu. Cum superficial (ca să nu spun grav şi discriminatoriu) mi s-a părut modul în care doi oameni pe care-i stimez şi pe ale căror opinii pun preţ, Mugur Ciuvică şi Radu Tudor, au comentat ieri negocierile dintre PNL şi Victor Ponta înpotmolite  din cauza tentativei Partidului Conservator de a-şi impune un vice-premier. Impresia lăsată de comentariile lor a fost că ţara arde şi Crin Antonescu se piaptănă (adică se pierde în nimicuri, în condiţiile în care susţinătorii USL ar aştepta cu totul altceva de la el. De pildă să facă toate concesiile pentru ca în USL să fie armonie).
Eu mă despart net de linia propagandistică direcţionată spre culpabilizarea lui Crin Antonescu pentru, chipurile, crearea de tensiuni în USL şi o îmblânzire a discursului faţă de Traian Băsescu. Cred că acum (sau niciodată) este momentul ca PNL să se opună cu succes tendinţelor expansioniste şi de lacomă acaparare a cât mai multor pârghii de putere ale PSD. Da, e nevoie imperioasă de un liberal puternic la vârf care să echilibreze autoritatea lui Ponta şi Dragnea, care să tempereze elanurile centrifuge ale noului triumvirat USD. Da, Mazăre şi Oprişan şi toţi baronii locali ai PSD care îi susură la ureche lui Ponta   sugestii dintre cele mai lipsite de scrupule pentru refacerea partidului – stat trebuie să înţeleagă că dacă pretind totul pot şi pierde totul. Doar un Crin Antonescu intransigent şi de neşantajat cu ameninţarea retragerii sprijinului PSD pentru prezidenţiale poate să le inspire prudenţă şi măsura riscului acestor nesăţioşi. Iar riscul care-i poate îngrozi cu adevărat este ieşirea PNL de la guvernare, retragerea sprijinului PNL în parlament şi căderea guvernului Ponta prin moţiune de cenzură.
Singura şansă a PNL de a nu se lăsa înghiţit de giganticul său partener de coaliţie este să-şi ţină trează şi credibilă capacitatea de a o lua, la nevoie, pe cont propriu; determinarea de a rupe USL-ul mai degrabă decât de a se lăsa înfulecat.
Crin Antonescu şi-a mutat contraforţii pe direcţia de atac a PSD din imperioasă necesitate şi nu din capriciu. Pericolul major pentru el şi pentru PNL de a fi striviţi la cea mai mică defecţiune de rezistenţă nu mai vine acum dinspre Traian Băsescu ci dinspre jumătatea din USL care se reorganizează ameninţător, care dă semne tot mai străvezii că nu-i mai convine paritatea.
Sunt de acord cu Crin Antonescu asupra faptului că ar fi o dovadă de uriaşă naivitate să mai crezi, după toate declaraţiile şi mişcările de trupe din PSD, că acest partid îşi va ţine, de bună voie şi din onoare, promisiunile făcute în cadrul USL.  Şi atunci? Greşeşte Crin Antonescu refuzând naivitatea? Încercând să-şi forţeze colegii de alianţă  să-şi respecte cuvântul? Eu cred că nu.

Contele de Saint GermainEditorialeANI,Antena 3,baroni PSD,CCR,Crescent,Crin Antonescu,CSM,Dan Voiculescu,Dana Grecu,Daniel Constantin,DNA,Dunarea,Mazare,Mihai Gadea,Mugur Ciuvica,Nicolae Ceauşescu,Oprisan,partidul - stat,Partidul Conservator,Radio Europa Libera,Radu Tudor,Saddam Hussein,Sidney Poitier,SRI,STS,To Sir With Love,Victor PontaPe vremea studenţiei mele rula în cinematografe un film de succes, cu Sidney Poitier, intitulat “To Sir, With Love” (“Domnului Profesor, cu dragoste”). Era vorba despre lupta unui profesor  de culoare, curajos şi bine intenţionat, cu prejudecăţile, anchilozările şi egoismul colectivităţii didactice albe în mijlocul căreia soarta îl aruncase...Blog politic si polemic