Scorul acestui articol
[Total: 1 voturi. Media: 5]

Pe vremea studenției mele rula în cinematografe un film de succes, cu Sidney Poitier, intitulat „To Sir, With Love” („Domnului Profesor, cu dragoste”). Era vorba despre lupta unui profesor  de culoare, curajos și bine intenționat, cu prejudecățile, anchilozările și egoismul colectivității didactice albe în mijlocul căreia soarta îl aruncase să supraviețuiască.
Titlul prezentului comentariu este inspirat de titlul acelui film. Și aici, ca și acolo, este vorba de un profesor (Dan Voiculescu) și de o colectivitate (echipa de jurnaliști de la Antena 3) cu care profesorul interacționează într-un mod care adesea contrariază.  Diferența esențială între cele două situații este că în cazul Antenei 3  personajul negativ (egoist, anchilozat, ranchiunos) pare a fi profesorul iar cei către care se îndreaptă simpatia spectatorilor, curajoșii și bine intenționații, par a fi ziariștii ale căror salarii tocmai profesorul le asigură.
Pentru mine Antena 3 a reprezentat în anii din urmă (și incă mai reprezintă) breșa de speranță în zidul deprimant al totalitarismului băsescian instaurat progresiv în România din 2007 încoace. A reprezentat (și încă mai reprezintă) acea voce care înfurie și bagă în sperieți tichiile portocalii ce simbolizează tupeul și hoția superlative ale băsiștilor, precum, pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, vocile de la „Radio Europa Liberă” ce declanșau instincte criminale în atotputernicii roșii de la București.
Sentimentele mele de simpatie, de solidaritate și, adeseori, de recunoștință față de curajul cu care „oamenii lui Gâdea” se luptă cu balaurul de la Cotroceni  care, de la an la an,  își mai adăuga câte un cap cu guri de foc otrăvite la orwelliana sa alcătuire (ba SRI, ba STS, ba CCR, ca CSM, ba DNA, ba ANI…), au împins în plan secund o anterioară antipatie, întemeiată, ce i-o purtasem lui Dan Voiculescu pentru trecutul său.
Mulți, foarte mulți oameni din România (o demonstrează audiențele Antena 3 și numărul celor care i-au preluat mesajele și lupta) s-au arătat dispuși să închidă ochii la păcatele cu nume de cod Crescent ori Dunărea, din moment ce titularul acestor păcate li se alăturase în bătălia contra ticălosului suprem  ce le strivise cinic pensiile, salariile, orice nădejde de mai bine.
Se pare însă că Dan Voiculescu nu a înțeles în acest fel indulgența populară. Nu și-a dat seama că antipatia omului simplu față de el, față de trecutul lui comunist și securistic, nu s-a metamorfozat peste noapte în iubire necondiționată ci doar a ațipit.
S-a amăgit că simpatia cu care milioane de telespectatori îi primesc seară de seară în casele lor pe temerarii jurnaliști din jurul lui Mihai Gâdea îl include și pe el. Și, îmbătat de această amăgire, împins de ambiții personale, a început să facă erori greu de înțeles. Cum ar fi aceea de a-l ataca la intimidare, nedrept și irațional, pe Crin Antonescu.  În plin congres al Partidului Conservator, supărat că liberalii nu au fost de acord să cedeze conservatorilor un loc eligibil de europarlamentar, s-a năpustit cu stupefiantă mojicie asupra lui Antonescu, acuzându-l de pactizare cu Traian Băsescu.
Fisura produsă atunci în USL de această neghiobie s-a tot extins și adâncit prin declarații otrăvite, după dictare, ale lui Daniel Constantin, prin constituirea USD (spre a i se da satisfacție tot lui Dan Voiculescu, dorinței acestuia de a-l propulsa spre jilțul de la Cotroceni pe Sorin Oprescu), prin propunerea avansată de Victor Ponta (dar sugerată oare de cine?) ca odată cu vicepremierul Johannis să fie numit ca vicepremier și Daniel Constantin, prin… prin… prin…
Sigur, toate aceste constatări mi se par îngrijorătoare dar, până la un punct, și de înțeles. Face parte din AND-ul oricărui politician viciul trasului de sfori. Unii îl practică mai artistic, ca la teatrul de marionete, alții mai abrupt, cu trapa, ca la spânzurarea lui Saddam Hussein.
Ce mă îngrijorează însă mai profund și mă și nedumerește (ca să nu spun că mă intrigă) este modul în care partea bună (așa cum o văd eu) a tandemului de la Antena 3, echipa de ziariști, pare a se lăsa influențată de partea mai puțin bună, Dan Voiculescu, atunci când vine vorba de comportamentul față de Crin Antonescu. Aș vrea să știu de la Mihai Gâdea sau de la Dana Grecu sau de la altcineva din prima linie a Antenei 3 dacă ei nu-l mai invită pe Crin Antonescu la emisiuni sau Crin Antonescu nu le mai acceptă invitațiile. Pentru că dacă ei, la un ordin de sus, acceptă să-l pedepsească astfel pe unul dintre copreședinții USL, lucrul mi se pare deosebit de grav și discriminatoriu. Cum superficial (ca să nu spun grav și discriminatoriu) mi s-a părut modul în care doi oameni pe care-i stimez și pe ale căror opinii pun preț, Mugur Ciuvică și Radu Tudor, au comentat ieri negocierile dintre PNL și Victor Ponta înpotmolite  din cauza tentativei Partidului Conservator de a-și impune un vice-premier. Impresia lăsată de comentariile lor a fost că țara arde și Crin Antonescu se piaptănă (adică se pierde în nimicuri, în condițiile în care susținătorii USL ar aștepta cu totul altceva de la el. De pildă să facă toate concesiile pentru ca în USL să fie armonie).
Eu mă despart net de linia propagandistică direcționată spre culpabilizarea lui Crin Antonescu pentru, chipurile, crearea de tensiuni în USL și o îmblânzire a discursului față de Traian Băsescu. Cred că acum (sau niciodată) este momentul ca PNL să se opună cu succes tendințelor expansioniste și de lacomă acaparare a cât mai multor pârghii de putere ale PSD. Da, e nevoie imperioasă de un liberal puternic la vârf care să echilibreze autoritatea lui Ponta și Dragnea, care să tempereze elanurile centrifuge ale noului triumvirat USD. Da, Mazăre și Oprișan și toți baronii locali ai PSD care îi susură la ureche lui Ponta   sugestii dintre cele mai lipsite de scrupule pentru refacerea partidului – stat trebuie să înțeleagă că dacă pretind totul pot și pierde totul. Doar un Crin Antonescu intransigent și de neșantajat cu amenințarea retragerii sprijinului PSD pentru prezidențiale poate să le inspire prudență și măsura riscului acestor nesățioși. Iar riscul care-i poate îngrozi cu adevărat este ieșirea PNL de la guvernare, retragerea sprijinului PNL în parlament și căderea guvernului Ponta prin moțiune de cenzură.
Singura șansă a PNL de a nu se lăsa înghițit de giganticul său partener de coaliție este să-și țină trează și credibilă capacitatea de a o lua, la nevoie, pe cont propriu; determinarea de a rupe USL-ul mai degrabă decât de a se lăsa înfulecat.
Crin Antonescu și-a mutat contraforții pe direcția de atac a PSD din imperioasă necesitate și nu din capriciu. Pericolul major pentru el și pentru PNL de a fi striviți la cea mai mică defecțiune de rezistență nu mai vine acum dinspre Traian Băsescu ci dinspre jumătatea din USL care se reorganizează amenințător, care dă semne tot mai străvezii că nu-i mai convine paritatea.
Sunt de acord cu Crin Antonescu asupra faptului că ar fi o dovadă de uriașă naivitate să mai crezi, după toate declarațiile și mișcările de trupe din PSD, că acest partid își va ține, de bună voie și din onoare, promisiunile făcute în cadrul USL.  Și atunci? Greșește Crin Antonescu refuzând naivitatea? Încercând să-și forțeze colegii de alianță  să-și respecte cuvântul? Eu cred că nu.

Contele de Saint GermainEditorialeANI,Antena 3,baroni PSD,CCR,Crescent,Crin Antonescu,CSM,Dan Voiculescu,Dana Grecu,Daniel Constantin,DNA,Dunarea,Mazare,Mihai Gadea,Mugur Ciuvica,Nicolae CeauÅŸescu,Oprisan,partidul - stat,Partidul Conservator,Radio Europa Libera,Radu Tudor,Saddam Hussein,Sidney Poitier,SRI,STS,To Sir With Love,Victor PontaPe vremea studenției mele rula în cinematografe un film de succes, cu Sidney Poitier, intitulat 'To Sir, With Love' ('Domnului Profesor, cu dragoste'). Era vorba despre lupta unui profesor  de culoare, curajos și bine intenționat, cu prejudecățile, anchilozările și egoismul colectivității didactice albe în mijlocul căreia soarta îl aruncase...Blog politic si polemic