Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Nervozitate mare. Şi printre politicieni şi printre ziarişti. De-aici şi discursurile proaste, uneori lamentabile, ale acestora. Persoanele publice ar trebui să-şi ia alături, mai ales în vremuri tulburi, câte o minte limpede care să le ferească de ridicol. Pe cineva capabil a scana cu obiectivitate situaţii, a anticipa cu realism reacţii, a rămâne rece şi lucid când toată lumea se înfierbântă.
Crin Antonescu, în general un retor bun, se lasă dus de ieftine chemări sarcastice şi îl compară pe Victor Ponta cu un chelner. O stridenţă în afara registrului său stilistic, care nu i se potriveşte şi dă prilej adversarilor să-i pună la îndoială autenticitatea imaginii pe care liberalul şi-a creat-o în timp, aceea de politician stilat, măsurat, produs al altei lumi şi educaţii decât aceea care ni l-a dat pe descalificantul Traian Băsescu. Mai mult chiar, într-o tocmeală de rutină, cu premierul, pune atâta inflexibilitate şi ultimativă batere cu pumnul în masă încât te întrebi ce-ar mai putea adăuga în plus, atitudinal, dacă ar fi vorba să  negocieze nu mărunţişuri ci mize cruciale, să zicem susţinerea sa în turul doi la prezidenţiale.
Victor Ponta, extrem de preocupat de comunicare, vorbeşte dublu. Pe de o parte direct, prezentându-ne un personaj echilibrat, responsabil, ataşat de proiectul USL mai mult decât de propriile-i vanităţi, pe de altă parte prin intermediari apropiaţi (Ilie Sârbu, Liviu Dragnea, Cătălin Ivan, Daniel Constantin), mult mai belicoşi la adresa lui Crin Antonescu, încercând să-l ameninţe pe acesta ba cu retragerea sprijinului USD pentru preşedinţia Senatului, ba cu eliminarea PNL de la guvernare, ba cu majorităţi alternative. O astfel de dedublare comportamentală în relaţiile sale cu principalul co-preşedinte al USL nu are cum să-i facă bine lui Ponta care, şi aşa, este prezentat de duşmani şi perceput de foarte mulţi observatori ca un jucător predispus la duplicitate, nu îndeajuns de modificat în bine faţă de patternul partidului încât să reziste pragmatismului imoral emanat din rărunchii acestuia. Ilie Sârbu pare un bunicuţ  cu parkinson, pândind cu praştia, de după gard, pe oricine s-ar apropia de nepoţelul său; Liviu Dragnea epuizat nervos de chemările la DNA ameninţă cu contramanifestaţii la războaiele anunţate de Băsescu şi cu represalii USD-iste la neînduplecarea PNL-istă; Daniel Constantin ajunge să vorbească prea familiar, de parcă se şi vede cu turul pantalonilor afundat în el, despre jilţul de preşedinte al Senatului; Cătălin Ivan se preface că nu pricepe nici mort (deşi mintea lui e cât se poate de vie) de ce adăugarea unui vice-premier conservator ar avea darul de a demonetiza şi bagateliza poziţia vice-premierului liberal…
Nici cu ziariştii nu stăm mai bine la capitolul discurs. Cristian Tudor Popescu, tot mai anchilozat pe an ce trece într-un manierism derizoriu, nu se poate dezbăra de obiceiul său de a opera mai mult cu sentinţe decât cu raţionamente. La orice temă i se solicită părerea începe prin a pune o notă (cu + sau – înainte) după care improvizează o justificare, în alb şi negru, după cel mai sec model reducţionist. În tot scandalul “Johannis vice-premier” domnul CTP nu vede decât un vinovat (Crin Antonescu), asupra căruia îşi răscoală umorile. Ajunge până acolo cu patosul rechizitorial încât îl acuză pe Antonescu până şi că nu şi-a contramandat de pe o zi pe alta o vizită la Bruxelles, având de rezolvat o atât de gravă problemă în ţară. Uită (sau pur şi simplu nu vrea să vadă) că este vorba nu de o poveste labirintică, cu armate vaste şi hărţi complexe de descifrat, ci de o confruntare în trei (Ponta, Antonescu, Voiculescu) în care ultimii doi nu işi vorbesc iar primii doi şi-au vorbit deja. Ce să facă Antonescu la Bucureşti în ziua în care ar trebui să se afle la Bruxelles, mai mult decât a făcut la întânirea deja consumată? Să ţină de şase, să îngâne rugăciuni, să-l pândească pe Ponta la ieşirea din Palatul Victoria pentru a mai încerca odată să-l înduplece?
Dar cel mai prost discurs dintre toate mi s-a părut acela de aseară de la “Sinteza Zilei”. Cinci ziarişti, pe care îi preţuiesc şi de care mă simt foarte apropiat afectiv, nu au înţeles cât de prost cade să se alinieze fără nuanţe de partea lui Dan Voiculescu şi împotriva lui Crin Antonescu, fără a încerca o minimă (şi absolut necesară) obiectivare faţă de cele două părţi. Ar fi trebuit să spună măcar atât: că acela care a deschis ostilităţile (într-un mod şi într-un moment total nepotrivite) a fost Dan Voiculescu la congresul Partidului Conservator. De aici au urmat replicile lui Crin Antonescu, ajungându-se unde s-a ajuns.
Mi s-a răspuns, indirect, şi la întrebarea privind motivul apariţiilor tot mai rare ale lui Crin Antonescu la Antena 3 în ultimele săptămâni. E cum speram să nu fie: omul nu a refuzat invitaţii ci nu a mai fost invitat. Scuza că pe post mai apar interviuri (telefonice) cu Crin Antonescu mi se pare subţire spre penibilă. Iar invocarea nerecunoştinţei preşedintelui liberal faţă de postul care l-a ajutat atât de mult în trecut este jenantă pentru cei care apelează la ea. Totul a fost win – win, fiecare dintre părţi având la momentul respectiv beneficii din colaborarea cu cealaltă parte.
Mă întreb cum de nici Mihai Gâdea, nici Mircea Badea nu sesizează cât de mult le poate afecta credibilitatea o solidarizare oarbă cu Dan Voiculescu împotriva lui Crin Antonescu. Importantele probe de credibilitate sunt acelea în care susţinerea adevărului presupune asumarea de riscuri. Tocmai de aceea am crezut atât de mult în aceşti oameni (şi incă mai cred): pentru că şi-au asumat riscuri foarte mari luptând cu un individ de teapa lui Traian Băsescu. Tocmai de aceea sper că vor găsi în ei forţa de a face un pas înapoi, pasul obiectivării, şi de a încerca să-l crediteze pe Crin Antonescu cu prezumţia de nevinovăţie. Cel puţin până la probe contrare indubitabile.
Nu pot încheia această trecere în revistă a principalelor discursuri proaste din ultimele zile fără a-l aminti pe cel mai recent al lui Traian Băsescu de la B1TV. A fost mai convingător şi mai prevestitor de moarte (politică) decât radiografia unei tumori maligne cu metastaze. Atacul la Mugur Isărescu, atacul la Raed Arafat, ameninţarea cu răzmeriţa populară, grimasele abulice, accesele de furie necontrolată până la înecare, toate înfăţişau o epavă în derivă.  Sigur, existenţa unei astfel de carcase pe cale de a eşua prezintă pericole pentru vecinătăţile imediate. Unul este de a zdrobi, altul de a trage cu sine, la fund, altul de a contamina cu scursurile rărunchilor. Vestea bună este însă că, într-un timp relativ scurt, lumea va scăpa de ea şi, din ameninţare,  va deveni doar o amintire urâtă.
Am găsit însă şi un discurs bun, pe care vreau să-l semnalez ca exemplu de ce mi-ar plăcea mie sa aud în aceste zile  de turbulenţă politică. A fost discursul lui Călin Popescu Tăriceanu la emisiunea de aseară a lui Luca Niculescu. După părerea mea domnul Tăriceanu are clasă, are viziune, are luciditate şi, mai ales, are ştiinţa de a fi, pentru sine, un partener de care să nu-i fie ruşine.

Contele de Saint GermainEditorialeCalin Popescu Tariceanu,Cătălin Ivan,Crin Antonescu,Cristian Tudor Popescu,Dan Voiculescu,Daniel Constantin,Ilie Sarbu,Liviu Dragnea,Luca Niculescu,Mihai Gadea,Mircea Badea,Mugur Isarescu,Partidul Conservator,PNL,Raed Arafat,USD,USL,Victor PontaNervozitate mare. Şi printre politicieni şi printre ziarişti. De-aici şi discursurile proaste, uneori lamentabile, ale acestora. Persoanele publice ar trebui să-şi ia alături, mai ales în vremuri tulburi, câte o minte limpede care să le ferească de ridicol. Pe cineva capabil a scana cu obiectivitate situaţii, a anticipa cu...Blog politic si polemic