Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Vorbele mari arată trufie. Trufia de a crede că poți exprima prin cuvinte È™i semne de exclamare o astfel de grozăvie.
Perindarea unor notabilități prin studiourile TV pentru a pretinde că le pasă, este, de asemenea, deplorabilă. În afara doctorului Arafat È™i a ministrului Bănicioiu, care chiar au avut/au un rol în ajutarea efectivă a celor care suferă, toți ceilalți ar trebui să se rezume la discreție totală, ca minim semn de bun simț. Dacă lucruri în țara asta merg prost, au È™i ei partea lor de vină.
Televiziunile se întrec în prezentarea în buclă a celor mai traumatizante imagini din timpul dezastrului sau imediat de după. Parcă durerea nu ar fi suficient de mare È™i trebuie, mai mult decât întreținută, amplificată.
Una dintre formele de exprimare a neputinței este furia. Suntem copleÈ™iți, din toate părțile, de furioÈ™i. Pe unii îi putem înțelege, căci s-au pomenit, peste noapte, cu un sicriu pe masa din sufragerie. Alții însă, chibiți cu È™taif, ziariÈ™ti, analiÈ™ti, înțelepți de serviciu, sunt inadecvați È™i enervanți prin agresivitatea lor distructivă. Gata să stabilească vinovății înaintea oricăror instanțe, se străduiesc din răsputeri să înlocuiască pioasa compasiune potrivită momentului cu ura È™i setea de jertfe imediate.
Până È™i mulțumirile aduse lui Dumnezeu de către cei care au scăpat mi se par indecente. De parcă Dumnezeu ar fi făcut o triere, pe unii osândindu-i iar pe ei grațiindu-i. Nu vreau să comit o blasfemie dar refuz să cred într-un astfel de mod de lucru al justiției divine.
Eu am învățat că preludiul îngropăciunii trebuie marcat de respect È™i speranță față de miracolul promis: trecerea unui suflet drag într-o dimensiune mai pură. Nu È™tiu să existe formă mai profundă de prețuire È™i ajutor față de un semen pe care-l asistăm la pătrunderea în marea vamă decât să renunțăm pentru câteva clipe la zgura sentimentelor rele din noi È™i să încercăm să fim doar buni. Ne va rămâne suficient timp, după aceea, pentru făcut dreptate cum credem noi mai bine.
Una dintre puținele manifestări care s-a ridicat la nivelul de dramatism al tragediei cu care am fost încercați mi s-a părut „žMarÈ™ul Tăcerii” urmat de depunerea de lumânări la locul nenorocirii. Această expresie simplă È™i spontană de co-suferință m-a făcut să regret È™i mai mult că jertfa asta, scrisă, probabil, undeva în astre, nu ni s-a cerut nouă, celor mai aproape de asfințit, ci unor tineri cu toată viața înainte. Procesiunea celor zece mii, privită cu atenție, arăta că nu a fost reprezentativă pentru țară, ca vârste È™i pregătire. Participanții nu erau, în egală măsură, din toate categoriile de vârstă È™i pregătire ale țării ci întruchipau, într-o proprție covârÈ™itoare, o multiplicare tipologică a victimelor din club: tineri, nonconformiÈ™ti, sensibili, inteligenți, reprezentând o speranță (sau măcar o opțiune) pentru un alt fel de Românie.
Când se prăbuÈ™eÈ™te un avion, distribuirea este mai echitabilă. Ceea ce face È™i nenorocirea mai uÈ™or de suportat. În cazul nostru, însă, dezechilibrul a fost atât de evident È™i dezavantajos încât te duce inevitabil cu gândul la o pedeapsă aplicată cu temei È™i mare severitate. Ca un fel de semn.
Dumnezeu să-i ierte È™i să-i odihnească pe cei jertfiți, iar pe noi să ne ajute să-I înțelegem semnul. Căci, fără această înțelegere, semnul se va dovedi zadarnic iar sacrificiul inutil.

Contele de Saint GermainEditorialedoctorul Arafat,Dumnezeu,Dumnezeu sa-i ierte,jertfa,Marsul Tacerii,ministrul BanicioiuVorbele mari arată trufie. Trufia de a crede că poți exprima prin cuvinte È™i semne de exclamare o astfel de grozăvie. Perindarea unor notabilități prin studiourile TV pentru a pretinde că le pasă, este, de asemenea, deplorabilă. În afara doctorului Arafat È™i a ministrului Bănicioiu, care chiar au avut/au un...Blog politic si polemic