Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

Patru zile am căutat bezmetic prin presa rezervată titanilor preamăririi „justiției independente” din România, presa aceea, finanțată prin mecenatul generosului SRI dispus oricând să dea lecții naționale de morală È™i gândire liberă (fie pe axa B1 „“ EVZ „“ România Liberă, fie pe axa MediaPro, fie pe axa acoperiților cu dublu È™tat de plată), fără să găsesc vreo reacție a necruțătorului Cristian Tudor Popescu la cazul Rarinca.
Ieri, în fine, am descoperit un plăpând editorial (http://www.gandul.info/puterea-gandului/calauza-penalilor-14343730) al acestei ființe cubiste, cioplită parcă prin linii frânte crestate în calcarul de burduf de oaie de prin mărginimile Sibiului È™i am putut înțelege, cât de cât, de ce i-a trebuit aproape o săptămână de mută introspecție până să catadicsească a lumina națiunea cu lucșii explicațiilor sale È™tiințifico „“ fantastice despre bine È™i rău, despre adevăr È™i minciună, despre dreptatea absolută È™i dreptatea relativă.
Trebuie să recunosc (și o spun cu un oarecare sentiment al înfrângerii personale) că o aÈ™a mostră de prostie cu ștaif, produsă de incapacitatea unui individ, nu lipsit de calități, de a-È™i recunoaÈ™te propriile chixuri de analiză socio-politică, m-a luat prin surprindere chiar È™i pe mine. Îl am sub lupă de multă vreme È™i credeam că È™tiu cam de unde până unde ține aÈ™a zisul său filon de clarviziune și cât din acesta e, de fapt, steril de îmbătat credulii.
CTP a fost, încă de la începutul săltărilor heirupiste ale DNA, un mare fan al umilirii semenilor prin cătuÈ™e È™i arestări preventive televizate în direct și însoțite de verdictele demolatoare ale procurorilor. A declarat, cu rânjetul acela vinețiu, întins până la premolarul lipsă de pe una din fălci, È™i stropÈ™indu-È™i spumele din colțurile gurii până dincolo de absorbanții săi ciorapi albi, flauÈ™ați, că, pentru el, când vine vorba de bogații României, este valabilă prezumția de vinovăție È™i nu cealaltă, firească pentru o societate normală, democratică, a nevinovăției. Apropos, nu amintește genul acesta de culpabilizare la grămadă de Dej și ura indusă de acesta față de burghezo – moșierime sau de Goebbels și judecățile lui reducționiste despre evrei?
DeÈ™i presa semnala cu probe limpezi ca apa de izvor abuzurile pe bandă rulantă ale procurorilor DNA, ale unora dintre judecătorii de la instanțele înalte, mai ales de la ÎCCJ, deÈ™i poliție politică prin intermediul procurorilor, precum în regimul Băsescu, nu mai fusese făcută în România de la CeauÈ™escu încoace, domnul CTP s-a încăpățânat în tot timpul acesta să nu observe și deci să nu comenteze critic respectivele derapaje totalitariste. Prefera să se lase invadat de fiorul voluptăților sale morbide, preluate parcă de la Traian Băsescu, È™i să elogieze deÈ™ănțat, fără pic de obiectivitate È™i echilibru, epurarea politică practicată de DNA sub denumirea de „luptă anticorupție”. Pentru CTP nu a contat mascarada făcută de procurorii doamnei Kovesi prin satele patriei, după referendum. Nici eliminarea din sistem a procurorului Iacobescu È™i muÈ™amalizarea mai mult de trei ani a dosarului Mircea Băsescu. Și câte altele, de să te iei cu mâinile de cap de umilință È™i neputință. Dacă lui i se oferea, de așa – zisa „justiție independentă”, spectacolul sângelui pe nas È™i al creierilor pe pereți , orgasmul i se declanÈ™a instantaneu È™i satisfacția îi era deplină. Iar îndemnul ipocrit „să lăsăm justiția să lucreze” îi folosea de minune pentru a evita răspunsuri imposibile cerute de miÈ™toul necruțător al evidențelor.
Doar că acum, cu cazul Rarinca, acest îndemn nu a mai putut fi exploatat cu eficiența știută pentru că, prin forța împrejurărilor, el s-a întors exact împotriva celor care l-au invocat înainte, în exces. Acum justiția a fost lăsată să lucreze, a lucrat È™i a decis: „hai sictir!”. Asta a decis justiția de la Curtea de Apel cu referire la toți lingăii de Livii È™i Codruțe precum Cristian Tudor Popescu: „hai sictir, băi propagandiștilor de doi bani, cu toate cliÈ™eele voastre de deontologi cu simbrie”.
Să ne întoarcem însă la articolul de ieri al domnului CTP È™i să-i adresăm prima felicitare domnului Tăriceanu pentru că, prin gestul său de a protesta institutional față de „abuzul Rarinca”, l-a provocat pe marele părerolog, degrabă vărsătoriu de fiere, să-și dea încă o dată cocleala pe față, să ne dezvăluie adâncimi nebănuite ale tenebrelor gândirii sale.
Întâi, autorul ne serveÈ™te o definiție inedită și reacționară a justiției:” [Justiția] este o instituție care, prin hotărârile ei, dezamorsează conflictele sociale pentru ca societatea să nu ajungă la anarhie”. E clar: domnul CTP s-a blocat în modelul de justiție practicat de Pilat din Pont. Nu l-a condamnat acela pe Iisus, eliberându-l, în schimb, pe tâlharul Baraba, doar așa, ca să dea satisfacție mulțimii? Ca să evite un „conflict social” (cum, improvizând neglijent, se exprimă CTP)?
Pe lângă jignirea adusă de o astfel de definiție reacționară adevăratei idei de justiție, la 2000 de ani după MAREA CONDAMNARE aplicată de Pilat lui Iisus, e de râsul curcilor să încerci a acredita ideea că un învrăjbitor de oameni ca Traian Băsescu ar fi construit o justiție pentru dezamorsarea conflictelor sociale. Justiția lui Băsescu, dimpotrivă, a indignat națiunea și a întărâtat-o atunci când, închizând ochii la corupția generalizată edificată de guvernele Boc și Ungureanu, a scos oamenii în stradă și a adus USL-ul la guvernare. Nici acum când, aceeași justiție proslăvită de CTP, nu se atinge de mafioții cu epoleți sau milioane furate de la buget ai fostului regim Băsescu (mă refer la Blejnar, Blaga, Boc, Bebe Ionescu și la mulți alții, în frunte chiar cu Traian Băsescu), populația nu e mai calmă și mai puțin dezbinată.
Dar, în schimonosita lui echilibristică de Hopa Mitică, în încercarea de a cădea în picioare chiar și atunci când realitatea îi pune teoriile la pământ, CTP a inventat această definiție imbecilă a justiției pentru a-și susține cu ajutorul ei setea viscerală de sânge.
Prostia însă nu se oprește aici. Ea e agresivă, ea trebuie să strivească. Dar pe cine să strivească prostia dacă nu pe neajutorații care refuză să judece cu propriul cap?
În continuarea articolului, domnul CTP dă și soluții în fudulia sa nemărginită. Luați aminte:
„Justiția nu este infailibilă. Nu este deținătoarea incontestabilă a dreptății și adevărului. [„¦] Dacă un judecător sau procuror a greșit, cu sau fără premeditare, în cazul doamnei Mariana Rarinca, el poate fi acționat în Justiție, fie de către persoana lezată, fie prin autosesizarea Inspecției Judiciare, a CSM. De asemenea, dna Rarinca poate să o dea în judecată pe șefa ÎCCJ pentru denunț calomnios în cazul de șantaj în care a fost achitată”.
Înțelegeți schepsisul? Să se mai judece odată doamna Rarinca cu doamna Stanciu, că poate de data asta iese bine (pentru doamna Stanciu și pentru teoriile bolnave ale lui CTP). Că nu i-or fi ajuns doamnei Rarinca cele 6 luni de bulău pe daiboj. Să mai deschidă dânsa un război ca să ce? Păi nu e prost degeaba CTP! Ca să se mai întâlnească odată doamna Marinca față în față cu judecătorii majoritari (vreo opt care au condamnat-o în diverse faze ale procesului față de cei doi care au achitat-o) și, poate, de data asta, va câștiga doamna Stanciu. Adică o reabilitare pe ușa din dos.
Nu știu dacă realizați, dragi cititori, cât de ordinară, cât de odios de perversă este soluția propusă de CTP. El, de fapt, refuză să se împace cu soluția definitivă a Curții de Apel și apelează la acest subterfugiu ca la un fel de recurs în anulare.
Dar delirul „justițiarist” al domnului CTP nu se oprește aici. El își atinge apogeul manipulatoriu inventând un vinovat major pe care îl plasează deasupra întregului scandal. Acest vinovat major, pe care îl numește „Călăuza penalilor”, este nimeni altul decât președintele senatului, domnul Călin Popescu Tăriceanu. De ce este acesta acuzat de a fi „avocatul hoților cu ștaif”? Pentru că și-a permis să facă un demers cât se poate de firesc, chiar necesar într-o democrație, acela de a cere demisia demnitarilor care au greșit în speța comentată. Această atitudine (care pentru mine reprezintă un al doilea motiv de a-l felicita pe președintele senatului) îl scoate din minți pe marele comentator de tenis care mai lansează o frază în fileu, o dublă greșeală: scrisoarea domnului Tăriceanu, adresată președintelui Iohannis, ar fi „o diversiune subversivă menită să pună frână sistemului de Justiție din România, așa cum funcționează acesta în clipa de față”. Păi dacă acest sistem de justiție funcționează prost spre lamentabil, cum o dovedește cazul comentat (cu un DNA care preia un caz pentru care nu are competență, cu procurori azmuțiți la ordin, cu infiltrare de provocatori etc. etc. etc), nu e bine că cineva încearcă să-i pună frână, să lase loc altuia mai bun?
Susținând-o slinos pe doamna Livia Stanciu și atacându-l suburban pe Călin Popescu Tăriceanu, Cristian Tudor Popescu nu face altceva decât să se înfrățească în atitudini și ticăloșie cu Traian Băsescu.
Cum să conchizi mai sugestiv o astfel de relatare decât invocând, o dată în plus, inegalabila înțelepciunea populară: „Cine se aseamănă, se adună!”

Contele de Saint GermainEditorialeB1,Baraba,Bebe Ionescu,Blaga,Blejnar,Calin Popescu Tariceanu,cazul Rarinca,Claus Iohannis,Cristian Tudor Popescu,Curtea de Apel,DNA,Emil Boc,EVZ,Gandul,Gheorghiu Dej,Goebbels,hopa-Mitica,ICCJ,Iisus,Laura Kovesi,Livia Stanciu,marginimea Sibiului,MediaPro,Pilat din Pont,Romania Libera,SRIPatru zile am căutat bezmetic prin presa rezervată titanilor preamăririi 'justiției independente' din România, presa aceea, finanțată prin mecenatul generosului SRI dispus oricând să dea lecții naționale de morală È™i gândire liberă (fie pe axa B1 '“ EVZ '“ România Liberă, fie pe axa MediaPro, fie pe axa acoperiților...Blog politic si polemic