Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]


(Comentariu postat la articolul din EVZ al lui Mircea Mihaies intitulat ”  “Emanati” din toate partidele, uniti-va!”, articol ce poate fi citit accesand linkul http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-emanati-din-toate-partidele-uniti-va-918392.html )

Mircea Mihăieş se pretinde “om de cultură”. Mie, după “operă”, maniere şi gramatică, mi se pare un contrafăcut, un dulău cu lanţ în ograda culturii, pus la lătrat infamii printre ţambrele gardului pentru a bruia zgomotul străzii şi a deturna revolta ei de autoapărare.

Dar, să admitem că ar fi “om de cultură”. Aceasta nu-l exonerează moral pentru ceea ce face ca “om de cetate”. “Întâlnim, din păcate, nenumăraţi oameni de cultură pe care, omeneşte vorbind, nu dai doi bani; e plină lumea de lepre cultivate, de cărturari insalubri, de autorităţi “intelectuale” lipsite de orice autoritate morală”.

Ei bine, poate l-aş ierta pe Mihăieş “dacă ar renunţa la războiul lui cu poporul român. Căci ce se poate întâmpla  când o lichea bine instruită sare la bătaie cu un popor care abia se mai ţine pe picioare? Este evident că lupta dintre ei e inegală. Poporul român nu are reaua credinţă necesară pentru a face imposibilă orice discuţie. Poporul român nu are resursele necesare pentru un război care se poartă cu tupeu. […] Ridic iarăşi glasul împotriva faptului că”  Mihăieş şi Cărtărescu “în loc să fie puşi la colţul istoriei ca susţinători patetici şi coprofagi ai unui regim criminal […],  se lăfăie” nestingheriţi, chiar încurajati de stipendiatorii lor, pe paginile EVZ şi la televiziunile puterii.

Aceşti doi propagandişti “cu cărţi”  nu observă că, din tranşeea lor s-au retras discret, în ultima vreme, într-o târzie străfulgerare de realism şi, poate, căinţă, şi H.R. Patapievici şi Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu. Doar ei doi mai continuă, ca într-o vomă de nestăpânit, să împroaşte în stânga si-n dreapta cu fragmente nedigerate şi puturoase din caracterul lor intrat în fermentaţie. Şi, culmea maculării de sine, fac toate aceste gesturi publice cu aerul că ar fi preocupaţi de castitatea poporului român, că ar lupta pentru soarta acestuia. Să nu te revolţi? Câtă “obscenitate. Ce te faci când indignarea nu incape in cuvinte? Când adjectivele nu mai ajută la nimic ? Când asişti, neputincios, la spectacolul a doi rinoceri care se masturbează în public, la giumbuşlucurile acestor castratori morali, la acest viol în masă al conştiinţelor ? Tâlhari ţinând prelegeri despre cinste, pensionare de bordel abordând pudorile fecioriei, ucigaşi de popor român îngrijoraţi de soarta poporului român” !

Un deşert de inspiraţie şi criză de argumente trebuie să se fi instalat în capul lui Mircea Mihăieş din moment ce, pentru a mai trage un glonţ spre planul de alianţe al opoziţiei, s-a simţit obligat să apeleze la un detur atât de ruşinos ca invocarea şi interpretarea tendenţioasă, bazăndu-se pe faptul că « românii uită repede », a unor evenimente de acum 21 de ani.

Un singur exemplu de minciună rizibilă : « Vreme de câteva ceasuri, Iliescu a fost cât pe ce să piardă dreptul de a candida la preşedinţia ţării. […] L-a salvat trădarea lui Radu Câmpeanu, […] care a acceptat ca, în schimbul candidaturii sale, să i se permită şi lui Iliescu “să-şi încerce norocul” ». Cât de ticălos trebuie să fii pentru a lansa o astfel de intoxicare golănească doar de dragul de a-ţi construi un eşafodaj de manipulare ? Poate crede cineva, dintre cei care au trăit nemijlocit acele evenimente, că de « acceptarea », lui Radu Câmpeanu ar fi putut depinde atunci candidatura lui Ion Iliescu ? Poporul român ar fi ascultat, adică, de un om pe care, practic, nu-l cunoştea ? Şi căruia, peste câteva luni, la alegeri, avea să îi acorde doar 10% din voturile sale ? Pentru a-l exclude din competiţie pe cel ce avea să câştige cu peste 85% ?

Celor ce îmi reproşează că nu mă refer îndeajuns la conţinutul articolelor, concentrându-mă pe autor, le răspund: când premisele unui raţionament sunt voit false, mincinoase, cum am demonstrat mai sus, nu ar fi un nonsens să mă comport ca si cum le-aş accepta şi să intru în jocul diversionist al autorului, comentându-i mistificările?

Iar celor care vor fi gata să-mi reproşeze limbajul mai dur din acest comentariu, le spun doar atât: acest comentariu nu e doar ceea ce pare. E mai mult decât atât. Cei ce vor să afle la ce mă refer, să caute răspunsul, până la sfârşitul zilei, pe acest blog.

Contele de Saint GermainEditorialePolemiceEVZ,lepre,Liiceanu,Mircea Cartarescu,Mircea Mihaies,Plesu,Radu Campeanu(Comentariu postat la articolul din EVZ al lui Mircea Mihaies intitulat '  'Emanati' din toate partidele, uniti-va!', articol ce poate fi citit accesand linkul http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-emanati-din-toate-partidele-uniti-va-918392.html ) Mircea Mihăieş se pretinde “om de cultură”. Mie, după “operă”, maniere şi gramatică, mi se pare un contrafăcut, un dulău cu lanţ în ograda...Blog politic si polemic