Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

 

(postat în Adevărul din data de 26.10.2010, la articolul lui Andrei Pleșu „Despre curaj”, http://www.adevarul.ro/opinii/comentarii/andrei_plesu_-_opinii/Despre_curaj_7_360633936.html                     cu referire și la articolul lui Andrei Pleșu din Dilema Veche „Cine pe cine beștelește”, http://www.dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/cine-cine-besteleste )

Este limpede că pe Andrei Pleșu l-au lăsat nervii. Nu la modul trivial al forumiștilor, al nubilei țanțoșe fără statut, ci la modul elevat al plinului care vrea să dezintegreze din vorbe golul. Al plinului de sine sufocat de indignarea descoperirii că uneori, adesea, golul de îndreptățire îl ridiculizează prin substanțialitate.

Inițial am crezut că răbufnirea sa, urât mirositoare, de infatuare corcită pe ciocoism, publicată în Dilema Veche sub titlul „Cine pe cine beștelește?” este efectul secundar al vreunei indigestii balonante. Nu eram obișnuit să întâlnesc la AP atâta prostituare stilistică prin adjectivită sudalmică la adresa unor voci incomode:

„fierea meschină, previzibilă a unor idiosincrasii mlăștinoase”, „žcohortă de lătrători isterici”, „žumorile sumbre”, „žAutorul, mai curînd placid și incolor…, s-a descoperit brusc năpădit de hormoni. O unsuroasă poftă de succes (dacă nu cumva un oportunism servil)…”, „žbombăneli acre”, „žpsihologia de haită, solidaritatea impură”, „Agitația bilioasă”.

Curat delir rabic rostit, e adevărat, nu cu schelălăituri cacofonice de maidanez ci cu lătrături bodyguardice de ciobănesc mioritic.

Sub pretextul onorant al apărării unui prieten, AP a comis, prin acel articol, cea mai abjectă pledoarie pro domo sua din jurnalistica sa recentă, ca o masturbare cu fălcile încleștate, fantazând un viol al râvnitei mândre din popor care tocmai i-a respins, plebeic, avansurile elitiste.

Prin editorialul de azi AP demonstrează că nu de la balonare i se trage ci de la nervi.

După ce începe surprinzător de temerar, elogiind atitudinea grupului Băcanu din vremea terorii ceaușiste și riscând astfel,  prin contrast, o depreciativă expunere a sa și a prietenilor săi,  intelectualii cu statuie de insurecționali prin cultură, recade brusc în psihoza cruciatului atacat cu praștia de eretici. Gesticulează dizgrațios, stuchind în stilul casei, printre dinți și glazurat: „Acum, când nu mai costă nimic, „žcurajul” a devenit impertinență ieftină, paradă agresivă, grosolănie… ” a „guralivilor și caftangiilor”… etc.

Iritat de familiarismele cu accente uneori critice pe care gloata și le permite tot mai des cu dânsul în ultima vreme,  intelectualul jovial lasă locul vedetei cu aere aristocratice. Penibile reguli de castă încearcă a fi formulate cu înfumurare, spre a ține loc de distanțier:

„Vorbesc de cei care își întrețin umorile sumbre încercînd să producă fisuri în mantaua cîtorva personaje notorii, care și-au cîștigat, prin prestația lor civică și profesională, dreptul de a fi tratați cu un minim respect. O regulă de bun-simț ar fi aceasta: ca să contești statutul cuiva, trebuie să ai tu însuți un statut. Să exiști.”

Înțelegeți voi, pulimea, cum stau lucrurile? Pe aceste statui în viață, Liiceanu, Patapievici și, ultimul pe listă, Pleșu, de le vreți atinge, doar cu o floare aveți dreptul. Când îi contestați nici nu existați!

Iar când, știu eu un caz, contestatari ai lor fiind aveți totuși un statut, niscaiva cărți publicate, futile titluri academice acordate de prestigioase universități europene, aflați că degeaba vă împăunați cu ele, nu se pun. Pentru că, față de consistența numiților, ce aveți voi este un cvasi „“ nimic. Pleșu dicet!

Și, până la urmă, are dreptate: prestația civică a celor 3 îi recomandă din plin pentru un infinit respect. Cât de nuanțat au știut să tacă, cu câte riscuri au călătorit ei, pe vremea comunismului, prin Europa  contagioasă de capitalism și, mai ales, cu câte riscuri se prosternează ei azi în fața unei puterii ce mai are foarte puțin până la a ne dezintegra ca țară. Respect și aplauze!

Contele de Saint GermainPolemice  (postat în Adevărul din data de 26.10.2010, la articolul lui Andrei Pleșu 'Despre curaj', http://www.adevarul.ro/opinii/comentarii/andrei_plesu_-_opinii/Despre_curaj_7_360633936.html                     cu referire și la articolul lui Andrei Pleșu din Dilema Veche 'Cine pe cine beștelește', http://www.dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/cine-cine-besteleste ) Este limpede că pe Andrei Pleșu l-au lăsat nervii. Nu la modul trivial al forumiștilor, al nubilei țanțoșe...Blog politic si polemic