Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

– Ce se va întâmplă dacă într-o bună și apropiată zi DNA va anunța începerea urmăririi penale asupra lui Victor Ponta? Pentru un motiv la fel de temeinic precum acuzarea trustului Antena 3 de complicitate la șantaj  sau învinuirea lui Liviu Dragnea pentru prea mult zel la Referendum sau prezumata culpă  de primire de mită al lui Ovidiu Silaghi formalizată juridic exact în preziua numirii sale ca Ministru al Transporturilor?
Trebuie să observăm că în toate aceste cazuri, în lipsă de probe temeinice, torționarul moral (și nu numai…) DNA a recurs la mărturiile ori autodenunțurile unor turnători îngropați în propriile lor mizerii mai ceva ca Elena Udrea în cocoșeii de aur (deh, predestinare) ai împăratului – pețitor Iulian.
– Ce se va întâmpla dacă, în urma începerii urmăririi penale asupra sa, Victor Ponta va fi chemat toată ziua bună ziua la DNA? Și, umor negru îngroșat până la consistența tovalului lui Traian Băsescu, va primi interdicție de a părăsi țara pe durata desfășurării anchetei?
O să săriți să-mi spuneți că așa ceva nu e cu putință, că, până și ura irațională a lacheilor Cotroceniului are limitele sale. Permiteți-mi să mă îndoiesc de asta. Pentru cineva care a torturat țăranii trăgându-i afară din biserici pentru a-i încovoia deasupra capotei mașinii de ridicat infractori și a-i pune să-și jure nevinovăția, pentru cineva care a dezbrăcat în plin bacalaureat  eleve și elevi și i-a îmbrâncit la grămadă în încăperi comune pentru a-i percheziționa mai ceva ca pe vremea lui Ceaușescu, când fetele erau controlate vaginal să nu facă avorturi, un abuz în plus nu mai reprezintă nicio problemă etică. Sunt atât de „prinși” de propriile lor compromisuri și metehne acești procurori, acești securiști sub acoperire, acești profitori fără merit, încât sunt în stare de orice pentru a-și mai prelungi, măcar cu o clipă, mizera lor existență instituțională.
– Ce se va intâmpla dacă, la adăpostul acestei imbecile pasivități useliste în fața abuzurilor justiției lui Băsescu, vor fi târâți pe la interogatorii profesionist mediatizate și Crin Antonescu și Sorin Oprescu și, în general, toți oamenii de prim-plan ai opoziției la Băsescu?
Chiar nu înțelege nimeni că Traian Băsescu, precum un atom scăpat de pe orbită, e dispus să sfărâme tot ce întâlnește în cale, să declanșeze fisiuni devastatoare, doar pentru a nu se trezi încătușat după ianuarie 2015?
Pentru Victor Ponta mi se pare clar că teama de UE și SUA depășește teama de Băsescu. Altfel nu s-ar lăsa împins, ca vitele spre satârul abatoarelor, în capcana prosternării la slogane coabitariste.
Îl rog doar atât, spre binele său dar mai ales spre binele acestui popor: reflectați măcar o clipă, domnule prim – ministru, la întrebările de mai sus ca la niște aberații posibile.
Când jocul la rupere al lui Traian Băsescu își va fi atins climaxul, când poporul dezamăgit de lașitatea generalilor săi va ajunge la concluzia (destul de des întâlnită în istoria sa păguboasă) că e de preferat un despot, „luminos” sau „tenebros”, fie el cum o fi, unor democrați fricoși, de mucava, șansa dumneavoastră și a noastră, celor care încă vă mai susținem, se va fi epuizat.
Tare mă tem că dacă vom continua tot așa, doar numărând săptămânile până la prezidențiale și ținând degetele încrucișate ca să ne apere de Satana, ne vom regăsi în primăvara lui 2015 cu exact Satana dându-ne cu tifla de pe la Palatul Victoria sau de pe la Curtea Constituțională și cu domnia voastră undeva după niște gratii „infernale”, spre care se vor lansa, din direcția mahalalei inepte, nu ode și mulțumiri ci roșii putrede și ouă clocite.

Contele de Saint GermainEditorialeAntena 3,Ceausescu,Crin Antonescu,Curtea Constitutionala,DNA,Elena Udrea,Liviu Dragnea,Ovidiu Silaghi,Palatul Victoria,santaj,Satana,Sorin Oprescu,SUA,UE,Victor Ponta- Ce se va întâmplă dacă într-o bună și apropiată zi DNA va anunța începerea urmăririi penale asupra lui Victor Ponta? Pentru un motiv la fel de temeinic precum acuzarea trustului Antena 3 de complicitate la șantaj  sau învinuirea lui Liviu Dragnea pentru prea mult zel la Referendum sau...Blog politic si polemic